Doar astazi, 29 martie, ai 25% reducere la minim 2 produse Childlife

Vitaminele in timpul sarcinii - tipuri, beneficii, doze recomandate

Vitaminele in timpul sarcinii - tipuri, beneficii, doze recomandate

Organismul femeii insarcinate sufera numeroase modificari, implicat fiind si sistemul hemodinamic (circulator). In timpul sarcinii, volumul plasmatic creste progresiv cu aproximativ 50% pana in saptamana 34 de gestatie si este proportional cu greutatea la nastere a copilului. Astfel, pe langa faptul ca inima femeii gravide va avea de pompat mai multe fluide in circulatia sistemica, necesarul de vitamine si minerale al organismului creste. Acesta reprezinta motivul pentru care este esential ca el sa fie sustinut atat printr-o alimentatie echilibrata, cat si prin suplimente alimentare cu minerale si vitamine, recomandate in urma unor analize specifice si stabilite de medicul care monitorizeaza evolutia sarcinii.

Cand este nevoie de suplimente alimentare cu minerale si vitamine in sarcina

Vitaminele se pot asimila atat din alimente, cat si din suplimente alimentare. Un stil de alimentatie sanatos si echilibrat este una dintre cele mai bune surse de vitamine si minerale. Cu toate acestea, exista posibilitatea ca, din cauza transformarilor care au loc in corp, in organismul femeii insarcinate sa apara anumite dezechilibre ale unor nutrienti esentiali. Astfel de cazuri pot fi intalnite mai ales in urmatoarele situatii:

  1. Femeilor care au restrictii alimentare cauzate de intolerante, alergii, diete vegetariene si vegane li se recomanda aportul de micronutrienti si macronutrienti din suplimente alimentare pentru a se asigura ca fatul se dezvolta corect pe toata perioada sarcinii;
  2. Femeilor care prezinta mutatii ale genei Metilentetrahidrofolat reductaza (MTHFR) li s-ar putea recomanda anumite doze de folat, vitaminele B6 si B12. In ADN-ul fiecarei persoane informatia este codificata pentru cele doua gene MTHFR, mostenite de la fiecare parinte. Acestea pot sustine reglarea nivelului de homocisteina din corp si pot ajuta organismul sa produca enzima MTHFR, esentiala in metabolizarea adecvata a acidului folic. Mutatiile genetice ale uneia sau ale ambelor gene MTHFR pot interfera cu capacitatea organismului de a produce enzima MTHFR si cu metabolizarea homocisteinei;
  3. In scopul ameliorarii simptomelor, femeilor care sufera de sindromul Hyperemesis gravidarum sau sarcina toxica li se recomanda tratament medicamentos pe baza de vitamina B6 si vitamina B12,;
  4. Femeilor fumatoare li se pot recomanda suplimentele cu vitamina C si o anumita doza de acid folic.

Rolul vitaminelor prenatale

rolul vitaminelor prenatale

Chiar daca vitaminele prenatale pot fi achizitionate fara prescriptie medicala, recomandat este ca femeile care intentioneaza sa ramana insarcinate sa faca un consult medical inainte de conceptie si sa ceara sfaturile medicului obstetrician-ginecolog. Acesta va recomanda cateva seturi de analize, printre care si realizarea unei hemoleucograme complete (un test de sange care analizeaza globulele rosii, globulele albe si trombocitele). Rezultatele analizelor pot reflecta posibilele carente de macro si micronutrienti esentiali. La recomandarea medicului, aceste dezechilibre vor fi reglate printr-un regim alimentar sanatos si prin suplimente alimentare cu minerale si vitamine prenatale. Multivitaminele prenatale gandite pentru nevoile gravidei au o formula care permite sa acopere cererea mai mare de micronutrienti a organismului inainte si in timpul sarcinii.

De regula, vitaminele prenatale pot contine mai mult acid folic si fier comparativ cu multivitaminele normale, pentru adulti.

Rolul acidului folic inainte de sarcina

Acidul folic este o vitamina din spectrul B care a dobandit notorietate odata cu descoperirea faptului ca utilizarea ei inainte si in timpul sarcinii poate contribui la cresterea sanselor de conceptie si poate diminua riscul defectelor de tub neural, in cazul nou-nascutilor. Din tubul neural al fatului se dezvolta, incepand cu a 26-a zi de sarcina, creierul si coloana vertebrala. In cazul in care mama are deficit de acid folic, indicat este sa corecteze carenta inainte de conceperea bebelusului.

Doza recomandata

In cazul in care mama are deficit de acid folic, ar trebui sa corecteze carenta inainte de a ramane insarcinata. In situatia aceasta, recomandarea medicilor pentru femeile aflate la varsta fertila si care doresc sa ramana insarcinate este de a utiliza 400 micrograme de acid folic pe zi (8), urmand ca, dupa confirmarea sarcinii, medicul sa creasca doza, in functie de necesarul de vitamine din organism.

Rolul fierului inainte de sarcina

Asa cum s-a mentionat si la inceputul acestui articol, pe timpul sarcinii volumul plasmatic din corp se mareste cu aproximativ 50% si este nevoie de mai mult fier pentru a produce o cantitate crescuta de hemoglobina - proteina din compozitia globulelor rosii. De regula, la prima consultatie prenatala, medicul obstetrician recomanda efectuarea hemogramei, un test de sange folosit pentru a examina starea generala de sanatate si pentru a depista anumite manifestari cum ar fi anemia. Pentru a evita o posibila anemie, recomandat este ca femeile sa inceapa sarcina cu depozite suficiente de fier.

Care sunt vitaminele necesare in sarcina

vitaminele necesare in sarcina

Studiul „Vitamin deficiencies and neural tube defects”2, realizat in perioada 1960-1976 de profesorul britanic Richard Worthington Smithells, a descoperit o legatura importanta intre folosirea suplimentelor cu vitamine inainte si in timpul sarcinii si anumite anomalii congenitale, precum spina bifida (defect la nivelul coloanei vertebrale) a nou-nascutilor. Concluzia profesorului Richard Worthington Smithells a fost aceea ca utilizarea suplimentelor vitaminice inainte si in timpul sarcinii, in special a acidului folic, ar putea preveni aparitia spina bifida in 7 din 10 cazuri.

Rolul acidului folic in timpul sarcinii

Inca din anul 1960, numeroase alte studii au dovedit faptul ca lipsa unei cantitati suficiente de acid folic ar putea conduce la aparitia anumitor disfunctionalitati congenitale: spina bifida, anencefalia, encefalocelul, hidranencefalia, iniencefalia, intarzieri in dezvoltarea aparatului locomotor. Un studiu realizat in Irlanda3, pe un grup de 500 de femei din Drogheda, a confirmat faptul ca utilizarea suplimentelor cu acid folic in timpul sarcinii poate combate aparitia malformatiilor congenitale de tub neural in aproximativ 70% dintre cazuri.

Doza zilnica recomandata

Conform specialistilor9, pentru primele trei luni ale sarcinii este recomandata utilizarea a 400 de micrograme de acid folic, urmand ca in lunile 3-9 ale sarcinii doza sa creasca la 800 de micrograme.

Fierul in timpul sarcinii

Conform specialistilor, anemia fetala poate avea patru cauze: anemia mamei in timpul sarcinii, hipertensiunea arteriala, diabetes mellitus, fumatul. Dintre acestea, cea mai frecventa cauza este anemia mamei din timpul sarcinii care poate creste riscul unei nasteri premature sau al depresiei postnatale. De aceea, pentru a preveni anemia in timpul sarcinii, medicii pot recomanda femeilor insarcinate suplimente de fier si acid folic.

Doza recomandata

Conform Institutului National de Sanatate1 din America, cantitatea de fier (exprimata in miligrame) recomandata unei femei in timpul sarcinii este de 27 mg de fier pe zi, urmand ca dupa sarcina, in timp ce alapteaza, sa aiba nevoie de 9 mg de fier pe zi.

Vitamina C in sarcina

Vitamina C poate indeplini mai multe functii pe timpul sarcinii. In primul rand, poate creste absorbtia fierului, element component al hemoglobinei. Un alt rol este acela ca ar putea ajuta la productia de colagen, proteina structurala care se gaseste in structura cartilajelor, tendoanelor, oaselor si pielii, fiind necesara fatului in timpul dezvoltarii intrauterine.

rolul acidului folic inainte de sarcina

Doza zilnica recomandata

Doza zilnica recomandata de vitamina C depinde de mai multi factori. In cazul femeilor insarcinate, doza potrivita poate fi de 85 de mg12.

Vitamina D in sarcina

Vitamina D este o vitamina liposolubila (solubila in grasimi) care se regaseste in natura sub forma de Vitamina D2 (ergocalciferol) si Vitamina D3 (colecalciferol). Functia biologica a vitaminei D3 este de absorbtie si fixare in organism a calciului si fosforului. Unele studii13 arata ca, administrarea vitaminei D pe perioada sarcinii poate contribui la reducerea incidentei preeclampsiei. Nivelul de vitamina D poate fi verificat printr-un test de sange. Statusul vitaminei D este exprimat in nanograme pe mililitru (ng/ml) al nivelului seric de 25-OH vitamina D. In cazul in care nivelul seric de 25 OH este mai mic sau egal cu 10 ng/ml se poate vorbi despre o deficienta severa de vitamina D, iar medicul va recomanda suplimente care sa rezolve carenta.

Doza zilnica recomandata

Ministerul Sanatatii4 recomanda pentru femeile insarcinate sau pentru cele care alapteaza o doza zilnica de 600 IU pe zi.

Vitamina E in sarcina

Vitamina E a fost descoperita in anul 1922, de Herbert McLean Evans - anatomist si embriolog - si Katherine Scott Bishop - anatomist. Studiile efectuate de-a lungul timpului au dovedit faptul ca vitamina E poate avea actiune antioxidanta si poate contribui la protejarea celulelor impotriva actiunii radicalilor liberi.

Doza zilnica recomandata

Potrivit Mayo Clinic5, o mare parte dintre oameni isi procura aceasta vitamina doar din alimentatie. Insa, in cazul femeilor insarcinate care au diferite restrictii alimentare, medicul poate recomanda suplimente alimentare ce completeaza necesarul de nutrienti al femeii gravide. Doza zilnica recomandata de vitamina E este de 15 miligrame pentru femeile insarcinate de orice varsta, iar pentru cele care alapteaza, 19 miligrame.

Calciul in sarcina

Specialistii au evidentiat faptul ca nivelul optim de calciu din sange ajuta in dezvoltarea sistemului osos, muschilor si sistemului nervos al fetusului pe timpul sarcinii. Daca mama are un deficit de calciu, fatul poate consuma din rezervele ei, ceea ce poate duce la aparitia osteoporozei la mama. Nivelul calciului seric se poate diminua din a 14-a saptamana de sarcina, cel mai scazut nivel putand fi inregistrat in trimestrul III. La recomandarea medicului, femeia insarcinata va trebui sa suplimenteaze aportul de calciu pe perioada sarcinii, astfel incat sa fie suficient atat pentru ea, cat si pentru fat.

Doza zilnica recomandata

In ghidul „Calcium supplementation in pregnant women”11, publicat de Organizatia Mondiala a Sanatatii in anul 2013, este specificat faptul ca doza de calciu recomandata pentru femeile cu varsta de peste 18 ani este de 1.5–2.0 g/zi.

Magneziul in sarcina

Magneziul este un mineral esential pe intreaga perioada a sarcinii. In primul trimestru, magneziul poate ajuta in diviziunea celulara si cresterea embrionului, iar in ultimul trimestru, fatul are nevoie de un aport crescut de magneziu, atat pentru dezvoltarea muschilor, cat si a oaselor. Medicii recomanda mentinerea unui nivel corespunzator de magneziu pe tot parcursul sarcinii, dar si dupa nastere, pana la oprirea alaptarii.

Doza zilnica recomandata

Conform Institutului National de sanatate din SUA (6), dozele zilnice recomandate sunt mai mari decat inainte de sarcina: 400 mg (in cazul femeilor de 14-18 ani), 359 mg (in cazul femeilor de 19-30 ani) si 360 mg (pentru femeile de 31-50 de ani).

rolul vitaminei c in sarcina

Iodul in sarcina

Iodul este un microelement cu rol esential in sintetizarea hormonilor tiroidieni, avand un rol vital in dezvoltarea creierului si a sistemului nervos in-utero (inainte de nastere). Studiile au aratat faptul ca lipsa iodului poate duce la scaderea capacitatii tiroidei materne si fetale de a produce cantitati suficiente de hormoni tiroidieni, ceea ce poate cauza retard mental si psihomotor viitorului copil. Unele cercetari au sustinut chiar ca inclusiv formele usoare de deficit de iod au actiuni nefavorabile, cum ar fi o scadere a IQ-ului potential cu pana la 13,5 puncte.

Doza zilnica recomandata

Pe timpul sarcinii, din cauza modificarilor fiziologice care au loc, necesarul de iod al mamei creste pentru a asigura cantitati hormonale suficiente, atat pentru mama, cat si pentru fetusul care preia transplacentar o parte din hormonii sintetizati de mama. Necesarul fiziologic de iod recomandat de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) si UNICEF este de 250 mcg/zi.

Zincul in sarcina

Zincul este un oligoelement mineral care, potrivit European Journal of Immunology7, contribuie la activarea celulelor T, responsabile de functionarea sistemului imunitar si de procesul de diviziune celulara. De aceea, zincul este necesar in sarcina pentru sustinerea sanatatii mamei, dar si a fatului, contribuind la mentinerea rezistentei organismului in fata radicalilor liberi. In plus, zincul este esential in cresterea si dezvoltarea fatului in toate cele noua luni de sarcina. Carenta de zinc se asociaza cu greutatea fetala mica la nastere, poate afecta dezvoltarea normala a sarcinii sau poate conduce la complicatii, inclusiv avort spontan.

Doza recomandata

Doza zilnica necesara de zinc variaza in functie de fiecare organism. In cazul femeilor insarcinate, necesarul de zinc poate fi de 11 mg pe zi10.

In final, trebuie mentionat faptul ca inainte de a incepe utilizarea vitaminelor, este important ca femeile care sunt insarcinate sa discute cu medicul obstetrician-ginecolog care urmareste evolutia sarcinii. Alaturi de suplimentele alimentare, dieta sanatoasa este si ea o buna sursa de vitamine si minerale, asa ca nu trebuie neglijata.

Sursa foto: Shutterstock

Referinte

  1. National Institutes of Health, Iron (1): https://ods.od.nih.gov/factsheets/Iron-HealthProfessional/#h2
  2. Smithells, R. W., Sheppard, Vitamin deficiencies and neural tube defects (2): https://pdfs.semanticscholar.org/8d75/2803f73b3b6ced82dfa3f7c95b5a3c1b52a5.pdf?_ga=2.187733677.465832298.1582711075-1240374609.1582711075
  3. Boyne Research Institute, A population-based survey of knowledge and use of folic acid among Irish women (3): https://www.boyneresearch.ie/resources/FA_POP_MS_OCT04.pdf
  4. Ghid pentru evaluarea statusului vitaminei D la adulti (4): http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2019/07/Anexa2-Ghid-pentru-evaluarea-statusului-vitaminei-D-la-adulti-1-1.pdf
  5. Mayo Clinic, Vitamin E (5): https://www.mayoclinic.org/drugs-supplements-vitamin-e/art-20364144
  6. National Institutes of Health, Magnesium (6): https://ods.od.nih.gov/factsheets/Magnesium-HealthProfessional/#en1
  7. European Journal of Immunology, Zinc signals promote IL-2-dependent proliferation of T cells (7): https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20201035
  8. Secom (8): /blogs/ghidul-secom//ce-beneficii-iti-aduce-acidul-folic
  9. Drugs.com (9): https://www.drugs.com/folic_acid.html
  10. Secom, Totul despre zinc. Care este rolul sau in organism si ce beneficii are pentru sanatate (10) www.secom.ro/articles/totul-despre-zinc-care-este-rolul-sau-in-organism-si-ce-beneficii-are-pentru-sanatate
  11. WHO, Calcium supplementation in pregnant women (11): https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/85120/9789241505376_eng.pdf;jsessionid=007BE00999EA0B49E6685EB0A0537B2B?sequence=1
  12. Vitamina C - Beneficii, doza recomandata si contraindicatii (12): https://www.secom.ro/articles/vitamina-c-beneficii-doza-recomandata-si-contraindicatii
  13. The Effects of Vitamin D Supplement on Prevention of Recurrence of Preeclampsia in Pregnant Women with a History of Preeclampsia (13): https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5585545/


Produse recomandate


Urmatorul articol


Lasa un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate inainte de publicare