Totul despre amigdalita. Cauze, simptome si tratamente

Totul despre amigdalita. Cauze, simptome si tratamente

Amigdalita este o afectiune frecventa, iar neplacerile pe care le provoaca sunt subestimate pana ne confruntam cu ele. Ce avem de facut pentru a o tine departe?

Anatomia si rolul amigdalelor in organism
Ce este amigdalita
Tipuri de amigdalita
Simptomele amigdalitei
Diagnosticarea amigdalitei
Cai de transmitere a amigdalitei
Factori de risc pentru amigdalita
Amigdalita la copii
Amigdalita la adulti
Amigdale inflamate - complicatiile amigdalitei

Planul de ingrijire pentru amigdalita
Tratament medicamentos pentru amigdalita
Tratament chirurgical pentru amigdalita
Tratament naturist pentru amigdalita

Igiena corespunzatoare
Stil de viata sanatos

DESPRE AMIGDALITA

O boala frecventa, cu care aproape oricine s-a confruntat macar o data de-a lungul vietii, amigdalita este mai mult decat o banala durere in gat. Fiecare inghititura este un adevarat chin, iar adesea aceasta durere ascutita vine insotita si de alti factori ce inrautatesc situatia.

Desi este considerata adesea o afectiune care poate trece cu ceai cald si miere, amigdalita este cat de poate de serioasa si trebuie tratata cu ajutorul medicului de familie, generalist, pediatru si specialist ORL.

ANATOMIA SI ROLUL AMIGDALELOR IN ORGANISM

Amigdalele sunt mase de tesut limfatic de forma ovala, ca niste „pungute”, situate deasupra si sub limba, de o parte si de alta a gatului (foliculi limfatici ce intra in componenta inelului limfatic Waldeyer). Rolul amigdalelor este de a filtra aerul inspirat, facand parte din sistemul imunoprotector al organismului.

Datorita amigdalelor, bacteriile si virusurile, dar si substantele toxice, fumul si praful inspirate pe nas si pe gura sunt anihilate inainte sa ajunga sa provoace infectii la nivelul gatului sau al altor zone din organism. La nivel de amigdala se formeaza Limfocitele B, care produc cinci clase de anticorpi cu rol in protejarea organismul de o categorie larga de microbi, printre care si streptococul beta-hemolitic - principalul agent etiologic al amigdalitelor bacteriene. Cel mai frecvent afectate de infectii sunt amigdalele palatine, cele mari care de obicei se vad cand gura este larg deschisa.

despre amigdalita

CE ESTE AMIGDALITA

Amigdalita, cunoscuta si sub numele de angina sau „rosu in gat”, este o boala contagioasa - mai frecventa la copii - care se manifesta prin infectarea sau inflamarea amigdalelor palatine, semn ca agentii patogeni castiga teren, ca „bariera” reprezentata de amigdale este pe cale sa cedeze.

Se poate recunoaste cu usurinta dupa durerea intepatoarea de la nivelul gatului, dar si cu ochiul liber, deoarece amigdalele devin rosii, isi maresc volumul si cateodata au pe suprafata lor puncte albe cu puroi (amigdalita pultacee).

Cele mai multe cazuri de amigdalita se intalnesc la copiii cu varsta cuprinsa intre 5 si 12 ani, anginele virale debutand chiar de la varsta de 3 ani, insa asta nu inseamna ca este o afectiune care ocoleste adultii. Orice persoana poate suferi de aceasta afectiune de mai multe ori de-a lungul vietii.

TIPURI DE AMIGDALITA

Amigdalita poate fi de patru feluri, in functie de factorul care o produce si de recurenta ei.

Tipuri de amigdalita in functie de cauza producerii ei

Exista doua tipuri de amigdalita in functie de elementul care o declanseaza.

Amigdalita virala

Aceasta este cea mai frecventa si este provocata de virusuri precum virusul Epstein Barr, care provoaca mononucleoza, Herpes simplex, citomegalovirus si adenovirusuri. Aceasta forma de amigdalita NU se trateaza cu antibiotice, ci cu medicatie antivirala, folosita in infectii ale tractului respirator. In unele cazuri, amigdalita virala trece de la sine, mai ales in cazul persoanelor cu un sistem imunitar puternic. Totusi, un consult medical de specialitate este recomandat, mai ales daca simptomele par a se inrautati pe zi ce trece. 

Amigdalita bacteriana

Este cea provocata de bacterii precum streptococul beta-hemolitic grup A (SBHGA), cel mai frecvent incriminat, rar Mycoplasma pneumoniae, Neisseria gonorrhoeae. Amigdalita bacteriana se trateaza de obicei cu antibiotice, tratamentul fiind prescris in urma consultului medical. Are un debut brusc, ce vine la pachet cu o durere puternica in gat si o stare de rau generala. Circa 30% dintre cazurile de amigdalita au cauze bacteriene.

Alte cauze ale amigdalitei

Mai rar, in cazul pacientilor imunodeprimati, amigdalita poate fi cauzata de ciuperci, cel mai frecvent, candida albicans.

Amigdalita poate sa fie asociata si cu boli generalizate, precum toxoplasmoza, febra tifoida (angina Duguet) sau angina Ludwig (ce are printre simptome si ulceratiile faringiene). 

amigdalita bacteriana

Tipuri de amigdalita in functie de recurenta bolii

In functie de acest factor exista doua tipuri de amigdalita, care au urmatoarele caracteristici:

Amigdalita acuta

Amigdalita acuta este cauzata de bacterii sau virusuri si se vindeca in cel mult doua saptamani, de obicei dureaza circa 5 zile. De forma acuta sufera cel mai adesea copiii.

Amigdalita cronica

Recurenta, cu episoade dese si greu de vindecat, amigdalita cronica este adesea de etiologie bacteriana. Este rezultatul episoadelor acute recurente, ii afecteaza in general pe adolescenti si adulti, iar de cele mai multe ori are cauza bacteriana.

SIMPTOMELE AMIGDALITEI

Amigdalita este in foarte multe cazuri confundata cu raceala sau gripa, pentru ca simptomele ei sunt asemanatoare cu cele ale acestor afectiuni. Ba mai mult, uneori au la baza aceleasi cauze. Cele mai frecvente simptome ale inflamarii amigdalelor sunt:

  • Gat inflamat, dureri de gat si dificultati de inghitire - Bacteriile si virusurile provoaca inflamarea amigdalelor, astfel incat apar in mod automat dificultatile la inghitire, durerile in gat sau senzatia de usturime.
  • Amigdale inflamate, rosii sau cu puncte albe - La examinarea amigdalelor se observa daca acestea sunt umflate, rosii si prezinta puncte de culoare alba, cu puroi.
  • Febra - Organismul incearca sa se apere de atacul bacteriilor si al virusurilor si creste temperatura la peste 38 de grade in incercarea de a le distruge.
  • Dureri de urechi - Se pot resimti dureri si la nivelul urechilor, aceasta iradiand de la amigdale, nasul, gura si urechile fiind conectate intre ele.
  • Dureri de cap - Durerea de la nivelul amigdalelor poate cauza si migrene suparatoare, puternice si greu de ignorat.
  • Respiratie urat mirositoare - Bacteriile sunt cele responsabile de mirosul neplacut si ori de cate ori exista infectii, apare si mirosul specific lor. Acest simptom se intalneste in mod special in cazul amigdalitei cronice criptice (amigdalita cronica cu cazeum, amigdalita cazeoasa sau cazeum pe amigdale).
  • ​Voce schimbata - Amigdalele sunt situate in apropierea corzilor vocale. Astfel, problemele de la nivelul lor influenteaza in mod automat functionarea corzilor vocale si claritatea vocii. Cei care sufera de amigdalita au vocea ragusita si in unele cazuri isi pot pierde temporar vocea.
  • Dificultati in miscarea gatului - Din cauza durerilor puternice si a inflamarii, miscarea gatului devine dificila, pentru ca este insotita de durere.
  • Dispneea - Reprezinta dificultate in respiratie si este un simptom des intalnitr in cazul amigdalitelor.
  • Rinoreea - Prezenta secretiilor nazale

DIAGNOSTICAREA AMIGDALITEI

Diagnosticul de amigdalita il pune medicul specialist ORL sau medicul generalist. Desi cateodata amigdalita poate fi recunoscuta si de catre persoanele fara pregatire medicala, consultul de specialitate este recomandat.

Este esential ca medicul sa identifice tipul de amigdalita si sa prescrie un tratament corespunzator. Iar in cazul amigdalitelor de origine bacteriana, tratamentul cu antibiotice poate fi inceput doar la sfatul medicului, iar prescriptia medicala este necesara pentru achizitionarea antibioticelor de la farmacie.

Examinarea pacientului ce prezinta simptomele amigdalitei

Medicul examineaza pacientul cu gura larg deschisa si cu spatula linguala apasand pe limba pentru a putea observa mai bine amigdalele si starea lor. Totodata, medicul va palpa gatul pacientului pentru a simti daca ganglionii sunt inflamati.

Analize medicale pentru confirmarea diagnosticului de amigdalita

Pentru confirmarea diagnosticului de amigdalita, medicul poate recomanda recoltarea exudatului faringian din gatul pacientului, urmand sa stabileasca daca simptomele pacientului sunt provocate de o bacterie, dar si care este aceasta. Alte investigatii pentru a diagnostica amigdalita sunt prin analizele de sange - hemoleucograma, VSH, CRP, ASLO si in functie de posibila aparitie a complicatiilor fractiunea C3 a complementului, sumar de urina, probe renale, teste serologice de identificare a virusului.

CAI DE TRANSMITERE A AMIGDALITEI

Amigdalita este o boala contagioasa si se propaga usor de la un pacient la altul. Este stiut faptul ca la gradinita si in scoli este suficient ca un singur copil sa sufere de amigdalita pentru ca intregul colectiv sa contracteze boala.

Calea de transmitere este directa - aeriana si indirecta - prin obiecte contaminate. Cand o persoana care sufera de amigdalita respira, tuseste sau stranuta, ea expulzeaza picaturi care contin agenti patogeni. Infectia apare fie prin inspirarea aerului ce contine particule infectante, fie prin contactul agentilor patogeni cu pielea, nasul, ochii, gura sau alte membrane mucoase.

Calea de transmitere este directa - aeriana si indirecta - prin obiecte contaminate. Cand o persoana care sufera de amigdalita respira, tuseste sau stranuta, ea expulzeaza picaturi care contin agenti patogeni. Infectia apare fie prin inspirarea aerului ce contine particule infectante, fie prin contactul agentilor patogeni cu pielea, nasul, ochii, gura sau alte membrane mucoase.

FACTORI DE RISC PENTRU AMIGDALITA

Contactul cu o persoana bolnava, cat si o igiena deficitara contribuie la dezvoltarea amigdalitei. Un sistem imunitar slabit face organismul vulnerabil in fata bacteriilor si virusurilor si, implicit, creste riscul de imbolnavire. Este cazul persoanelor suferind de boli cronice, precum diabet, HIV etc. In cazul copiilor, incidenta este mai mare tocmai din cauza sistemului imunitar inca in dezvoltare.

In acelasi timp, unele studii au aratat ca fumul de tigara creste sansele de imbolnavire si ca numarul cazurilor de amigdalita in randul copiilor expusi la fumul de tigara al parintilor a fost mai ridicat.

Alergiile respiratorii, boala de reflux gastroesofagian si o proasta igiena buco-dentara se mai numara printre factorii favorizanti.

Bauturile si alimentele foarte reci sunt factori favorizanti pentru amigdalita, deoarece sensibilizeaza si irita gatul. Ele nu provoaca amigdalita in sine, insa expun amigdala la atacul microbilor.

AMIGDALITA LA COPII

Amigdalita este una dintre cele mai frecvente afectiuni in randul copiilor. Ea se propaga usor in colectivitati, deoarece copiii au un sistem imunitar in dezvoltare si nu sunt la fel de rigurosi cand vine vorba despre igiena. 

Odata cu intrarea in colectivitate, copilul va avea mai multe episoade de „rosu in gat”, simptomele la copii fiind amigdale inflamate, durerea in gat, febra, dureri de urechi.

AMIGDALITA LA ADULTI

Adultii au mai rar de-a face cu amigdalita, insa si ei se confrunta cu simptomele clasice in cazul imbolnavirii - dureri in gat, cefalee, dificultati la inghitire.

AMIGDALE INFLAMATE - COMPLICATIILE AMIGDALITEI

Netratata, infectia de la nivelul amigdalei inflamate se poate agrava si poate genera complicatii precum:

  • Abces periamigdalian - infectie profunda, care cuprinde si zona adiacenta amigdalelor
  • Celulita periamigdaliana - infectia tesuturilor moi superficiale, mai putin grava decat abcesul
  • Glomerulonefrita acuta poststreptococica – inflamatie acuta a glomerurilor renali
  • Mediastinita - o afectiune grava, cauzata de extinderea infectiei din zona gatului spre zona medie a toracelui
  • Endocardita bacteriana - infectie a valvelor inimii, cauzata de bacterii care intra in circulatia sanguina.
  • Artrita septica - inflamarea unei articulatii din cauza contaminarii cu un agent patogen
  • Sinuzita
  • Otita medie supurata
  • Laringite
  • Faringite

TRATAMENT AMIGDALITA

Tratamentul amigdalitei poate fi ambulator, cu medicamente antivirale comune, sau poate fi unul pe baza de antibiotice, care pot fi prescrise numai de un medic. Pentru tratamentul amigdalitei este foarte importanta identificarea corecta a factorului declansator - bacterian sau viral.

In unele cazuri, amigdalita se vindeca de la sine, datorita propriilor nostri anticorpi, dar, in unele cazuri, infectia este severa si este nevoie de un tratament riguros.

In cazul unei forme de amigdalita care vine insotita de dureri puternice, imposibilitate de inghitire si febra mare, este indicat un consult medical urgent.

PLANUL DE INGRIJIRE PENTRU AMIGDALITA

Dincolo de tratamentele indicate de farmacist sau prescrise de medic, pacientul trebuie sa ia masuri cu privire la alimentatie si factorii de mediu ce pot agrava simptomatologia. Printre aceste masuri se numara:

  • Hidratarea corpului - Este importanta in lupta cu orice fel de afectiune, insa, in raceli, gripa si amigdalite, este un factor esential si poate reduce perioada de vindecare. Mizeaza pe lichide caldute, de la ceai din plante indulcit cu miere si supa, dar si pe acadele inghetate si iaurt foarte rece, care, in pofida unor preconceptii, pot calma durerile de gat. Sucurile de citrice, precum grapefruit, portocala, lamaie, pot irita gatul in unele cazuri. 
  • ​Umidificarea aerului - Cand aerul este uscat, bacteriile si virusurile se inmultesc mai repede, iar pentru sanatatea cailor respiratorii este important ca in locuinta sa mentinem nivelul umiditatii intre 50 si 55%. Poti folosi, eventual, un umidificator.
  • Gargara cu apa cu sare - Sarea are proprietati antibacteriene, iar gargara cu o lingurita de sare dizolvata intr-un pahar cu apa calduta poate ameliora amigdalita, arata un studiu publicat in American Journal of Preventive Medicine
  • Odihna - O perioada de repaus ajuta organismul sa-si canalizeze toate fortele spre a elimina agentii patogeni.
  • ​Evitarea fumului de tigara - Fumul de tigara contine sute de substante toxice, fiind iritant pentru sistemul respirator. Expunerea la fumul de tigara prin fumat activ sau pasiv ar trebui evitata complet.

MEDICAMENTE PENTRU AMIGDALITA

Amigdalita de cauza bacteriana se trateaza aproape intotdeauna cu antibiotice prescrise de medic.

Daca este de origine virala, printre medicamente pentru amigdalita se numara cele antivirale, antitermice si antiraceala, pastile de supt si/ sau spray-uri antiseptice ori care ajuta la calmarea durerilor.

TRATAMENT CHIRURGICAL PENTRU AMIGDALITA

In cazul amigdalitei cronice, medicul poate recomanda tratamentul chirurgical care consta in extirparea amigdalelor, procedura numita amigdalectomie. Aceasta operatie este o solutie permanenta la care se apeleaza in ultima instanta, fiind recomandata doar in cazuri grave si recidivante.

Amigdalele joaca, in definitiv, un rol important in protejarea organismului de microbi, astfel incat odata extirpate, organismul nostru este mai vulnerabil. Corpul este mai expus la imbolnaviri in lipsa lor, iar medicii evita de obicei aceasta varianta de tratament sau o amana spre varste apropiate de 7-10 ani, cand amigdalele isi pierd oarecum rolul imunitar.

TRATAMENTE NATURISTE PENTRU AMIGDALITA

De-a lungul timpului s-au folosit mai multe tratamente naturiste pentru a trata amigdalitele. Dintre cele mai utilizate, putem aminti:

  • Tinctura de propolis
  • Albastrul de metil
  • Mierea cu lamaie
  • Sirop de ridiche neagra cu miere
  • Ceaiurile de musetel, tei, galbenele, ceapa, menta sau ghimbir indulcit cu miere si baut caldut, nu fierbinte. Bauturile fierbinti pot irita si mai mult gatul, in ciuda parerii populare ca ele ajuta la tratarea amigdalitei.

CUM POATE FI PREVENITA AMIGDALITA

Cand vorbim despre prevenirea amigdalitei si a formarii de puroi in gat, ne referim in primul rand la protejarea sanatatii intr-un inteles general - prin alimentatie, dar si prin evitarea contractarii virusurilor si bacteriilor care pot provoca amigdalita.

IGIENA CORESPUNZATOARE

Pentru ca este o afectiune contagioasa, o igiena corespunzatoare poate tine departe microbii de corpul nostru. Spalatul frecvent pe maini si evitarea contactului cu persoane bolnave sunt minime masuri de precautie pe care le putem lua pentru a evita infectie amigdale. 

De asemenea, nu este recomandata imprumutarea obiectelor personale, astfel incat microbii sa nu fie transferati de la un pacient cu amigdalita la o persoana sanatoasa.

Este importanta si evitarea focarelor de infectie - spatii aglomerate, locuri in care microbii se transfera usor de la o persoana la alta, dar si evitarea contactului cu persoane bolnave. 

Este recomandata dezinfectarea suprafetelor pe care se poate transmite virusul, de exemplu, jucarii, manerele usilor, robinete, de preferat cu solutii pe baza de alcool.

STIL DE VIATA SANATOS

Cum amigdalita este de multe ori o afectiune ce apare pe fondul unei imunitati slabite, prevenirea ei se face avand o alimentatie din care sa nu lipseasca fructele si legumele - alimente care ne furnizeaza vitaminele ce sprijina sistemul imunitar. Medicii recomanda consumul a cinci portii de fructe si legume pe zi (o portie inseamna 80 de grame de aliment).

Consumul de alimentele cu un continut ridicat de vitamina C - portocalele, ardeiul rosu, verde si cel iute, kale, varza de Bruxelles, broccoli, capsunele, grepfrutul, guava, kiwi, macese - ajuta in mare masura la intarirea sistemului imunitar si la combaterea mai multor probleme de sanatate, inclusiv amigdalita. Eliminarea temporara a produselor lactate si a alimentelor bogate in proteine si gluten ar putea fi utila, pentru ca au proprietati pro-inflamatorii. Sportul este si el necesar pentru un organism puternic si contribuie la cresterea imunitatii.

O afectiune frecventa si adesea usor de tratat, amigdalita este, totusi, o boala ce provoaca mari neplaceri pentru pacient. Desi sunt rare cazurile in care apar complicatii grave, este important sa actionam la timp si sa eliminam cauza ei, astfel incat sa ne putem bucura de fiecare zi fara niciun inconvenient.

Sursa foto: Shutterstock, Freepik




Produse recomandate


  • Pret obisnuit
    56,00 lei
  • flacon cu 150ml (...
    Pret obisnuit
    45,00 lei
  • cutie cu 8 plicur...
    Pret obisnuit
    35,00 lei

Urmatorul articol


1 comentariu

  • Alin Samoila

    Foarte informativ!

Lasa un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate inainte de publicare