sistemul-endocrin-intre-discretia-absoluta-si-deranjul-major

Cresterea si dezvoltarea organismului, reglarea metabolismului celular si, implicit, producerea de energie, adaptarea la conditiile de mediu, functia sexuala si capacitatea de reproducere sunt cateva dintre aspectele care depind de hormonii produsi de glandele sistemului endocrin. Am putea spune ca, intr-un fel, suntem expresia hormonilor care ne-au trecut prin sange, in fecare moment al vietii. Haideti sa aflam cum functioneaza sistemul de al carui echilibru depinde sanatatea noastra fzica si psihica.

Sistemul endocrin consta dintr-o retea „bine gandita” de glande ras pandite in organismul nostru, care, prin respectarea unui algoritm precis de colaborare cu parti din sistemul nervos, secreta substante biochimice (hormoni) pentru a ne mentine intr-o stare cat mai buna de functionare.
Glandele, endocrine find, isi varsa secretiile hormonale direct in sange, neavand ducturi prin care secretiile sa fie transportate la exterior, cum au glandele exocrine. Odata cu fluxul sangvin, hormonii ar putea ajunge la orice organ, insa fecare hormon actioneaza specifc, pe anumite organe-tinta ce au receptori speciali in membrana celulara, care le permit acestora sa duca informatia chimica pana in miezul celulelor (nucleu celular). Mai exact, este vorba despre un sistem de genul sistemului lacat-cheie, in cadrul caruia doar o anumita cheie se potriveste si poate deschide un anumit lacat.
Desi intre sistemul nervos si cel endocrin exista o comunicare continua, ele se completeaza reciproc si prin tendinta ca fiecare sa actioneze in ritm propriu. Ca atare, informatiile transmise pe cale hormonala au viteza mai mica decat cele trimise prin intermediul neuronilor, dar efectul lor poate dura ore, saptamani sau luni, pe cand actiunea nervoasa se epuizeaza imediat. Astfel, in cazul adrenalinei, de exemplu, care este un hormon secretat in situatii de stres, transmiterea informatiei se face in cateva secunde, pe cand in cazul celorlalti hormoni poate dura si cateva zile pana ce informatiile ajung la destinatie. Intotdeauna, exceptie de la modul de actiune in timpi prelungiti fac hormonii tisulari (produsi de tesuturi), printre care histamina, serotonina si prostaglandinele, care sunt produsi direct si, deci, imediat, de parenchimul organului-tinta.
Asadar, fara a fi „vocali” in conditii de echilibru endocrin, hormonii au un cuvant greu de spus in organism, find mesageri care influenteaza procese esentiale, precum descompunerea substantelor chimice in cadrul procesului de metabolism, productia de celule rosii, reglarea nivelului de glucoza din sange, echilibrul fluidelor, ritmul somn-veghe si multe altele.

HIPOTALAMUSUL

Este acea parte a creierului care face legatura intre sistemul nervos si sistemul endocrin, drept pentru care este considerat cea mai importanta glanda a sistemului endocrin.
La nivelul hipotalamusului, se secreta hormoni care intervin in reglarea homeostaziei – echilibrul parametrilor organismului. Mai exact, la nivelul lui, sunt integrate unele reactii complexe de adaptare a organismului la conditiile de mediu, intervenind in reglarea frecventei cardiace si a tensiunii arteriale, in termoreglare, in reglarea aportului de alimente si de lichide – inclusiv reglarea senzatiei de sete, in reglarea diurezei, in alternanta somn-veghe, in reglarea functiilor sexuale si in „gestionarea” unor stari emotionale precum frica sau furia.
Nu in ultimul rand, un rol important al hipotalamusului este producerea de substante care moduleaza activitatea hormonala a glandei pituitare – asa-numitii „hormoni eliberatori” si factori reglatori. De altfel, hipotalamusul formeaza, impreuna cu glanda pituitara (hipofza), un centru de control de unde pleaca comenzi reglatoare pentru celelalte glande din sistem.

Cuvantul „hormon” provine din grecescul „horman, hormanus”, care inseamna a pune in miscare, a trezi.

GLANDA PITUITARA (hipofza)

De dimensiunea unui bob de fasole, hipofza este adapostita de spatiul format de osul de la baza craniului, numit „sa turceasca”. Ea coordoneaza si activitatea altor glande (tiroida, suprarenale, ovare si testicule). Din acest motiv, este numita si „glanda conducatoare”. Cu toate acestea, hipofza nu este „pe cont propriu”, avand nevoie de confrmarea, prin semnale chimice, din partea hipotalamusului, cu care este conectata direct prin tulpina sa, numita infundibulum.

Hipofza este formata din trei parti: anterioara, intermediara si posterioara. Partea anterioara (frontala) este situata deasupra partii din spate a gurii si se intinde in sus catre creier, iar partea posterioara este pozitionata intre hipotalamus si „saua turceasca”. De fapt, cele trei parti ale hipofzei functioneaza ca trei glande distincte: partea anterioara, cea mai mare dintre parti, este numita adenohipofza si secreta opt hormoni principali; partea intermediara, o fasie care face legatura intre cele doua parti principale, secreta un hormon, si partea posterioara, numita neurohipofiza, depoziteaza doi hormoni produsi de celulele secretoare din hipotalamus.

Hormonii adenohipofzari sunt eliberati in functie de semnalele primite de la hipotalamus si actioneaza astfel:

- hormonul adrenocorticotrop (ACTH) stimuleaza glandele suprarenale sa produca hormoni steroizi: cortizon, aldosteron, testosteron. Prin ei, mediaza raspunsul organismului la stres, intervine in reglarea metabolismului si a tensiunii arteriale etc.

- hormonul somatotrop (STH), numit si „hormon de crestere”, este esential in primii ani de viata, cand stimuleaza cresterea oaselor lungi, dar si alte procese ce privesc dezvoltarea organismului. La maturitate, acest hormon influenteaza masa musculara si distributia tesutului adipos. Stresul acut stimuleaza producerea si eliberarea acestui hormon, iar stresul cronic are efect contrar.

- tirotropina (TRH – hormon eliberator de tirotropina) sau tirostimulina (TSH – hormon de stimulare tiroidiana) stimuleaza secretia glandei, precum si cresterea ei;

- hormonul luteinizant (LH) actioneaza in tandem cu hormonul foliculostimulant (FSH), pentru a asigura functionarea normala a ovarelor si a testiculelor;

- prolactina stimuleaza glandele mamare sa produca lapte.

Partea intermediara a hipofzei produce hormon melanocitostimulator (MSH), care, in prezenta soarelui, stimuleaza celulele specializate ale pielii (melanocitele) sa produca pigmentul melanina, rezultatul find asa-numitul bronz.

Hormonii neurohipofzari sunt descarcati direct de hipotalamus prin terminatiile nervoase adapostite de lobul posterior al hipofzei.
Ei actioneaza astfel:

- hormonul antidiuretic (ADH), numit si vasopresina, determina rinichii sa absoarba o cantitate mai mare de apa din sange si sa elimine o cantitate cat mai mica si mai concentrata de urina;

- oxitocina, numita si „hormonul atasamentului”, este o substanta ce se asociaza fenomenelor fziologice ale maternitatii – stimuleaza contractia muschilor uterini in timpul travaliului si la nastere, precum si productia de lapte la nivelul glandelor mamare –, dar si unor evenimente care implica tandrete, favorizand crearea de atasament emotional.

GLANDA PINEALA (epifza)

Epifza este formatiunea care a fost identifcata cel mai tarziu ca facand parte din sistemul endocrin. Situata aproape de centrul creierului si aflata intr-o stransa dependenta cu retina, care ii ofera informatii despre gradul de expunere la lumina, glanda pineala a fost supranumita „al treilea ochi”. Ea produce hormonul melatonina – in functie de intensitatea luminii –, foarte important pentru reglarea ritmului circadian al corpului si pentru reglarea secretiei de hormoni sexuali.
De forma unui con de pin si de marimea unui bob de mazare, epifza atinge nivelul maxim de dezvoltare in copilarie si incepe sa regreseze pe masura ce persoana se apropie de pubertate si dupa intrarea la pubertate.

GLANDA TIROIDA

Situata in partea din fata a traheei si avand forma de fluture (doi lobi uniti printr-o punte, numita istm), tiroida este cea mai voluminoasa glanda din componenta sistemului endocrin (are o masa de 25–30 g).

Principalul rol al tiroidei este de a regla metabolismul, adica de a stabili rata arderilor si transformarea lor in energie. In acest scop, celulele tiroidiene absorb iodul ajuns in sange prin consumul anumitor alimente si il convertesc, prin iodarea aminoacidului tirozina, in hormoni tiroidieni: triiodotironina (T3) si tiroxina (T4). De altfel, celulele tiroidiene sunt singurele din organism supraspecializate in absorbtia si in utilizarea iodului.
O tiroida care functioneaza normal produce in proportie de aproximativ 80% tiroxina (T4) si cam 20% triiodotironina (T3) – T3 actionand mai rapid si find mai activ decat T4. Glanda tiroida are o relatie stransa cu glanda pituitara (mai exact, cu adenohipofza) si cu hipotalamusul, care actioneaza pentru a-i mentine intre parametri optimi activitatea. Astfel, cand nivelurile de T3 si T4 devin prea coborate fata de nevoile organismului, hipotalamusul alerteaza adenohipofza sa descarce hormonul TSH (hormonul stimulator tiroidian).
Un rol secundar al tiroidei este acela ca secreta calcitonina, ce regleaza nivelul calciului din fluxul sangvin.

GLANDELE PARATIROIDE

De obicei patru la numar si de marimea unor boabe de orez, paratiroidele sunt situate in partile laterale ale tiroidei, in spatele traheei. Desi sunt pozitionate foarte aproape de tiroida, se delimiteaza functional de aceasta.

Micutele glande intervin in reglarea nivelului de calciu din organism prin intermediul hormonului parathormon (PTH).
Acesta „gospodareste” distributia calciului in organism astfel:

- regleaza cat calciu este absorbit din ceea ce mancam si bem, cat calciu sa se elimine prin urina si cat calciu sa fie depozitat in oase si in alte parti care au nevoie de calciu;

- prin stimularea sintezei de vitamina D activa, favorizeaza absorbtia intestinala de calciu si de fosfor.

TIMUSUL

Supranumit „glanda fericirii”, timusul este situat in spatele sternului intre plamani. Este una dintre glandele temporare ale organismului, care atinge punctul culminant in copilarie, dupa care incepe sa se atrofeze, incetandu-si activitatea
inainte de intrarea la pubertate. Ulterior, se transforma in grasime. In ciuda vietii sale scurte, timusul are un rol important in cadrul sistemului endocrin si cu atat mai important in cadrul sistemului imunitar.
Timozina, hormonul produs de timus, stimuleaza dezvoltarea celulelor limfocite T. Bagajul de celule T cu care plecam la drum in copilarie – acumulat pe durata cat timusul este activ – va trebui sa ne ajunga toata viata in lupta cu bolile.

GLANDE SUPRARENALE

Cele doua glande triunghiulare sunt pozitionate, dupa cum le spune si numele, in partea superioara a rinichilor. Fiecare dintre ele este alcatuita sub forma a doua structuri distincte: invelisul – cortexul adrenal si interiorul – medulla adrenala.
Cele doua parti au functii diferite: functiile cortexului adrenal sunt vitale, pe cand functiile medullei nu sunt, mediind reactiile organismului la stres.
Cortexul adrenal produce doua tipuri de hormoni corticosteroizi (steroizi, pe scurt): glucocorticoizi si mineralocorticoizi.
Pentru secretia glucocorticoizilor, suprarenalele primesc semnale de la hipotalamus, prin glanda pituitara, care elibereaza hormonul adrenocorticotropic (ACTH). Unul dintre hormonii glucocorticoizi este hidrocortizolul, mai cunoscut drept cortizol, cu un rol important in reducerea inflamatiilor care apar in organism.
Pentru secretia mineralocorticoizilor, suprarenalele primesc semnale de la rinichi. Cel mai important hormon mineralocorticoid este aldosteronul, cu rol major in reglarea tensiunii arteriale.

PANCREASUL

Este situat in adancimea abdomenului, intre stomac si coloana vertebrala, si este conectat cu duodenul. Glanda cu dubla functie: endocrina si exocrina, pancreasul secreta hormonii insulina, glucagon, somatostatina si gastrina si produce enzime digestive.
Desi cea mai mare parte a celulelor din alcatuirea lui sunt celule cu rol digestiv – numai 5% din celulele lui sunt endocrine –, rolul cel mai important al pancreasului ramane „fabricarea” insulinei.
Celulele care produc substanta ce a starnit atata valva in lume – si inca starneste – se numesc celule beta si sunt grupate in insule Langerhans (numite dupa descoperitorul lor).

Responsabilitati ale hormonilor pancreatici:

- insulina ajuta organismul sa stocheze si sa utilizeze glucoza care ajunge in sange in urma digestiei. Mai exact, de cate ori o parte a organismului are nevoie de glucoza, insulina este cea care asigura transportul pana in locul respectiv.

- glucagonul face echipa cu insulina, dar actioneaza contrar ei, contribuind astfel la mentinerea nivelului glicemiei intre parametri normali. Mai exact, el stimuleaza celulele sa elibereze glucoza in sange, dupa ce insulina a favorizat transportul glucozei din sange la celule.

- somastatina incheie cercul de activitate al insulinei si al glucagonului, care vegheaza ca nivelurile de insulina sau de glucagon din organism sa nu devina prea mari, astfel incat sa destabilizeze glicemia si nivelul de saruri din sange.

- gastrina ajuta digestia prin stimularea unor celule specializate sa produca acid gastric.

- polipeptidul vasoactiv intestinal stimuleaza celulele specializate din intestin sa elibereze apa si saruri, favorizand reglarea schimbului intestinal de lichide.

Cuvantul „estrogen” provine din vechiul cuvant grecesc „oestrus”, care inseamna „ghimpe sau pasiune”.

OVARELE (gonade)

Parte a aparatului reproducator feminin, numite si gonade, ovarele secreta hormoni sexuali si, sub influenta acestora, produc ovule. Principalii hormoni secretati de ovare sunt progesteronul si estrogenul, care actioneaza impreuna si isi influenteaza reciproc activitatea pentru o dezvoltare feminina armonioasa.
Progesteronul si estrogenul sunt foarte importanti in ceea ce priveste buna desfasurare a ciclului menstrual, iar progesteronul, in mod deosebit, pregateste, dupa fecundarea ovulului, uterul pentru sarcina.

Tratamentele cu progesteron sunt recomandate in cazul unor probleme generate de excesul de estrogeni.

TESTICULELE (gonade)

Parte a aparatului reproducator masculin, testiculele au si functie de glanda endocrina, intrucat secreta testosteron. Acest hormon este esential, la pubertate, pentru o buna dezvoltare a caracteristicilor sexuale masculine si, ulterior, la maturitate, pentru mentinerea fortei musculare, a soliditatii structurii osoase si stimularea libidoului.
Intre 20 si 30 de ani, testosteronul inregistreaza, in cazul barbatilor, valori maxime, intre 900 si 1.200 de nanograme pe decilitru.
Desi acest hormon este asociat cu masculinitatea, se secreta in cantitati mici si in corpul femeilor.

Referinte:

1. Corpul uman, manual complet. Ghid ilustrat de anatomie, fziologie si afectiuni ale organismului, Steve Parker, editura Litera, 2014
2. Tu. Ghid de functionare. Cunoaste-ti corpul pentru a ramane tanar si sanatos, dr. Michaiel F. Roizen si dr. Mehmet C. Oz, editura Curtea veche, 2007
3. www.hormone.org/diseases-and-conditions/womens-health/what-is-estrogen
4. www.endocrineweb.com/endocrinology/about-endocrine-system
5. www.webmd.com/diet/ss/slideshow-weight-gain-shockers

Ana-Maria Nita si Victoria Donos