Cele mai frecvente boli ale pielii

Cele mai frecvente boli ale pielii: tipuri, simptome, cauze, tratament

Pielea este cel mai mare organ al corpului, iar principalul său rol este cel de protecție. Așadar, pielea reprezintă prima linie de apărare a organismului împotriva agresiunilor externe. Sunt numeroși factori care pot afecta epiderma, printre aceștia numărându-se soarele, temperaturile extreme, stresul, vârsta, virusurile și bacteriile. Aceștia sunt, în cele mai multe cazuri, factorii declanșatori pentru apariția bolilor de piele.

Cuprins:

Boala de piele: informații generale

Cauze ale bolilor de piele

Boli de piele: simptome

Boli ale pielii de lunga durata (cronice)

Boli ale pielii temporare

Cancerul de piele

Boli de piele frecvente in copilarie

Boli de piele frecvente in randul adultilor

BOALA DE PIELE: INFORMATII GENERALE

Afectiunile pielii variaza foarte mult in ceea ce priveste simptomele si severitatea acestora. De asemenea, bolile cutanate pot fi de durata sau temporare, pot fi mai frecvente in randul copiilor sau pot aparea, cu precadere, la varsta adulta. Sunt afectiuni dermatologice care pot pune viata in pericol, in vreme ce altele au manifestari minore.

Exista sute de boli ale pielii care pot afecta o persoana la un moment dat in viata. Unele dintre ele au simptome similare, astfel incat este important sa stim sa le diferentiem si, mai mult decat atat, sa cerem ajutor de specialitate, in momentul in care apar primele manifestari.

In categoria bolilor de piele intra toate afectiunile care dauneaza, intr-o forma sau alta, epidermei (de la iritatii pe piele si alergii pe piele pana la mancarimi de piele si bube pe corp), precum si cancerul de piele. O persoana poate „mosteni“ o afectiune a pielii sau o poate dezvolta in timpul vietii.

CAUZE ALE BOLILOR DE PIELE

Sunt cativa factori care pot reprezenta cauza dezvoltarii anumitor afectiuni ale pielii. Printre acestia se numara:

  • bacteriile din porii pielii si foliculii de par;
  • ciupercile sau parazitii care traiesc pe suprafata pielii;
  • anumite virusuri;
  • unii alergeni din mediu;
  • contactul cu pielea altei persoane;
  • afectiuni ale tiroidei, rinichiilor sau sistemului imunitar;
  • factorul genetic;
  • stresul;
  • expunerea la soare.

Persoanele care sufera de anumite probleme de sanatate sunt mai expuse riscului de a dezvolta afectiuni dermatologice. Astfel, manifestari specifice unor probleme ale pielii pot aparea in cazul pacientilor care sufera de:

  • Diabet. Procesul de vindecare a ranilor, in cazul persoanelor care sufera de diabet, este mai lent, in special daca leziunile sunt la nivelul picioarelor.
  • Bolile inflamatorii intestinale. Unele medicamente recomandate pentru tratarea bolilor inflamatorii intestinale (ce cauzeaza inflamatia prelungita a tractului digestiv) pot provoca probleme ale pielii, cum ar fi vitiligo sau eczeme.
  • Aceasta afectiune cronica poate cauza inflamatii si probleme ale pielii, cum ar fi eruptii cutanate, rani sau pete pe corp, cu textura solzoasa.

Modificari la nivelul pielii pot aparea si ca urmare a schimbarilor hormonale (de exemplu, cele din timpul sarcinii), precum si a stresului. De pilda, cloasma este o tulburare dermatologica ce afecteaza, cu precadere, femeile insarcinate. Pe de alta parte, acneea, psoriazisul si rozaceea sunt boli ale pielii ce se pot agrava in perioadele in care o persoana este expusa unui nivel ridicat de stres.

Afectiuni_ale_pielii

BOLI DE PIELE: SIMPTOME

Afectiunile pielii prezinta numeroase simptome, de aceea este important ca, la primele semne, bolnavul sa fie consultat un medic dermatolog, astfel incat problema sa fie identificata in faza incipienta. Printre manifestarile care indica, de regula, o problema a pielii se numara:

  • eritemul (roseata) persistent;
  • eruptiile cutanate, dureroase;
  • pruritul (mancarimea intensa a pielii);
  • papulele (leziunile superficiale, rosii sau negre);
  • pustulele (veziculele purulente);
  • nodulii inflamatori;
  • telangiectaziile (vasele dilatate);
  • pielea cu textura solzoasa; 
  • pielea umflata si rosie;
  • pielea uscata, crapata;
  • pielea descuamata
  • petele pigmentare;
  • schimbarea culorii sau dimensiunii alunitelor.

Exista numeroase tipuri de afectiuni ale pielii, unele dintre ele cronice, altele, temporare. De asemenea, unele sunt mai frecvente in timpul copilariei, in timp ce altele apar mai des la varsta adulta.

BOLI ALE PIELII DE LUNGA DURATA (CRONICE)

Unele afectiuni cronice ale pielii sunt prezente inca de la nastere, in timp ce altele apar, brusc, mai tarziu in viata.

Cauza acestor tulburari nu este intotdeauna cunoscuta. Pentru multe probleme dermatologice permanente au fost identificate tratamente eficiente, ceea ce poate inseamna perioade prelungite de remisie. Cu toate acestea, simptomele pot reaparea in orice moment. Printre cele mai comune probleme cronice ale pielii se numara:

  • eczema (dermatita);
  • rozaceea;
  • psoriazisul;
  • dermatita seboreica;
  • alunitele;

ECZEMA

Eczema sau dermatita este una dintre cele mai comune afectiuni ale pielii. Printre simptomele specifice ale eczemei se numara eritemul (roseata), pruritul (mancarimea intensa), edemul (acumularea excesiva de lichid seros in spatiile intercelulare ale organelor si tesuturilor) si durerea.

Eczema se dezvolta, cu precadere, la bebelusi si copii mici, insa, fiind o afectiune cronica, apare pe parcursul vietii, cu manifestari diverse.

Exista sapte tipuri de eczeme:

  • dermatita atopica;
  • dermatita de contact;
  • eczema dishidrotica;
  • eczema mainilor;
  • neurodermatita;
  • eczema numulara;
  • dermatita de staza.

Pana in prezent, nu a fost identificata cauza exacta care duce la aparitia eczemei, insa oamenii de stiinta considera ca e vorba despre un mix de factori de mediu si genetici. Desi nu exista un remediu pentru tratarea eczemei sunt anumite medicamente care pot ajuta la mentinerea sub control a simptomelor, printre acestea numarandu-se antihistaminicele si cremele cu corticosteroizi.

ROZACEEA

Cel mai comun simptom al rozaceei il reprezinta petele rosii pe fata. Aceasta boala cronica afecteaza vasele de sange si glandele sebacee. Manifestarile se observa in zona centrala a fetei: barbie, nas, obraji si frunte.

Rozaceea este mai frecventa la femei si la persoanele cu pielea deschisa la culoare, in randul carora roseata pe fata este mai vizibila. De asemenea, persoanele care au un istoric de rozacee in familie sunt mai predispuse riscului de a suferi de aceasta afectiune a pielii.

Exista patru tipuri de rozacee:

  • rozacee eritematotelangiectatica;
  • rozacee papulopustuloasa (acnee rozacee);
  • rozacee fimatoasa (rinofima);
  • rozacee oculara.

La fel ca in cazul eczemei, cauza rozaceei este inca necunoscuta si nu exista niciun remediu pentru tratarea ei. Au fost identificate insa modalitati pentru prevenirea rozaceei sau reducerea simptomelor acesteia. Cremele aplicate local, medicamentele antiinflamatoare, evitarea bauturilor alcoolice si a alimentelor picante, precum si evitarea exercitiilor fizice intense se numara printre metodele de preventie si tratament pentru rozacee.

PSORIAZISUL

Psoriazisul este o tulburare autoimuna. Simptomele includ, de obicei, piele patata, solzoasa, uscata, scuame, cu mancarime, precum si articulatii umflate si rigide si unghii cu aspect neuniform. Zonele afectate de psoriazis variaza ca dimensiune si severitate.

Exista cinci tipuri de psoriazis, iar o persoana poate suferi de mai multe in acelasi timp:

  • psoriazis in placi (provoaca pete cu o textura groasa);
  • psoriazis pustulos (provoaca pustule, in jurul carora pielea poate fi rosie);
  • psoriazis gutat (provoaca pete mici pe scalp, fata, trunchi si membre);
  • psoriazis inversat (provoaca eruptii cutanate in pliurile pielii, afectand, cu precadere, axila si zona genitala);
  • psoriazis eritrodermic - o forma rara, dar severa (provoaca eruptii si este cauzat de arsuri solare).

Oamenii de stiinta nu inteleg pe deplin ce declanseaza activarea defectuoasa a celulelor imune, insa considera ca este vorba despre o combinatie de factori genetici si de mediu. Multi pacienti care sufera de psoriazis au antecedente ale acestei boli in familie. Stresul, infectiile (faringita, angina etc.), administrarea anumitor medicamente (litiu, corticosteroizi, betablocante), expunerea prelungita la soare si consumul excesiv de alcool pot fi factori declansatori ai psoriazisului.

Majoritatea formelor de psoriazis sunt usoare sau moderate si pot fi tratate cu ajutorul cremelor si unguentelor aplicate local. Gestionarea factorilor declansatori obisnuiti, cum ar fi stresul, poate fi o modalitate de a tine sub control simptomele. 

Alunite

DERMATITA SEBOREICA

Dermatita seboreica sau seboreea este o afectiune inflamatorie a pielii care apare, in special, pe fata, scalp si torace. Aceasta boala dermatologica nu este contagioasa, iar printre simptomele specifice se numara descuamarea pielii, eritemul (roseata) si pruritul (mancarimea). Matreata excesiva este, de asemenea, una dintre manifestarile dermatitei seboreice. Cei mai afectati sunt barbatii. O forma severa a acestei afectiuni este frecvent intalnita in randul persoanelor cu boala Parkinson, cu probleme ale sistemului nervos central sau care au o infectie cu HIV.

Inca nu este cunoscuta cauza exacta a dermatitei seboreice, insa stresul si lipsa expunerii la soare (care poate cauza un deficit de vitamina D) par sa fie factori agravanti. Intrucat cauza exacta nu este cunoscuta, nu exista un tratament 100% eficient. Cu toate acestea, unele sampoane speciale, precum si aplicarea unor produse medicamentoase pe pielea afectata pot ameliora simptomele.

Desi nu este o afectiune contagioasa sau care ar putea sa puna viata in pericol, dermatita seboreica poate cauza probleme in ceea ce priveste sanatatea psihica. 

Dermatita seboreica poate aparea si in randul bebelusilor, cel mai comun simptom fiind formarea unor pete solzoase, cel mai adesea, pe scalp.

ALUNITELE

Alunitele sau - asa cum sunt cunoscute in termeni medicali - nevii sunt leziuni benigne (necanceroase) ale pielii, alcatuite din celule (melanocite) care produc pigment. De regula, sunt maro sau negre si apar inainte de varsta de 20 de ani. Pot fi individuale sau pot aparea in grupuri. O persoana poate avea aproximativ 40 de alunite pe tot corpul.

O alunita care este prezenta la nastere este denumita nev congenital. Un nev displazic reprezinta o alunita in care se observa o crestere atipica.

Aceste excrescente ale pielii se maresc uniform in toate directiile pana la un punct cand se stabilizeaza. Odata cu inaintarea in varsta, alunitele se pot micsora. Expunerea la soare si factorul genetic pot influenta dezvoltarea alunitelor.

Desi majoritatea alunitelor nu afecteaza viata, la un moment dat, in interiorul lor, se poate forma un melanom. Persoanele cu numeroase alunite pe corp prezinta un risc crescut de a dezvolta melanom. Din acest motiv, este necesara verificarea regulata a nevilor, atat in ceea ce priveste dimensiunea lor, cat si forma sau culoarea. Daca sangereaza, cauzeaza mancarime, au o culoare neobisnuita sau nu sunt uniforme, este necesar un control dermatologic, intrucat poate fi un semn al cancerului de piele.

Vitiligo

VITILIGO

Vitiligo este o afectiune a pielii care apare atunci cand celulele responsabile de culoarea pielii sunt distruse. Aceste celule, numite melanocite, nu mai produc pigment de piele (melanina), ceea ce face pielea sa-si piarda culoarea sau sa devina alba.

Orice zona a corpului poate fi afectata, inclusiv cele expuse frecvent la soare (maini, brate, picioare, fata), interiorul cavitatii bucale sau alte membrane mucoase, narile, organele genitale, sistemul auditiv, precum si zona ochiului. De asemenea, parul poate deveni gri sau alb. Chiar daca vitiligo poate afecta multe parti ale corpului, nu este o boala contagioasa. O persoana cu vitiligo nu o poate transmite altcuiva.

Printre simptomele prin care vitiligo poate fi recunoscuta se numara petele albe pe piele, albirea prematura a parului, sprancenelor, parului facial sau a genelor si pierderea pigmentului in membranele mucoase, inclusiv in mucoasa interioara a nasului si a buzelor.

Exista cinci tipuri de vitiligo:

  • vitiligo universal - afecteaza majoritatea suprafetelor pielii;
  • vitiligo segmentar - apar pete albe pe o parte a corpului;
  • vitiligo generalizat - petele albe sunt raspandite simetric pe ambele parti ale corpului (este cel mai frecvent tip);
  • vitiligo focal - petele sunt mai mici si apar doar in cateva zone ale corpului;
  • vitiligo acrofacial - afecteaza, in primul rand, fata, mainile si, uneori, picioarele.

In prezent, nu exista un tratament 100% eficient pentru vitiligo, dar sunt disponibile o serie de remedii, printre care terapia cu lumina si medicamentele topice.

BOLI TEMPORARE ALE PIELII

Unele afectiuni ale pielii apar la un moment dat in viata, dezvoltarea lor fiind determinata de anumiti factori declansatori, si trec de la sine, in timp, sau datorita unui tratament corespunzator, recomandat de un medic dermatolog.

Printre cele mai frecvente afectiuni ale pielii, temporare, se numara:

  • acneea;
  • urticaria;
  • negii;
  • herpesul oral;
  • candidoza pielii;

ACNEEA

Acneea este una dintre cele mai raspandite afectiuni ale pielii. Aceasta izbucneste atunci cand un por cu celule moarte se inflameaza. Porii care raman deschisi si se intuneca sunt cunoscuti sub denumirea de puncte negre (comedoane deschise), in vreme ce porii complet blocati sunt cunoscuti sub numele de puncte albe (comedoane inchise).

Bacteriile si hormonii declanseaza acneea, care apare, cel mai adesea, pe fata, piept si spate. Printre cele mai frecvente manifestari ale acneei se numara:

  • aparitia pustulelor (cosuri cu puroi);
  • aparitia papulelor (umflaturi mici, de culoare roz, rosu sau maro);
  • aparitia nodulilor (leziuni sub suprafata pielii);
  • aparitia chisturilor (leziuni mari, dureroase, pline cu puroi, aflate sub suprafata pielii);

De obicei, simptomele acestei afectiuni ale pielii incep in perioada pubertatii, insa o persoana poate dezvolta acnee chiar si dupa 30 de ani.

Acnee_usoara

URTICARIA

Urticaria se manifesta sub forma unor eruptii cutanate, care pot provoca mancarime. De obicei, acestea sunt rosii sau roz si pot fi dureroase sau pot da senzatia de arsura.

In cele mai multe cazuri, urticaria este cauzata de o reactie alergica la un medicament (de exemplu, antibiotice si antiinflamatoare), un aliment sau un iritant din mediu. Stresul poate fi, de asemenea, un factor declansator, insa urticaria poate fi provocata si de anumite alegeri vestimentare. De pilda, hainele stramte pot fi cauza aparitiei eruptiilor cutanate, din cauza frecarii materialului de piele. Urticaria mai poate fi simptom al unei infectii sau al unei boli sistemice.

Majoritatea alergiilor trec de la sine. In cazul in care este nevoie de tratament, acesta implica, de obicei, antihistaminice sau medicamente cu corticosteroizi.

NEGII

Papilomavirusul uman, cunoscut sub numele de HPV, provoaca negi sau veruci, care sunt mici excrescente ale pielii, rotunde sau ovale, ce sunt contagioase. Aceste umflaturi pot aparea pe orice parte a corpului, dar sunt mai frecvente pe maini, picioare si la nivelul articulatiilor. Ele tind sa fie de culoarea pielii unei persoane sau sunt mai inchise.

Negii pot afecta persoanele de orice varsta, dar sunt cel mai frecvent intalniti la adolescentii cu varste cuprinse intre 12 si 16 ani. Persoanele infectate cu HIV, care au suferit un transplant de organe sau fac chimioterapie au o incidenta mai mare a negilor, din cauza sistemului imunitar slabit. 

Exista cinci tipuri majore de negi. Fiecare tip apare pe o parte diferita a corpului si are un aspect distinct:

  • negii comuni - apar, de obicei, pe degetele de la maini si de la picioare, dar si pe genunchi;
  • negii plantari - apar, de regula, pe talpi;
  • negii plati - cunoscuti si sub numele de veruci juvenile, apar, in cele mai multe cazuri, pe fata, coapse sau brate;
  • negii filiformi - apar in jurul gurii sau nasului si, uneori, pe gat sau sub barbie, insa se pot raspandi si in alte zone ale corpului;
  • negii periunghiali - cresc sub si in jurul unghiilor de la picioare si de la maini, pot fi durerosi si pot afecta cresterea unghiilor.

In cele mai multe cazuri, negii nu dor si, de cele mai multe ori, dispar de la sine, in cateva luni. Insa, un medic dermatolog poate recomanda indepartarea lor, in functie de tipul si locul in care se afla.

Herpes

HERPESUL ORAL

Herpesul oral este o infectie cauzata de virusul herpes simplex (HSV). Se manifesta sub forma unei vezicule rosii, plina de lichid, care apare in apropierea gurii. Inainte de aparitia veziculelor, o persoana poate simti mancarime sau o senzatie de arsura.

Aceasta afectiune este contagioasa si se poate transmite prin contact direct cu leziunile unei persoane infectate. Virusul se poate raspandi chiar si in absenta simptomelor sau a leziunilor vizibile.

Episodul primar se vindeca, de obicei, in 7-10 zile. Odata ce o persoana este infectata, virusul va ramane ascuns in organism (latent) pe tot parcursul vietii. 

Infectia cu herpes simplex este foarte comuna. Multe persoane nici macar nu stiu ca au fost infectate, deoarece sistemul lor imunitar suprima simptomele.

Insa, cei mai multi oameni vor avea simptome cand contracteaza virusul pentru prima data. Infectia poate fi mai severa la nou-nascuti si la persoanele cu un sistem imunitar slab.

CANDIDOZA PIELII

Candidoza pielii sau candidoza cutanata apare ca urmare a infectarii cu ciuperca Candida albicans, care se gaseste in mod natural in cavitatea bucala, in tractul digestiv si in vagin, impreuna cu multe alte tipuri de bacterii inofensive, fara a cauza probleme. Cu toate acestea, in anumite conditii, in special cand sistemul imunitar este slabit, ciuperca se inmulteste si provoaca probleme, printre care se numara si candidoza pielii.

Zonele afectate pot prezenta iritatii, leziuni sau mici pustule. Candidoza se dezvolta, de obicei, in pliurile pielii (axila, sub sani). In cazuri rare, afecteaza fata.

Candidoza cutanata poate fi prevenita prin imbunatatirea igienei pielii si prin evitarea utilizarii in exces a antibioticelor. Pentru a o trata, medicii pot prescrie creme antifungice si medicamente cu corticosteroizi.

CANCERUL DE PIELE

Cancerul este una dintre cele mai grave probleme ale pielii si implica o crestere necontrolata a celulelor. Este o boala de piele care poate pune viata in pericol, insa tratamentele pot fi eficiente daca acest tip de cancer este diagnosticat din timp.

Expunerea prelungita la soare este una dintre principalele cauze ale aparitiei cancerului de piele. Exista mai multe tipuri de cancer, insa trei dintre ele sunt mai frecvente:

  • carcinomul bazocelular;
  • carcinomul cu celule scuamoase;

CARCINOMUL BAZOCELULAR

Este cel mai comun tip de cancer de piele si se dezvolta, de obicei, la nivelul gatului, bratelor si capului, insa poate afecta orice zona a corpului.

La o persoana cu pielea mai deschisa la culoare, carcinomul bazocelular poate aparea ca o umflatura sau o pata roz, rotunda. In schimb, la persoanele cu pielea mai inchisa la culoare, poate arata ca o alunita obisnuita, de culoare maro sau neagra.

De regula carcinomul bazocelular nu se raspandeste la ganglionii limfatici sau organele interne.

Expunerea la soare joaca un rol important in dezvoltarea carcinomului bazocelular. Persoanele care traiesc intr-o zona cu climat cald sau care petrec mult timp in aer liber sunt mai expuse riscului de a dezvolta carcinom bazocelular.

CARCINOMUL CU CELULE SCUAMOASE

Al doilea cel mai frecvent tip de cancer de piele este carcinomul cu celule scuamoase. Acesta necesita tratament pentru a nu deveni prea invaziv. Daca este depistat devreme si tratat corespunzator, carcinomul cu celule scuamoase se raspandeste rar la ganglionii limfatici sau la organele interne. Cu toate acestea, daca este neglijat, acest tip de cancer de piele poate provoca distrugerea tesuturilor sau se poate raspandi intern, provocand grave probleme de sanatate si chiar deces.

Persoanele cu pielea mai deschisa tind sa dezvolte acest cancer in zonele expuse frecvent la soare: cap si gat, umeri brate si maini, spate, buza inferioara (mai ales la fumatori).

Persoanele cu pielea mai inchisa tind sa dezvolte afectiunea pe picioare, organe genitale si anus.

In faza incipienta, carcinomul cu celule scuamoase apare ca o pata mica, de culoare roz spre rosie, solzoasa. In timp, leziunea devine mai mare si mai profunda. In cele din urma, centrul carcinomului cu celule scuamoase devine ulcerat si poate sangera sau se poate transforma intr-o crusta.

MELANOMUL

Melanomul este cel mai grav dintre toate cancerele de piele, deoarece se raspandeste cel mai usor in alte parti ale corpului. Se poate dezvolta dintr-o alunita sau dintr-o alta zona pigmentata a pielii.

Diagnosticul si tratamentul precoce pot duce la o vindecare completa, in timp ce formele avansate pot provoca decesul. Melanomul se poate raspandi la ganglionii limfatici, precum si la alte zone ale corpului, de obicei plamani, ficat si creier.

De regula, melanomul apare in zonele pielii care sunt expuse la soare, dar se poate dezvolta in orice parte a corpului, afectand inclusiv ochii, gura si zona genitala. In randul barbatilor, melanomul este mai frecvent la nivelul capului, gatului si trunchiului, in timp ce femeile sunt mai susceptibile de a dezvolta acest tip de cancer pe picioare si brate.

O persoana cu melanom poate avea nevoie de interventie chirurgicala, chimioterapie sau radioterapie.

BOLI DE PIELE FRECVENTE IN COPILARIE

Afectiunile cutanate sunt frecvente in prima parte a vietii. Copiii se pot confrunta cu multe dintre aceleasi afectiuni ale pielii ca si adultii, insa, din cauza faptului ca ei sunt expusi frecvent la germeni si virusuri - prin contactul cu alti copii -, pot dezvolta si probleme ale pielii care apar rar la adulti. Multe tulburari ale pielii din copilarie dispar odata cu inaintarea in varsta, dar copiii pot mosteni si afectiuni cronice ale pielii. In cele mai multe cazuri, medicii pot trata afectiunile cutanate ale copilariei cu creme aplicate local sau medicamente.

Printre cele mai frecvente boli de piele din perioada copilariei se numara:

  • hemangiomul;
  • rujeola;
  • varicela;
  • impetigo;

HEMANGIOMUL

Hemangiomul poate aparea oriunde pe pielea sugarului, insa este mai frecventa pe gatul, scalpul sau fata acestora. Hemangiomul este o tumora benigna si apare in primele saptamani de la nastere, initial sub forma unor mici leziuni. Ulterior, acestea cresc in dimensiune si devin umflate.

De regula, hemangiomul dispare de la sine pana la varsta de 10 ani.

RUJEOLA

Rujeola, cunoscuta si sub denumirea de pojar, este o boala infectioasa si una dintre cele mai contagioase ale copilariei. Este cauzata de virusul rujeolic si poate fi prevenita prin vaccinare.

Sugarii care nu au varsta necesara vaccinarii sunt mai expusi riscului de a dezvolta rujeola. Daca sistemul imunitar al bebelusilor este slabit, pot aparea complicatii ce pot fi fatale. 

Printre simptomele rujeolei se numara eruptiile cutanate, mici pete rosiatice in interiorul cavitatii bucale, febra, conjunctivita, rinoreea si tusea seaca.

Pentru pojar, nu exista un tratament specific, ci doar remedii care pot ameliora simptomele bolii.

VARICELA

Varicela, cunoscuta in popor sub denumirea varsat de vant, este o boala infectioasa cauzata de virusul varicelo-zosterian. Infectia se raspandeste pe calea aerului, prin fluidele din caile respiratorii, respectiv prin tuse si stranut. 

Primul semn de boala este o eruptie cutanata, o persoana fiind considerata contagioasa cu 2-5 zile inainte aparitiei primelor manifestari si timp de 6 zile dupa aparitia ultimei serii de eruptii cutanate. De asemenea, printre simptomele varicelei se numara febra, durerea de cap, oboseala si lipsa poftei de mancare.

Varicela apare, cel mai frecvent, la copiii mai mici de 10 ani. De regula, bebelusii mai mici de un an nu fac varicela, daca mama a dezvoltat boala si le-a transferat anticorpii inainte de nastere.

Dupa ce a avut varicela, o persoana capata imunitate pe viata. Insa, in cazuri rare, o noua infectare este posibila.

IMPETIGO

Impetigo reprezinta o infectie bacteriana contagioasa si este una dintre cele mai intalnite afectiuni ale pielii in randul copiilor mici. Se manifesta prin vezicule sau rani care apar, cel mai frecvent, in jurul gurii.

Cei mai predispusi riscului de a dezvolta aceasta afectiune a pielii sunt copiii mai mici de 6 ani, care traiesc intr-un climat cald si umed si au o igiena precara. Totodata, impetigo poate aparea si in randul adultilor cu imunitatea scazuta.

Exista doua tipuri de impetigo:

  • nobulos; 
  • bulos

Impetigo apare ca urmare a infectarii cu stafilococ sau streptococ.

DERMATOMIOZITA

Dermatomiozita este o boala inflamatorie rara, care se manifesta, cu precadere, la copiii cu varsta cuprinsa intre 5 si 15 ani, dar si la adultii cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 de ani. 

Simptomele comune includ o eruptie cutanata, de culoare rosie spre violet, care poate aparea pe piept, fata, unghii sau coate, dar si slabiciune musculara.

Desi nu exista tratament pentru dermatomiozita, medicul dermatolog poate oferi remedii pentru ameliorarea simptomelor.

BOLI DE PIELE FRECVENTE IN RANDUL ADULTILOR

O serie de afectiuni ale pielii sunt mai frecvente la varsta adulta decat in copilarie. Printre factorii declansatori se numara expunerea la soare, stresul sau infectarea cu virusuri ori bacterii. Printre bolile de piele de care pot suferi adultii se numara

  • zona zoster;
  • keratoza seboreica;
  • petele pigmentare cauzate de varsta.

ZONA ZOSTER

Zona zoster, cunoscuta si sub numele de herpes zoster, este o eruptie cutanata dureroasa, cauzata de virusul varicelo-zosterian, acelasi care provoaca varicela.

Dupa ce o persoana se infecteaza si dezvolta varicela, virusul ramane latent in anumiti nervi din organism. Odata cu inaintarea in varsta, la unele persoane, sistemul imunitar devine mai slab si nu mai poate tine sub control virusul. Astfel, apare zona zoster. Reactivarea virusului poate avea loc in contextul aparitiei unui cancer, al unei boli neurologice, dar si in timpul chimioterapiei si radioterapiei.

Eruptia provocata de zona zoster apare, adesea, doar pe o singura zona a corpului. In cazuri rare, veziculele pot aparea la distanta mare unele de altele, pe intreg corpul. Cele mai afectate zone sunt cea toracica si cea lombara, insa manifestarile pot aparea si in zona cervicala si oftalmica (din jurul ochilor).

Stresul este unul dintre factorii declansatori ai zonei zoster, care, pe langa eruptiile cutanate, se manifesta prin dureri de cap, dureri de stomac, o stare de oboseala, o sensibilitate la lumina, precum si o inflamatie a nodulilor limfatici.

KERATOZA SEBOREICA

Keratoza seboreica este o tumora cutanata benigna, care se manifesta sub forma unor excrescente si ale carei cauze sunt necunoscute. Este mai frecventa in randul varstnicilor si se manifesta prin aparitia unor umflaturi, cauzate de ingrosarea stratului superior al pielii. Acestea pot fi negre, maro inchis sau galbene.

Nu exista o modalitate de prevenire a keratozei seboreice, iar indepartarea excrescentelor se poate face prin crioterapie sau electrochirurgie.

Petele_pigmetare

PETELE PIGMENTARE CAUZATE DE VARSTA

Petele pigmentare sunt provocate de expunerea la soare si, desi sunt asociate cu inaintarea in varsta, nu imbatranirea este cauza aparitiei. De regula, persoanele care au pielea mai deschisa si care s-au expus vreme indelungata la soare vor avea pete pigmentare.

 

In ceea ce priveste persoanele cu pielea mai inchisa, acestea pot dezvolta pete pigmentare cand un factor declansator face ca tegumentul sa produca mai multa melanina. Schimbarile hormonale, iritatiile de la un produs de ingrijire a pielii, o rana care se vindeca sau un cos pot fi cauza aparitiei petelor pigmentare. 

Fata, mainile si bratele sunt zonele in care apar, de regula, petele pigmentare cauzate de varsta.

In concluzie, unele afectiuni ale pielii se incadreaza la categoria boli grave, care pot pune viata in pericol, altele sunt tulburari cutanate minore, dar care pot crea disconfort si suferinte. De aceea, este important ca, la primele semne ale bolilor, sa se ceara sfatul unui medic dermatolog, pentru a trata corespunzator simptomele si a incetini evolutia manifestarii. 

 Sursă foto: Unsplash/ Pexels

 Resurse:

  1. https://www.healthline.com/health/skin-disorders#causes
  2. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21573-skin-diseases
  3. https://www.healthline.com/health/eczema#treatment
  4. https://www.niams.nih.gov/health-topics/psoriasis
  5. https://www.skinsight.com/skin-conditions/adult/seborrheic-dermatitis
  6. https://www.skinsight.com/skin-conditions/adult/common-acquired-nevus-mole
  7. https://www.healthline.com/health/skin-disorders/vitiligo-pictures#causes-and-risks
  8. https://www.drugs.com/slideshow/most-common-skin-conditions-1086
  9. https://www.healthline.com/health/hives#treatment
  10. https://www.skinsight.com/skin-conditions/adult/flat-wart-hpv
  11. https://www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/ss/slideshow-common-adult-skin-problems
  12. https://www.medicalnewstoday.com/articles/316622#internal-conditions
  13. https://www.aad.org/public/diseases/a-z/impetigo-overview

Produse recomandate


  • Pret obisnuit
    88,00 lei
  • flacon PP cu 100 ...
    Pret obisnuit
    78,00 lei
  • 120 tablete veget...
    Pret obisnuit
    235,00 lei

Urmatorul articol


Lasa un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate inainte de publicare