Suplimentele alimentare, suport pentru sanatatea copiilor

Suplimentele alimentare, suport pentru sanatatea copiilor

Cunoscute mai mult prin perspectiva unor categorii de produse precum vitaminele, mineralele sau cele pentru imunitate, suplimentele alimentare ofera mult mai multe solutii si perspective cand vine vorba despre sanatatea si dezvoltarea copiilor. Administrate la recomandarea pediatrului, acestea completeaza anumite carente, ajuta la imbunatatirea functiilor anumitor sisteme ale organismului, sustinand astfel sanatatea si dezvoltarea copilului.

In primii ani de viata, organismul copilului se dezvolta rapid, trecand printr-un proces intens de transformari si experiente. Alimentatia sanatoasa si variata, un regim de misca-re si un mediu familial echilibrat sunt piloni esen-tiali pentru dezvoltarea sanatoasa a copilului. Totusi, in pofida unui regim de viata corect, copiii nu sunt protejati de boli si anumite tulburari care interfereaza cu starea lor de bine, precum si cu procesul de crestere si dezvoltare. Care este rolul suplimentelor alimentare in acest context si asupra caror parghii pot actiona, astfel incat sa ne ajute sa preintampinam o boala sau sa reducem timpul de recuperare in cazul unei afectiuni?

Cunoscute in limbajul uzual mai mult ca „medicamente naturiste”, „vitamine si minerale” sau „produse din plante”, suplimentele alimentare sunt o categorie distincta de preparate care contin vitamine, minerale sau alte substante cu efect nutritional sau fiziologic (fibre, aminoacizi, acizi grasi, extracte vegetale sau animale) care sunt recomandate cand, din anumite motive, acestea lipsesc sau nu se regasesc intr-o cantitate suficienta in dieta zilnica.¹ Suplimentele alimentare sunt rezultatul unei biotehnologii, au in spate studii serioase si au un rol important in abordarea integrativa a sanatatii copilului, fiind recomandate alaturi de tratamentul alopat pentru gestionarea anumitor probleme.

PROBIOTICELE

S-au impus datorita functiei de contracarare a efectelor adverse date de tratamentele cu antibiotice, insa studiile vorbesc despre implicatiile mult mai complexe ale probioticelor pentru sanatate. Definite de Organizatia Mondiala a Sanatatii ca microorganisme vii care aduc beneficii atunci cand sunt consumate in cantitate suficienta², probioticele creeaza un filtru intestinal protector care asigura buna functionare a sistemului imunitar si digestiv. Probioticele pot fi administrate copiilor inca din prima zi de viata, fiind asociate cu reducerea simptomelor asociate colicilor sugarilor.³ Mai mult decat atat, prin modificarea microbiomului intestinal, acestea moduleaza raspunsul imunitar al copilului, limitand astfel reactiile alergice, dar si problemele dermatologice, in special eczema atopica.⁴ La nivel gastrointestinal, studiile arata ca probioticele ajuta la reducerea infectiilor gastrointestinale, cum ar fi gastroenteritele, ajuta la absorbtia nutrientilor si regleaza disfunctiile de tract digestiv (constipatia, balonarea)⁵.

Colostrul este primul lapte matern sintetizat in organism dupa nastere, fiind cunoscut pentru proprietatile exceptionale pe care le are. Efectele benefice ale colostrului asupra organismului uman se impart in doua mari categorii. In primul rand, sustine functionarea sistemului imunitar, datorita continutului bogat in imunoglobuline, iar in al doilea rand determina o dezvoltare armonioasa si incurajeaza refacerea tisulara prin continutul de factori de crestere. Prezenta factorilor de crestere ofera o noua alternativa a tratamentului afectiunilor gastro-intestinale.⁶

Acizii grasi omega-3 prezenti in uleiul de peste, cu o variatie mare in functie de tipul de peste, sunt bogati in EPA si DHA, fiind utilizati pe larg in profilaxia rahitismului, tratamentul tulburarilor cognitive, dar si pentru buna dezvoltare a sistemului nervos si osos al copiilor. Studiile mai arata ca suplimentarea cu acizi grasi Omega-3, zinc si vitamina C pot imbunatati scorul testului de evaluare a astmului, cel al testelor functionale pulmonare si a markerilor inflamatori pulmonari in cazul unor copii cu astm persistent la nivel bronhial.⁷

FITOEXTRACTELE

(amla, echinacea, socul) au diferite aplicatii, fiind utilizate ca suport pentru sistemul imunitar, reducerea timpului de recuperare in infectii respiratorii, reducerea reactiilor alergice etc.

Amla (emblica officinalis) Este un antioxidant natural eficient, avand una dintre cele mai mari cantitati de vitamina C naturala(200-900 mg vitamina C/100 g de fructe). Studiile de specialitate considera ca are proprietati antivirale, antifungice si antibacteriane.

Bromelaina
Este o enzima proteolitica ce se gaseste in ananas, fiind implicata in diges-tia proteinelor. Insa bromelaina poate duce la remisia mult mai rapida a unor afectiuni precum sinuzita acuta, arata datele unui studiu realizat in Germania, pe un esantion de copii cu varsta de 11 ani.

Socul
Desi mai putin popular sau cvasinecunoscut la noi, este foarte util in infectiile respiratorii ale copiilor. Studiile arata ca extractul de soc poate reduce perioada de convalescenta, dupa un episod de gripa, cu pana la 4 zile. Socul a fost folosit in medicina traditionala timp de secole, pentru a trata gripa, raceala si sinuzita si este cunoscut ca avand proprietati antivirale si impotriva virusului herpes simplex.

Echinacea
Este de departe una dintre cele mai cunoscute plante folosite pentru sustinerea sistemului imunitar. Suplimentarea cu Echinacea (Echinacea purpurea) duce la reducerea prevalentei afectiunilor secundare ale tractului respirator superior, dar si a recurentelor, cu pana la 28%.

Extractul din samburi de struguri
Are proprietati antihista-minice, fiind util in trata-mentul complementar al reactiilor alergice la copii. Acesta actioneaza similar unui antihista-minic, insa nu are efecte secundare precum somnolenta. Extractul de seminte de struguri reprezinta o sursa bogata de ingrediente benefice pentru sanatate, precum proteine, lipide, glucide si polifenoli, cu rol de protejare a organismului impotriva stresului oxidativ si a radicalilor liberi.

VITAMINELE SI MINERALELE

Administrate individual sau in diverse asocieri, acestea prezinta multiple actiuni asupra sanatatii copilului.

Vitamina C si Zincul Vitamina C este un puternic antioxidant, cu efect antiinfectios prin stimularea sistemului imunitar. Studiile au aratat in mod repetat ca administrarea de vitamina C si de fructe bogate in vitamina C poate ameliora simptomele afectiunilor respiratorii. Administrarea de pana la 1000 mg de vitamina C si 30 mg de zinc duce la ameliorarea simptomelor si reducerea duratei infectiilor tractului respirator, printre care si raceala comuna. Vitamina C si zincul pot reduce incidenta cazurilor de pneumonie, malarie si infectii gastrointestinale (in cazul copiilor din tarile mai expuse la acestea).

Calciul si Vitamina D
Sunt asociate cu dezvoltarea sistemului osos al copiilor si mentinerea gradului de mineralizare osoasa. Desi joaca un rol important pentru sistemul osos, vitamina D este implicata in buna functionare a sistemului imunitar, dar si dezvoltarea sistemului muscular la copii. Un studiu realizat in 2015 arata ca suplimentarea cu 400 de UI/zi de vitamina D3, la copiii de 3-6 luni, a determinat o dezvoltare a motricitatii grosiere mult peste medie.

Fierul – ajuta la tratamentul anemiei feriprive la copii, fiind o resursa deloc neglijabila in contextul in care peste 40% dintre copiii prescolari si peste 20% dintre scolari sufera de aceasta forma de anemie.

MULTIVITAMINELE

Studiile arata ca suplimentele multivitaminice pot creste rezistenta organismului la infectii. Se recomanda copiilor care urmeaza diete restrictive, au carente nutritionale sau anumite disfunctii digestive care nu permit absorbtia nutrientilor din alimentatie.

Referinte:
1. Ghid Suplimente Alimentare, INSP, 2013
2. who.int/foodsafety
3. Pärtty, Anna, The Journal of pediatrics, 2013
4. Kukkonen, Kaarina, Journal of Allergy and Clinical Immunology, 2007
5. medscape.com
6. Rathe, Mathias, Nutrition reviews, 2014
7. Biltagi, Mohammed, Acta Paediatrica, 2009

Articol publicat in Nr. 5 al revistei ”Perspective, Jurnal de Medicina Integrativa”

Urmatorul articol


Lasa un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate inainte de publicare