sistemul-respirator-un-alt-fel-de-copac-al-vietii

Fara sa bem apa, putem rezista cateva zile, fara sa mancam, cateva saptamani, insa fara sa respiram, putem supravietui mult, mult mai putin – in mod normal, doar cateva minute. Ceea ce ne face sa constientizam, inca o data, ca procesul de respiratie este cel care ne tine in viata in fecare moment si, totodata, ca este important ca acesta sa se desfasoare in bune conditii. Sa facem, deci, tot ce tine de noi pentru a ne pastra „verde” arborele vitalitatii.

text: Ana-Maria Nita si Victoria Donos

Pentru a se mentine in viata, corpul nostru are nevoie de aer. Inspiram oxigen si expiram dioxid de carbon, proces care poarta numelede respiratie. Respiratia este un proces automat si continuu in care sunt implicati trei mari actori: caile respiratorii si cei doi plamani (organe respiratorii). Impreuna, acestea alcatuiesc sistemul respirator. Li se adauga musculatura respiratorie, partea implicata activ in realizarea si chiar in optimizarea respiratiei.

10.000 de litri de aer inspiram zilnic, pentru a ne asigura transferurile necesare vietii.

Procesul respirator este influentat de toti acei factori care isi pun amprenta in cotidianul nostrum (stresul, poluarea, starea general de sanatate, sedentarismul etc.).
Si, intr-un fel, se poate spune ca respiratia, dincolo de modul general de desfasurare, are o nota personala, corelata cu trairile noastre la fel de mult ca acele procese care ne influenteaza bataile inimii si circulatia sangelui prin artere si prin vene. Iar similitudinea cu sistemul cardiovascular nu este intamplatoare, caci cele doua sisteme functioneaza in tandem pentru a asigura schimbul de gaze prin intermediul sangelui,
imprimandu-si, astfel, unul altuia acel ritm pe care il recunoastem ca fiind numai al nostru.

URMAND CALEA AERULUI

Procesul de respiratie incepe din momentul in care aerul ne intra pe nas (inspiram), in cavitatea nazala – sau, mai rar, dar posibil, pe gura, in cavitatea bucala. Dupa o prealabila filtrare cu ajutorul firelor de par si al mucusului de la nivelul nasului, aerul traverseaza sinusurile, care au rolul de a regla temperatura si umiditatea aerului inspirat, apoi, partea de sus a faringelui si coboara in laringe.

FARINGELE este un tub scurt, alcatuit din trei segmente, care se deschide sub forma unei palnii la nivelul gatului, fiind parte comuna a sistemelor respirator si digestiv. In respiratie insa, este folosit doar primul segment din faringe – nazofaringele –, traiectul aerului find separat de traiectul alimentelor prin intermediul unei clape de cartilaj, numita epiglota. Mai exact, in momentele in care consumam alimente, bauturi sau in care doar inghitim saliva, acestea nu ajung in trahee, pentru ca trecerea este blocata de epiglota.

La granita dintre caile respiratorii superioare si cele inferioare mai exista un tub scurt cartilaginos, numit LARINGE. Acesta functioneaza ca o legatura dintre faringe si trahee si are un rol important atat in procesul respirator, cat si in vorbire. Laringele este cel care adaposteste coardele vocale, avand grija sa mai ofere un scut de protectie cailor respiratorii inferioare.

In continuare, aerul ajunge in TRAHEE, un tub de circa 11 cm, sustinut de 20 de inele de cartilaj la exterior, pentru a se mentine mereu deschis.
La interior, traheea este captusita cu mucus, responsabil de retinerea impuritatilor sau a germenilor din aerul care circula spre plamani.
La nivelul plamanilor, traheea se ramifca in doua ramuri inegale si, aproape de baza, intra in interiorul lor, formand BRONHIILE PRIMARE.
La randul lor, bronhiile primare se ramifca in cate doua BRONHII SECUNDARE, iar acestea se impart din nou, fIecare, in cate doua si se prelungesc in ramifIcatii de calibru mai mic, numite BRONHII TERTIARE.

Respectand acelasi algoritm, bronhiile se ramifica si se prelungesc in structuri din ce in ce mai fine – BRONHIOLE TERMINALE, apoi, BRONHIOLELE RESPIRATORII.
Aerul care traverseaza acest sir de canale din ce in ce mai inguste isi incheie circuitul cand ajunge in ALVEOLE, structuri microscopice globulare, cu pereti elastici si extrem de subtiri, grupate in ciorchini cu boabele mai mult sau mai putin lipite intre ele. Iar niste plamani sanatosi sunt alcatuiti din sute de milioane de alveole, care le asigura o suprafata generoasa de tranzit gazelor care intra si care ies din organism.

Sistemul respirator

Cei doi plamani au, la o persoana sanatoasa, consistenta spongioasa, forma aproape conica, culoare roz – tot mai inchis, odata cu varsta – si ocupa cea mai mare parte a cutiei toracice, de o parte si de alta a inimii.
Plamanul drept este mai mare decat plamanul stang cu 5–10% si este alcatuit din trei lobi, fata de doi lobi, cat are plamanul stang, ale carui marime si forma sunt influentate de imediata vecinatate a inimii.

Ambii plamani sunt inveliti in cate doua pleure protectoare, intre care se gaseste o cantitate mica de lichid, care faciliteaza modificarile de volum din timpul respiratiei.
Privita in ansamblu, intreaga structura respiratorie seamana cu un copac cu coroana in jos: incepand cu traheea (trunchiul), continuand cu ramifcatiile din ce in ce mai mici si mai subtiri (ramurile) si cu alveolele (frunzele). De altfel, asa mai este numit sistemul respirator – arbore respirator.

MECANISMELE RESPIRATIEI

Respiratia este un proces firesc, pe care il realizam in fiecare clipa, fara sa constientizam sau fara sa ne propunem neaparat asta. Nevoia noastra de a respira este reglata de sistemul neurovegetativ, prin anumiti centri nervosi, de unde pornesc comenzi catre muschii respiratori. Mecanic vorbind insa, impulsul respirator porneste de la miscarile cutiei toracice – cand cutia toracica isi mareste dimensiunile, isi maresc volumul si plamanii, si invers, cand cutia toracica se micsoreaza, si plamanii, la fel.

Schimbul de gaze din timpul respiratiei se face prin mai mult de 300 de milioane de alveole din structura plamanilor, ce reprezinta o suprafata de 40 de ori mai mare decat suprafata corpului.

Pe fondul variatiilor de volum ale cutiei toracice si cu participarea musculaturii respiratorii, apar diferente de presiune intre gazelle care se afla in interiorul plamanilor si aerul atmosferic. Astfel, atunci cand presiunea aerului din exteriorul plamanilor este mai mare decat cea din interiorul lor, aerul este tras in interior, prin caile respiratorii si prin plamani, care isi maresc volumul, proces numit inspiratie. Dupa ce raportul presiunilor se inverseaza, aerul incepe sa fie impins afara din plamani, care isi reduc volumul (expiratie). Atunci cand cele doua procese, inspiratia si expiratia, se finalizeaza, are loc respiratia. O respiratie.

Principalii muschi implicati in realizarea respiratiei sunt cei din zona cutiei toracice (muschi intercostali externi) si diafragma, completati de musculatura abdominala, a umerilor si a gatului. Diafragma este un muschi foarte important pentru realizarea unei respiratii profunde si, cu cat este mai antrenat, cu atat putem avea un mai bun control asupra acestui proces. Astfel, daca vrem ca o cantitate cat mai mare de aer sa ne patrunda in abdomen, este nevoie sa lasam diafragma mult in jos, sa folosim muschii intercostali pentru a mari capacitatea cutiei toracice si sa impingem musculatura abdominala inspre exterior, bomband abdomenul.

Cand expiram, diafragma se relaxeaza asemenea unei benzi elastic care nu mai este intinsa si revine la forma sa initiala, de cupola.

CUM SE FACE, EFECTIV, SCHIMBUL DE GAZE

Procesul respirator cuprinde doua aspecte: o respiratie corporala si o respiratie celulara. Ei bine, daca in ceea ce priveste respiratia corporala, plamanii au doar un rol pasiv in acel perpetuum mobile de miscare a aerului catre si dinspre corp, in ceea ce priveste respiratia desfasurata la nivel celular, ei sunt protagonistii.

Astfel, cand oxigenul din aerul inspirat ajunge la nivelul plamanilor, este absorbit pe o suprafata mare, permeabila si foarte bine vascularizata, adica de suprafetele celor peste 300 de milioane de alveole, inconjurate de reteaua „bine tesuta” de capilare.
Ceea ce pastreaza alveolele „in forma” pentru a primi cat mai mult oxigen – adica umflate, cu peretele alveolar intins, in ciuda presiunii la care este supus dinspre exterior – este o substanta naturala, numita surfactant. Fara surfactant alveolele, fiind acoperite in mod constant de un film de lichid, s-ar „prabusi” din cauza tensiunii ridicate de suprafata.

Pentru a trece din alveole in fluxul sangvin, oxigenul este dizolvat in lichidul din peretii alveolari si apoi se difuzeaza prin peretele alveolar si prin peretele capilar. Celulele rosii din sange (hemoglobina find materia lor coloranta si implicata in acest proces) aduna oxigenul din plamani si il transport spre portiunile din corp unde este nevoie de el. In celule, oxigenul este utilizat pentru a putea transforma glucoza in energie. In urma procesului de oxidare a glucozei din sange, rezulta dioxid de carbon si apa (apa metabolica). Dioxidul de carbon rezultat este preluat de hemoglobin din fecare celula rosie si este transportat la plamani, pentru a fi scos din organism.

DEFICIENTE PERICULOASE DE OXIGEN

Organismul uman nu poate stoca oxigen si are nevoie sa-si refaca permanent rezervele si sa scape de acumularile de dioxid de carbon, pentru a-si putea realiza functiile si a-si pastra echilibrul. Ce se intampla, totusi, atunci cand aceasta conditie nu este indeplinita la parametri normali?
Daca nu avem acces sau daca nu primim suficient aer proaspat si se inregistreaza o scadere a concentratiei de oxigen din corp, ne confruntam cu starea de hipoxie. Sau, si mai periculos, daca sangele este total dezoxigenat si daca nu mai primim aer proaspat, va aparea, in scurt timp, starea de anoxie.

Ambele situatii sunt periculoase, anoxia find chiar fatala, daca nu se intervine de urgenta. Mai precis, daca lipsa de oxigen dureaza mai mult de patru minute, celulele cerebrale incep sa moara, producand leziuni irevocabile ale creierului si, in final, decesul persoanei.

AFECTIUNI SI BOLI RESPIRATORII INTALNITE

Sistemul respirator dispune de cateva bariere de aparare care ar trebui sa impiedice substantele straine si agentii patogeni sa ajunga la nivelul plamanilor.
Primul nivel se afla in cavitatea nazala si consta din peri si mucus. Acestia opresc particulele mari si praful sa inainteze spre caile respiratorii. Si traheea, si bronhiile contin mucus, secretat de celule speciale, amplasate in aceste organe. Mucusul
mentine umede caile respiratorii si capteaza bacteriile si praful care patrund aici prin aer.

Cilii, prelungiri microscopice ale mucoaselor cailor aeriene, sunt alte „personaje” importante in garda de aparare. Acestia se misca, deplasand mucusul spre partea superioara a tractului respirator. Anumite substante, precum fumul de tigara,
interfereaza cu activitatea cililor. Fumul de tigara determina oprirea cililor si creste secretia de mucus.
In momentul in care de barierele naturale de aparare trec anumiti agenti, dar si in lipsa unei imunitati solide, apar o serie de afectiuni.

Din punctul de vedere al duratei de manifestare, exista doua tipuri de boli ale sistemului respirator: acute – cum sunt infectiile respiratorii provocate de virusuri
(viroze respiratorii) sau de bacterii (faringite, laringite, bronsite, pneumonii) sau cronice (bronsita cronica, emfzem, boala pulmonara obstructiva cronica – BPOC, astm bronsic).

1. BRONSITA consta in inflamarea si ingustarea bronhiilor principale, ca urmare a producerii excesive de mucus. Bronsita acuta apare, in general, prin extinderea infectiei
dinspre o alta parte a cailor respiratorii superioare. Se manifesta brusc, prin senzatie de apasare in piept si de durere la tusit, prin tuse persistenta si iritanta, cu sputa transparenta, si prin usoara febra.
Bronsita devine cronica daca inflamatia bronhiilor dureaza sau revine frecvent. In majoritatea cazurilor, cauza este expunerea pe termen lung la un factor iritant (asa cum este si fumatul).
Boala se manifesta printr-o tuse specifca, la inceput doar in lunile reci, dupa care se permanentizeaza.
In faze avansate, persoana afectata ajunge sa simta ca nu mai are aer nici cand se odihneste.

2. ASTMUL BRONSIC apare, in majoritatea cazurilor, inca din copilarie sau din adolescenta, pe un fond alergic. Insa boala se poate declansa si dupa 60 de ani.
Spre deosebire de ceea ce se intampla in bronsita, in astmul bronsic sunt inflamate caile aeriene profunde: bronhiile tertiare si bronhiolele care conduc aerul in alveole.
Din cauza ingustarii sau blocarii acestor cai, apar spasme care pot duce la sufocare, daca nu se iau masuri rapid.

3. EMFIZEMUL consta in deteriorarea considerabila a alveolelor pulmonare (supraintindere, rupere, lipire), cu consecinte asupra capacitatii de aprovizionare cu oxigen a organismului. Boala apare, in general, la fumatorii inraiti si este ireversibila. Renuntarea la fumat este utila insa pentru ameliorarea starii celor afectati.

4. BRONHOPNEUMOPATIA OBSTRUCTIVA CRONICA (BPOC) apare dupa multi ani in care tesuturile bronhopulmonare au suferit o deteriorare din ce in ce mai mare, reducandu-se dramatic capacitatea respiratorie.
Se manifesta prin senzatie de sufocare, tuse, oboseala, rezistenta redusa la efort. De cele mai multe ori, BPOC apare la fumatorii care manifesta simultan bronsita cronica si emfzem, insa boala poate aparea si in urma expunerii cronice la pulberi si noxe industriale.
Se preconizeaza ca, in scurt timp, BPOC va deveni a treia cauza de deces in lume, depasind boli precum diabetul zaharat sau hipertensiunea arteriala.

In Romania, TBC-ul ramane o problema de sanatate publica, cu o rata anuala de noi cazuri de 130 la 100.000, fata de 30 din 100.000, cat este media imbolnavirilor in celelalte tari europene.
Sursa: Societatea Romana de Pneumologie


5. PNEUMONIA poate afecta diferite portiuni dintr-un plaman sau din ambii plamani, ca urmare a unei infectii bacteriene (cel mai frecvent, Streptococcus pneumoniae) sau ca o complicatie a unei gripe ori a unei varicele. Boala poate lua diferite forme: de la forme usoare, ce nu necesita repaus la pat, la forme severe, potential mortale.
Pneumoniile de cauza bacteriana se trateaza cu antibiotice.

6. TUBERCULOZA (TBC) este o boala contagioasa – provocata de bacteria Mycrobacterium tuberculosis (bacilul Koch) – care se transmite pe cale respiratorie, prin tuse sau prin respirarea in acelasi spatiu inchis, alaturi de persoane infectate.
Infectarea cu bacilul Koch este cu doua taisuri: pe de o parte, daca avem un sistem imunitar suficient de puternic in momentul contractarii bacteriei, nu vom dezvolta boala; pe de alta parte, acei bacili nu vor mai fi tinuti in frau si se vor active cu prima ocazie cand ne slabeste considerabil imunitatea.
Manifestarile care trebuie sa ne alarmeze sunt: febra, tusea persistenta (care tine peste trei saptamani), lipsa poftei de mancare si starea de slabiciune generalizata.
TBC-ul nu trece fara tratament, insa cu tratament, este una dintre bolile infectioase tratabile.

7. CANCERUL DE PLAMANI este cea mai raspandita boala oncologica din lume, care inregistreaza anual mai mult de un milion de noi cazuri.
Principala cauza a cancerului pulmonar este fumatul (activ, dar si pasiv) – statisticile arata ca 85% din bolnavii de cancer de plamani sunt fumatori.
Cei mai expusi riscului de a dezvolta tumori pulmonare maligne sunt fumatorii cu vechime, efectul toxic al fumatului find cumulativ.
Febra care dureaza si tusea – sau schimbarea caracterului tusei, in cazul fumatorilor –, dar si scaderea in greutate si lipsa apetitului sunt simptome care ar trebui sa atraga atentia pentru a consulta cat mai curand un medic specialist.

TOP 3 METODE DE INVESTIGATII RESPIRATORII

1. RADIOGRAFIA TORACICA SIMPLA furnizeaza imagini din interiorul si din jurul cutiei toracice, find extrem de utila pentru depistarea anomaliilor de la nivelul parenchimului pulmonar, al pleurei, al peretelui toracic, al diafragmei, al hilurilor pulmonare. Insa, in functie de unghiul din care este realizata, poate oferi informatii pretioase in elucidarea altor situatii medicale.
De pilda, in cazul unei persoane cu test tuberculinic pozitiv, dar asimptomatica, radiografa toracica, realizata postero-anterior, poate fi folosita pentru a lua o decizie in ceea ce priveste tratamentul.

2. SPIROMETRIA este o metoda neinvaziva prin care se masoara volumul de aer care incape in plamani, precum si volumele de aer care pot intra si, respectiv, iesi din plamani.
Este utila in diagnosticarea astmului, BPOC-ului si a altor afectiuni cronice bronhice sau pulmonare.

3. BRONHOSCOPIA consta in introducerea unui tub (flexibil sau rigid) de-a lungul cailor aeriene pana in plamani, care ii permite medicului vizualizarea eventualelor tumori, zone care sangereaza, anomalii ori obiecte straine. Procedura se foloseste atat in scop diagnostic, cat si terapeutic.

Referinte:
1. Corpul uman, manual complet. Ghid ilustrat de anatomie, fziologie si afectiuni ale organismului, Steve Parker, Editura Litera, 2014
2. Clinica Mayo – Ghidul Sanatatii Familiei, Dr. Scott C. Litin, Editia a 3-a, Editura All, 2008
3. Tu. Ghid de functionare. Cunoaste-ti corpul pentru a ramane tanar si sanatos, dr. Michael F. Roizen si dr. Mehmet C. Oz, Editura Curtea Veche, 2007
4. Manualul Merck de diagnostic si tratament, editia a XVIII-a, Editura All
5. www.britannica.com/science/human-respiratory-system
6. www.livescience.com/22616-respiratorysystem.html
7. www.desprebpoc.ro
8. www.srp.ro/tuberculoza.aspx
9. www.srp.ro/cancerpulmunoar.aspx