sistemul-urinar-statia-de-epurare-fara-cusur

Sistemul urinar este – alaturi de sistemul limfatic, colon, piele si plamani – unul dintre principalii actori ce indeplinesc functia de excretie si, implicit, de purificare a organismului. Insa el contribuie si mai mult la sanatatea noastra: mentine in echilibru balanta lichidelor care intra si care ies din corp, regland compozitia si concentratia lor in organism, si influenteaza o serie de procese esentiale, printre care se afla si tensiunea arteriala.

La fel ca orice masinarie, corpul nostru produce o serie de reziduuri, in diversele procese implicate in functionarea sa. De filtrarea si eliminarea acestor rezuduuri este responsabil sistemul renal, care, similar unei statii de epurare, curata sangele, astfel incat celelalte organe sa poata functiona in conditii bune. Reziduurile si apa suplimentara din sange ajung in vezica urinara prin doua tuburi numite uretere, iar de acolo, acestea sunt eliminate din organism. Pe langa acestea, sistemul urinar mai dispune si de un sistem complex de control si reglare a volumului si compozitiei lichidelor interne, fiind totodata cel care secreta si distruge anumiti hormoni.

De exemplu, atunci cand mancam alimente sarate, rinichii elimina surplusul de sare prin urina, mentinand astfel concentratia normal a sarurilor in sange. In cazul in care bem prea multa apa, rinichii elimina surplusul, iar atunci cand consumam putine lichide, se intensifica reabsorbtia lor pentru a nu modifica continutul de apa al plasmei sangvine.

Cum functioneaza sistemul urinar, ce face ca acest angrenaj sa mearga, aflati in paginile urmatoare.

Rinichii, filtrele pereche ale organismului

Vedetele incontestabile ale sistemului urinar sunt cei doi rinichi, chiar daca, fireste, si celelalte parti ale tractului urinar – ureterele, vezica urinara, prostata (in cazul barbatilor) si uretra – au, fiecare, o importanta si o contributie bine determinate pentru functionarea sistemului.

Putem deduce ca rinichii sunt organe cu functii esentiale pentru organism numai daca aflam ca, in fiecare minut, prin artera si, respectiv, prin vena renala circula, in stare de repaus, catre si dinspre rinichi, pana la un sfert din cantitatea totala de sange pompata de inima – aproximativ 1,2 litri.

Rinichii sunt pozitionati in cavitatea abdominala, de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Fiecare rinichi este fixat intr-o loja proprie, formand sub polul sau inferior un fel de hamac prin grasimea din jurul lui – care il leaga de peretii lojei –, si prin vasele renale, care constituie un factor important de suspensie. Insa ceea ce conteaza cel mai mult pentru fixarea rinichiului este presiunea abdominala, care se aplica pe peretele lombar. Datorita organizarii structurilor vecine, rinichiul stang este mai bine fixat decat cel drept. De altfel, si pozitionarea pe verticala a celor doi rinichi este usor asimetrica – rinichiul stang fiind situat ceva mai sus fata de rinichiul drept.

Fiecare dintre cele doua organe de forma bobului de fasole si de culoare bruna are o lungime de aproximativ 12 cm si cantareste 125–170 de grame.
Chiar daca nu simtim, rinichii functioneaza fara pauza, iar fara acestia n-am putea supravietui.

Rinichii, „vedere” din interior

Similari unor filtre, rinichii sunt formati din trei straturi: cortexul renal – zona periferica alcatuita din gheme de capilare, numite glomeruli, si din capsulele lor –, medulara renala (medulla renalis) – alcatuita din 10–18 piramide conice (piramidale Malpighi) si din retele de capilare ce imbraca tubii in care se formeaza urina – si pelvisul renal (bazinetul) – un spatiu central format din mai multe cavitati de forma unor cupe (calice mici), unde se aduna urina.

Nefronii sunt unitatile de microfiltrare ale rinichilor. Acestia sunt formati din elemente anatomice care produc urina prin filtrarea sangelui. Fiecare rinichi contine cel putin un milion de nefroni. Sangele patrunde in rinichi prin artera renala, aici este curatat si revine in sistemul circulator prin venele renale. Substantele toxice si reziduurile parasesc rinichii prin uretere, ajungand in vezica.

Sistemul de canale si depozitare

Rinichii sunt conectati direct cu vezica urinara prin doua tuburi lungi, de 30–35 de centimetri, numite uretere. In mod normal, datorita contractiilor fibrelor musculare din peretii celor doua uretere, urina este propulsata catre vezica urinara.

  • Vezica urinara este un organ muscular similar unui balon, situat in partea centrala a pelvisului. Ea stocheaza urina produsa de rinichi pana cand apare momentul potrivit pentru a o elimina. Cand este goala, vezica arata ca un balon dezumflat. Pe masura ce se umple, vezica creste in dimensiuni devenind sferica. O vezica urinara sanatoasa poate stoca pana la 500 ml de urina, de la doua pana la cinci ore.1 Cand urina adunata in interiorul vezicii imprima peretilor o anumita presiune, acestia, prin receptorii lor, transmit impulsuri nervoase la creier si apare nevoia constienta de a urina.
  • Uretra este ultima parte a tractului urinar, cea prin care urina din vezica urinara ajunge sa fie eliminata din corp. La femei, uretra are o lungime de 4 cm, fata de 20 cm la barbati. In plus, la barbati uretra are un rol distinct si in reproducere. Aceasta traverseaza prostata si toata lungimea penisului, transportand, pe rand, si sperma, nu doar urina.

Daca ar fi insirati cap la cap, tubii renali prin care se face filtrarea sangelui s‑ar intinde pe o lungime de aproximativ 80 de kilometri.

Cum functioneaza filtrele renale

Filtrarea sangelui (mai exact a plasmei sangvine) se face prin peretii subtiri ai capilarelor glomerulare, in capsula nefronului. Micile „filtre” naturale sunt selective, de plasma sanguina nu trec proteinele, elemente pretioase pentru organism.

Trec insa o mare cantitate de apa, glucoza, aminoacizi, saruri minerale, dar si substante nefolositoare sau toxice (urea, acidul uric). Astfel se formeaza urina primara, care este, de fapt, plasma deproteinizata (fara proteine) care intra in tubul urinifer. Cantitatea de urina primara este de 180 litri pe zi.

Pe masura ce urina primara inainteaza de-a lungul segmentelor tubului urinifer, ea sufera modificari de compozitie.

In urma reabsorbtiei si secretiei tubulare, se formeaza urina finala, o cantitate de aproximativ 1,5 litri pe zi. Aceasta trece din tubii uriniferi ai nefronilor in tuburile colectoare ale urinei si, prin orificiile din varful piramidelor renale, ajunge in final in bazinet (un minirezervor de urina). De aici, urina finala va ajunge prin caile urinare (uretere) in vezica urinara.

Eliminarea urinei

Din pelvisul renal (bazinet), urina trece in uretere si inainteaza prin contractia musculaturii inspre vezica urinara unde se stocheaza. Cand aceasta se umple (300–400 ml), musculatura peretilor ei se contract si urina este eliminata, prin uretra, in exterior (are loc mictiunea).

Un adult sanatos elimina, in medie, 1-2 litri de urina pe zi. Atunci cand organismul nostru functioneaza in parametri normali, urina pe care o eliminam ar trebui sa contina 95% apa si cantitati mici de uree, creatinina, potasiu, amoniac, acid uric, sodiu, magneziu, calciu si fosfor. Urina reprezinta un indicator extraordinar al starii noastre de sanatate. Analiza acesteia include determinarea caracteristicilor fizice (culoare, aspect, greutate specifica), chimice (pH, proteine, glucoza, corpi cetonici, hematii, bilirubina, urobilinogen, leucocite, nitriti) si examenul microscopic al sedimentului.2 Nivelul mai mare sau mai mic al unor substante eliminate prin urina arata anumite dezechilibre, motiv pentru care atunci cand exista anumite suspiciuni de boala, ni se recomanda o analiza biochimica a urinei. De exemplu, albumina, proteina plasmatica, nu ar trebui sa se regaseasca in urina, iar prezenta acesteia indica o problema renala. La fel si leucocitele, celule albe ale sistemului imunitar. Prezenta acestora in urina indica faptul ca organismul nostru lupta cu o infectie.3

Cand statia de epurare da erori

Desi este mai putin expus la traumatisme, datorita modului in care este integrat in corpul nostru, sistemul urinar nu este deloc infailibil, motiv pentru care este bine sa ne facem controalele de rutina, iar atunci cand apar primele simptome de boala, sa ne adresam medicului.

Prin natura activitatii sale, sistemul urinar este tinta a numerosi factori de agresiune, care pot cauza „erori”, de la scaderea activitatii de „epurare” pana la compromiterea totala a acestei functii. Factorii care pot duce la aparitia „erorilor” sunt: infectiile, substantele toxice, medicamentele, defectele morfologice, problemele genetice etc.

  • Infectiile tractului urinar apar atunci cand o bacterie patrunde si afecteaza organelle sistemului urinar sau chiar intreg sistemul. De cele mai multe ori, infectiile afecteaza tractul urinar inferior, vezica si uretra. Agentii patogeni pot patrunde in corp prin uretra, de unde se pot raspandi si multiplica. Infectia urinara se poate manifesta prin usturimi sau durere la urinare, nevoia constanta de a urina, schimbarea culorii si compozitiei urinei, iar de multe ori poate fi insotita de febra. Escheria Coli este bacteria cea mai frecvent intalnita in infectiile urinare, iar femeile, din cauza structurii anatomice a aparatului urinar, sunt mai predispuse la infectii urinare. Nicio infectie de tract urinar n-ar trebui ignorata, deoarece acestea se pot complica si pot afecta functia rinichilor.
  • Litiaza urinara (urolitiaza sau „pietrele la rinichi”). Calculii se pot forma in orice loc in care urina se aduna in rinichi (in calice sau in pelvisul renal). Ei se formeaza prin precipitarea unor saruri minerale (oxalat de calciu, in majoritatea cazurilor) sau a acidului uric, pe parcursul mai multor ani, fara sa dea vreun simptom. La o persoana care a eliminat un prim calcul renal, probabilitatea de a elimina un al doilea calcul este de 40% dupa cinci ani si de 80% dupa zece ani.
  • Incontinenta urinara este data de incapacitatea vezicii urinare de a retine urina si pierderi accidentale de urina. Aceasta poate fi cauzata de o slabire a peretelui muscular, de un efort prea mare, de infectii de tract urinar, de anumite medicamente, probleme ale prostatei sau afectiuni neurologice.
  • Boala chistica renala consta in aparitia unuia sau a mai multor chisturi la nivelul unuia sau al ambilor rinichi. Ea poate fi ereditara (boala renala polichistica si altele) sau congenitala (displazia renala chistica, rinichiul spongios si altele), poate fi asociata unor sindroame malformative (printre care si trisomiile 13, 18 si 21 – sindromul Down) ori poate fi dobandita (chisturi unice sau multiple). Chisturile nu produc de cele mai multe ori simptome, insa atunci cand cresc in dimenisiuni sau apar leziuni (in situatii foarte rare) pot afecta functia renala.
  • Insuficienta renala apare atunci cand, din diverse cauze, rinichii nu-si mai pot indeplini functia de filtrare si de indepartare a reziduurilor din sange. Ea poate fi acuta sau cronica.

In Romania, peste 1,4 milioane de romani au insuficienta renala cronica (IRC). Risc crescut de IRC prezinta persoanele cu hipertensiune arteriala, cu diabet zaharat, cu boli cardiovasculare si cele care au rude de gradul I in tratament cu dializa sau cu transplant renal.

Societatea Romana de Nefrologie


* Insuficienta renala acuta reprezinta o degradare rapida a functiei renale, adesea in doar cateva zile, ca efect al unui blocaj renal, al unei intoxicatii majore ori al unei hemoragii in urma unei interventii chirurgicale, de exemplu. Simptomele care apar intr-o asemenea situatie sunt: o cantitate redusa de urina, anorexia, greata si varsaturile, agravandu-se cu aparitia convulsiilor si comei, daca nu se intervine de urgenta. Rata supravietuirii in caz de insuficienta renala acuta este de 50%, decesele survenind, in principal, din cauza bolilor de fond asociate insuficientei.
* Insuficienta renala cronica reprezinta deteriorarea de lunga durata si progresiva a functiei renale. Ea evolueaza lent, in luni sau chiar in ani, ca urmare a unor infectii urinare netratate sau tratate necorespunzator, a bolii polichistice renale sau a nefropatiei diabetice, de exemplu. Hipertensiunea arterial se asociaza, si ea, cu o evolutie mai rapida a bolii. Simptomele care pot sugera o insuficienta renala cronica sunt: greata, varsaturile, stomatita, alterarea simtului gustativ, nicturia, moleseala, oboseala, scaderea acuitatii mintale, spasmele si crampele musculare, retentia de apa, malnutritia, ulceratiile, neuropatiile periferice si convulsiile.
Din pacate, se ajunge ca, in multe cazuri, in lipsa transplantului renal, starea persoanei afectate de insuficienta renala cronica sa devina incompatibila cu viata.

  • Cancerele uro-genitale pot afecta rinichii, pelvisul, ureterele, vezica urinara, prostata, uretra, penisul sau testiculele. La barbati, ele reprezinta 42% din cazuri, cea mai frecventa forma fiind cancerul de prostata. La femei, ele reprezinta 4% din totalul cazurilor de cancer inregistrate.

Carcinomul renal este cea mai frecventa forma de cancer renal. Factorii de risc pentru acest tip de cancer sunt fumatul (20–30% din cazuri), obezitatea, boala renala chistica dobandita la pacientii care fac dializa, expunerea prelungita la toxicitate (vopseluri, azbest, produse de tratare a pielii in tabacarii, produsele din titei). Aceasta forma de cancer nu da simptome decat in stadiile tardive.

Cancerul vezicii urinare este al patrulea cancer ca frecventa la barbati si este mai rar la femei – raportul intre cazurile ce apar la barbati si cele care apar la femei este de 3 la 1.

Cancerul de prostata, de obicei adenocarcinom, apare la 15-60% din barbatii cu varste intre 60 si 90 de ani, frecventa cazurilor crescand odata cu varsta.

Obezitatea

Dincolo de aspectul inestetic, obezitatea nu este deloc placuta nici de sistemul renal. Pe de o parte, rinichii persoanelor obeze depun un efort mult mai intens pentru a filtra sangele (procesul de hiperfiltrare) si a raspunde cerintelor metabolice date de greutatea corporala crescuta. Un ritm accelerat de functionare a rinichilor poate aduce anumite prejudicii acestora, crescand astfel riscul de insuficienta renala. Obezitatea mai aduce cu sine un sir de factori de risc, ca hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, afectiuni care pot conduce in timp la insuficienta renala. De obezitate, in 2014 sufereau aproximativ 600 de milioane de adulti la nivel mondial, potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Riscul de a dezvolta insuficienta renala la persoanele supraponderale sau obeze este de la 2 la 7 la suta mai mare decat la persoanele cu o greutate normala.

World Kidney Day

Vestea buna este ca obezitatea este o afectiune care se poate trata. Este recomandat insa ca atunci cand decideti sa incepeti o transformare, sa o faceti cu ajutorul unui specialist in nutritie. Schimbarea brusca a regimului alimentar sau o dieta hiperproteica, cum ar fi Dukan, poate pune in pericol rinichii si intreg organismul.4

50% dintre diabetici vor dezvolta probleme renale pe parcusul vietii. Screeningul renal reprezinta un pas important pentru sanatatea acestora.

Cui ne adresam in cazul unei suferinte a sistemului urinar

Disfunctiile sistemului urinar sunt incluse in competentele mai multor specialisti. Astfel, daca suspectati o afectiune a sistemului urinar, medicul de familie este primul pe care ar trebui sa-l consultati. Patologia sistemului urinar poate intra si in competenta nefrologului, urologului, ginecologului sau oncologului.


Glosar:
1. Hematurie – inrosirea urinei, ca urmare a prezentei eritrocitelor;
2. Nicturie – eliminare mai frecventa si mai abundenta de urina noaptea decat ziua;
3. Disurie – urinatul dureros sau disconfortul la urinare ce apare in diferite boli;
4. Spermaturie – prezenta spermatozoizilor in urina;
5. Proteinurie – prezenta proteinelor, de obicei a albuminei, in urina.


Referinte:
1. Urinary System: Facts, Functions & Diseases, livescience.com
2. Disciplina Biochimie, UMF Iasi – Indrumar de lucrari practice de biochimie 1993, 223–245
3. Nursing Standard, Volume 28, Issue 27, 11 March 2014, Urinary System
4. www.worldkidneyday.org
5. Manualul Merck de diagnostic si tratament, editia a XVIII-a, Editura All
6. Corpul uman, manual complet. Ghid ilustrat de anatomie, fiziologie si afectiuni ale organismului, Steve Parker, Editura Litera, 2014
7. Tu. Ghid de functionare. Cunoaste‑ti corpul pentru a ramane tanar si sanatos, dr. Michael F. Roizen si dr. Mehmet C. Oz, Editura Curtea Veche, 2007.


Articol publicat in Nr. 8 al revistei ”Perspective, Jurnal de Medicina Integrativa” .

Ana-Maria Nita si Victoria Donos