
- Riscul de atac cerebral scade cu fiecare portie de fructe
- Deficitul de enzime produce boli
- Hidratarea are efect antiaging asupra intregului organism
Acidul folic: beneficii, cum actioneaza asupra sarcinii, surse si doza recomandata
Acidul folic face parte din categoria vitaminelor B, avand numeroase beneficii asupra organismului. Acesta se regaseste in anumite alimente, dar si sub forma suplimentelor alimentare, fiind necesar pentru productia de celule rosii in sange si nu numai.
Afla, in cele ce urmeaza, care este rolul acidului folic in organism, ce beneficii are, cum contribuie in evolutia sarcinii, cum se utilizeaza si care sunt alimentele bogate in acid folic.
- Ce este acidul folic - rolul sau in organism si tipuri de acid folic
- Care sunt beneficiile acidului folic
- Cum contribuie acidul folic in evolutia sarcinii
- Cum se utilizeaza acidul folic: doza recomandata
- Alimente bogate in acid folic
- Deficitul de acid folic: cauze si manifestari
- Contraindicatii ale utilizarii acidului folic
Ce este acidul folic - rolul sau in organism si tipuri de acid folic
Acidul folic, cunoscut si ca vitamina B9, se regaseste in mod natural in anumite alimente si poate fi utilizat si sub forma suplimentelor alimentare. In ceea ce priveste rolul acidului folic in organism, acesta este important pentru numeroase procese.
Acidul folic ajuta la producerea de celule noi, in special celule rosii in sange. Acestea sunt responsabile cu transportul oxigenului in organism. Atunci cand nivelul de celule rosii este scazut, poate sa apara anemia, caracterizata prin oboseala, slabiciune si ten palid. Niveluri mai mici decat cele normale ale acidului folic in organism pot conduce la aparitia anemiei megaloblastice1.
Totodata, acidul folic este important pentru sinteza si repararea ADN-ului si a altor materiale genetice, fiind necesar pentru diviziunea celulara. Acesta este considerat esential si pentru buna functionare a creierului si, alaturi de vitaminele B6 si B12, contribuie la mentinerea nivelului optim de homocisteina2.
Acidul folic joaca un rol important si in timpul sarcinii, aspect pe care il vom detalia pe parcursul acestui articol.
Forme de acid folic
Desi termenii de acid folic si folati sunt utilizati ca desemnand acelasi compus, trebuie mentionat faptul ca folatii reprezinta termenul general folosit pentru a descrie numeroasele forme de vitamina B9, precum acid folic, dihidrofolat, tetrahidrofolat, 10-metilenetetrahidrofolat si 5-metiltetrahidrofolat3.
Acidul folic este forma sintetica de folat (adica nu apare in mod natural) care este utilizata in suplimente si in alimentele fortificate precum orezul, pastele, painea si anumite tipuri de cereale pentru micul dejun.
Folatul natural poate fi regasit in anumite fructe si legume. Insa, avand in vedere ca doza zilnica recomandata de acid folic nu se poate obtine numai din alimentatie, uneori, se recomanda si aportul de suplimente.
Citeste si Vitaminele: care sunt principalele tipuri, ce beneficii au, surse de vitamine si doze recomandate
Care sunt beneficiile acidului folic
Printre principalele beneficii ale acidului folic se numara urmatoarele:
- Sustine sistemul nervos - acidul folic contribuie la buna functionare a sistemului nervos, iar unele studii au evidentiat faptul ca persoanele cu un nivel redus de acid folic au un risc crescut de a dezvolta depresie4;
- Contribuie la reducerea riscului de autism - unele studii sugereaza faptul ca acidul folic, atunci cand este utilizat inainte si in timpul sarcinii, poate scadea riscul de aparitie a autismului la copii5;
- Are rol in reducerea nivelului de homocisteina - un nivel ridicat de homocisteina este asociat cu boli cardiovasculare si accident vascular cerebral; acidul folic poate contribui la reducerea nivelului de hemocisteina cu pana la 30%;
- Contribuie la reducerea riscului de defecte congenitale - acidul folic, utilizat inainte si in timpul sarcinii, poate ajuta la scaderea riscului de defecte de tub neural la fat; de asemenea, poate contribui la reducerea riscului de nastere prematura, defecte la nivelul inimii sau despicaturi ale valului palatin6.
Cum contribuie acidul folic in evolutia sarcinii
Acidul folic are un rol important in perioada sarcinii, in special pentru buna dezvoltare a fatului si contribuie la scaderea riscului de aparitie a unor defecte de tub neural, precum spina bifida.
Te ajuta acidul folic sa ramai insarcinata?
Acidul folic poate contribui la imbunatatirea fertilitatii si poate creste sansele de a ramane insarcinata7. Este indicat ca femeile care doresc sa ramana insarcinate sa utilizeze suplimente pe baza de acid folic zilnic, pentru cel putin o luna, in doza recomandata de 400 micrograme8.
Te ajuta acidul folic sa ramai insarcinata mai repede?
Da, acidul folic poate fi de ajutor pentru imbunatatirea fertilitatii. Acest factor poate contribui la scurtarea procesului de conceptie.
Acidul folic in timpul sarcinii
Acidul folic se recomanda a se administra inainte de a ramane insarcinata, dar si in primele 12 saptamani de sarcina, atunci cand se dezvolta coloana vertebrala a fatului. In plus, defectele congenitale pot sa apara in primele 3-4 saptamani de sarcina, asadar, este important ca acidul folic sa se regaseasca in organism la un nivel optim pentru a putea contribui la buna dezvoltare a creierului si a coloanei vertebrale.
Desi acidul folic este esential in primele etape de dezvoltare a fatului, este recomandat ca acesta sa se utilizeze pe tot parcursul sarcinii pentru dezvoltarea fatului in conditii optime. De regula, el se poate regasi in vitaminele prenatale.
Unele femei pot avea nevoie de o doza mai mare de acid folic in timpul sarcinii, de 5000 micrograme (mcg) in primele 12 saptamani de sarcina, daca exista un risc crescut ca fatul sa dezvolte defecte de tub neural. Factorii de risc exista in urmatoarele cazuri:
- Mama sau tatal copilului are defecte de tub neural;
- A existat o sarcina anterioara in care au fost prezente defecte ale tubului neural;
- Exista un istoric familial de defecte de tub neural;
- Mama fatului are diabet;
- Sunt administrate medicamente pentru epilepsie.
Asadar, in perioada sarcinii, dar si a alaptarii, creste nevoia organismului de a asimila acid folic. De aceea, este important ca femeile care intentioneaza sa ramana insarcinate sau sunt insarcinate sa utilizeze suplimente pe baza de acid folic. Acestea pot contribui la scaderea riscului de nastere prematura, avort spontan, greutate redusa la nastere sau dezvoltare insuficienta a fatului in pantec. In acelasi timp, acidul folic ajuta la dezvoltarea corecta a fatului si contribuie la scaderea riscului de aparitie a defectelor de tub neural.
Citeste si Vitaminele in timpul sarcinii - tipuri, beneficii, doze recomandate
Cum se utilizeaza acidul folic: doza recomandata
Doza zilnica recomandata de acid folic depinde de varsta, dar si de nevoile organismului. Este important de mentionat faptul ca organismul absoarbe mai bine acidul folic din alimentele fortificate si din suplimente decat din alimentele in care folatul se regaseste in mod natural.
Astfel, doza zilnica recomandata de acid folic este urmatoarea9:
- Bebelusi (0-6 luni) - 65 mcg
- Bebelusi (7-12 luni) - 80 mcg
- Copii (1-3 ani) - 150 mcg
- Copii (4-8 ani) - 200 mcg
- Copii (9-13 ani) - 300 mcg
- Adolescenti (14-18 ani) - 400 mcg
- Adulti (peste 19 ani) - 400 mcg
- Inainte de sarcina - 400 mcg
- In perioada sarcinii - 600 mcg
- In perioada alaptarii - 500 mcg
Alimente bogate in acid folic
Acidul folic este prezent in suplimente si alimente fortificate, precum paine, faina si cereale.
In ceea ce priveste alimentele bogate in mod natural in folat, cele mai bune surse sunt urmatoarele:
- Ficat de vita;
- Fasole, naut, linte, mazare;
- Spanac, broccoli, varza si varza de Bruxelles, conopida;
- Sparanghel;
- Avocado;
- Banane si papaya;
- Citrice (portocale, grapefruit);
- Pepene galben;
- Arahide;
- Seminte de floarea-soarelui;
- Ou fiert.
Citeste si Quercitina: ce este, ce beneficii are, cum se utilizeaza si care este doza zilnica recomandata
Deficitul de acid folic: cauze si manifestari
Deficitul de acid folic apare atunci cand nu exista o cantitate suficienta in organism. Astfel, poate sa apara un tip de anemie, cunoscut sub denumirea de anemie megaloblastica. In timpul sarcinii, deficitul de acid folic poate creste riscul de aparitie a defectelor congenitale.
Printre cauzele deficitului de acid folic se numara absorbtia deficitara, care poate fi cauzata de boala Celiaca sau de boala inflamatorie intestinala, consumul unor alimente cu valoare nutritionala redusa sau consumul excesiv de alcool. Femeile insarcinate pot avea un risc crescut de dezvoltare a unei deficiente de acid folic10.
Manifestarile deficitului de acid folic pot fi caracterizate de:
- Slabiciune;
- Oboseala;
- Dificultati de concentrare;
- Dureri de cap;
- Iritabilitate;
- Palpitatii cardiace;
- Inflamatii la nivelul limbii si in interiorul cavitatii bucale;
- Schimbarea nuantei pielii, parului sau a unghiilor;
- Dificultati de respiratie.
Contraindicatii ale utilizarii acidului folic
Utilizarea unei cantitati ridicate de acid folic nu are efecte secundare serioase. Uneori, pot sa apara dureri la nivelul stomacului. De asemenea, acidul folic este hidrosolubil, ceea ce inseamna ca excesul va fi eliminat in mod natural prin urina.
Este important de mentionat ca acidul folic poate interactiona cu unele medicamente si nu este considerat sigur pentru anumite grupuri de persoane. Este recomandat un consult medical in cazul persoanelor cu epilepsie, diabet de tip 2, artrita reumatoida, lupus, boala Celiaca sau boala inflamatorie intestinala.
De asemenea, persoanele care urmeaza un tratament de dializa ar trebui sa evite suplimentele pe baza de acid folic.
Persoanele care sunt predispuse la alergii pot dezvolta o reactie alergica la suplimentele cu acid folic. Simptomele reactiei alergice pot fi iritatii ale pielii, mancarimi, roseata sau dificultati de respiratie.
Acidul folic reprezinta varianta sintetica a folatului si face parte din complexul de vitamine B. Acesta este esential pentru buna functionare a organismului, dar si pentru dezvoltarea corecta a fatului in timpul sarcinii. De regula, putem beneficia de o doza optima de acid folic prin alimentatie, iar femeile insarcinate au nevoie de un aport mai mare de acid folic, care poate fi suplinit prin intermediul suplimentelor alimentare. Suplimentele alimentare cu acid folic trebuie utilizate doar la recomandarea medicului.
Bibliografie:
1.Megaloblastic Anemia - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537254/
2.Homocysteine Lowering with Folic Acid - https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/nejmoa060900
3.General Information About NTDs, Folic Acid, and Folate - https://www.cdc.gov/ncbddd/folicacid/faqs/faqs-general-info.html#:~:text=The%20terms%20“folic%20acid”%20and,(5-MTHF)%201.
4.Folate and depression - a neglected problem - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1810582/
5.The association between maternal use of folic acid supplements during pregnancy and risk of autism spectrum disorders - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5625821/
6.Folic Acid Supplementation and Pregnancy - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3218540/
7.Dietary Folate and Reproductive Success Among Women Undergoing Assisted Reproduction - https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4172634/
8.Why do I need folic acid in pregnancy? - https://www.nhs.uk/common-health-questions/pregnancy/why-do-i-need-folic-acid-in-pregnancy/
9.Folate - https://ods.od.nih.gov/factsheets/Folate-Consumer/
10.Folate-Deficiency Anemia - https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/folate-deficiency-anemia#:~:text=Folate-deficiency%20anemia%20is%20the,blood%20cells%2C%20you%20have%20anemia.
Sursa foto: Shutterstock