imbatranirea-un-parcurs-caracteristic-fiintelor

Cautam formula „tineretii fara batranete”, desi realitatea ne arata ca imbatranirea este un proces ireversibil, care incepe sa-si pregateasca terenul in corpul nostru cu mult inainte ca noi sa observam primele fire albe sau ridurile. Despre ce este imbatranirea dincolo de ceea ce se vede si de ce este important sa ajungem in aceasta etapa intr-o forma cat mai buna, am discutat cu Prof. Dr. Gelu Onose.

text si foto: Victoria Donos

L-am intalnit pe Prof. Dr. Gelu Onose inconjurat de o echipa de tineri medici rezidenti, in Sectia Clinica de Recuperare neuromusculara a Spi­talului „Bagdasar Arseni”, sectie clinica pe care o si conduce. Intr-o dimineata plina, agitata, dar oarecum obisnuita pentru un astfel de loc, Prof. Onose, medic primar Medicina Fizica, de Recuperare si Balneologie, dar si de Geriatrie si Gerontologie, a stat sa creioneze si sa explice cu multa rabdare batranetea, asa cum arata din punct de vedere medical si nu numai.

  • As vrea sa incepem discutia printr-o definitie a batranetii. Ce este aceasta si cand incepe?​

prof. univ. dr. gelu onosie

Una dintre definitiile pe cat de reale, pe atat de inspirate ii apartine lui Aristotel, care zicea ca „batranetea este o boala naturala”, iar asta inseamna ca batranetea este, in fond, un proces fiziologic, pentru ca nimeni nu este nemuritor. Evolutia fiecarui individ, dar si a intregului regn vegetal sau animal ne arata ca nimic in aceste domenii nu este infinit. In atari conditii, din punct de vedere ontogenetic, deci al existentei, avem o perioada de evolutie in care crestem, ne dezvoltam, apoi o perioada de platou si, inevitabil, o perioada de regres, care se finalizeaza, intotdeauna si fara exceptie, cu moartea. Astfel, imbatranirea reprezinta seg­mentul final al vietii, care este in contact direct cu intreruperea existentei si nu poate fi decat un fenomen fiziologic.

  • Prin ce s-ar caracteriza batranetea?

Declinul biologic general, pe masura ce avan­sam in varsta, este un factor major de risc pentru ceea ce caracterizeaza morbiditatea batranului, care este diferita de cea a adultului sau a copilului: polipatologia este, de regula ceea ce caracterizeaza aceasta varsta. O sta­tistica mai veche, cu un oarecare iz amuzant, stabilea ca o persoana intre 65 si 75 de ani se considera ca are, in medie, 4,6 boli. Deci, un ast­fel de individ are o (poli)patologie cronica, spre exemplu: hipertensiune arteriala, diabet, glaucom si dischinezie biliara sau gonartroza. Niciuna dintre ele nu reprezinta o amenintare a vietii, daca este monitorizata si tratata, dar ele coexista si se pot oricand decompensa si agra­va, iar atunci pot pune in pericol existenta sau functionalitatea si calitatea vietii.

„Filozofic vorbind, imbatranim la fel ca un autoturism care incepe sa se uzeze dupa ce iese pe poarta fabricii si incepe sa adune kilometraj.”

Dr. Gelu Onose, Medic primar recuperare, medicina fizica si balneologie si medic primar geriatrie si gerontologie

Imbatranirea fiziologica este caracterizata de declinul functional global, dar cu multe elemente de variabilitate si diferentialitate. Nu vorbim despre decompensare in sens de „insuficienta” a vreunui organ decat la marii batrani, in stadiile terminale, unde moartea intervine prin clacarea unuia sau a mai mul­tor organe vitale. Deci moartea survine prin­tr-un proces patologic, acolo unde s-a produs ruptura dintre imbatranire – care, desi inseamna o deperformare globala a capacitatii de homeostazie, de mentinere a echilibrului intern si a relatiei cu mediul extern al organismului, deci un declin progresiv general, nu prezinta fe­nomene care sa ameninte viata per se – si capaci­tatea biologica vitala, liminara, de supravietuire.

Imbatranirea poate fi foarte lunga si nu exista inca un consens ca inceputul varstei a treia este la 60 sau la 65 de ani, desi, avand in vedere cresterea, in majoritatea tarilor, a duratei medii de viata, tendinta predominanta este de a se opta pentru a doua cifra mentionata.

  • Cand debuteaza procesul de imbatranire?

Filozofic vorbind, imbatranim la fel ca un auto­turism care incepe sa se uzeze dupa ce iese pe poarta fabricii si incepe sa adune kilometraj. Sigur, asta daca discutam doar din punctul de vedere al elementelor de uzura (care, insa, sunt componente ale celor lezionale).

Tintele cele mai sensibile ale procesului de imbatranire sunt doua tesuturi vitale: cel vascular si cel neural. Rezultatele lezionale ale imbatranirii la nivelul acestora sunt arteroscle­roza/aterioscleroza, respectiv neurodegenera­rea senila. La acestea, se adauga imbatranirea parenchimului pulmonar ca tesut vital, carac­teristica fiind patologia de tip emfizematos, dar se pot asocia si alte elemente morbide de tip obstructiv sau/si restrictiv. Un alt tesut predi­lect pentru imbatranire, dar care nu este vital, este mezenchimul entezo-osteo-articular, unde apar artrozele, osteoporoza, precum si unul dintre elementele de restrictie ale functiei res­piratorii: artrozele costo-vertebrale.

  • Ca sa tragem linie, imbatranirea incepe cand ne nastem?

La nivel de discutie, poate ca un impuls conceptual pentru realizarea formelor „uma­nizate” de lapte a fost reprezentat de carac­terul potential aterogen al laptelui de vaca, cel putin pentru sugari. Ceea ce putem afirma in prezent este ca imbatranirea are doua determinisme: unul biologic si unul psiho-social.

  • Cum intervin cele doua determinisme in imbatranire?

Determinismul biologic are, la randul sau, o dimensiune genetica si una metabolica sau de uzura. In principiu, avem unele gene „clock” ce ne autolimiteaza durata de viata, de aceea imbatranirea noastra survine si prin program genetic. Acest fapt a fost dovedit inclusiv la animalele de laborator: s-au facut experimente pe soareci la care prin inginerie genetica a fost eliminat un factor transcriptional, iar asta a facut ca respectivii soareci la varste foarte tinere sa aiba parul alb si sa se „garboveasca”. Cealalta dimensiune: de uzura, este mai cunoscuta.

Cei care monitorizeaza procesul nostru de imbatranire la nivel molecular sunt telomerii. Exista cam 200 de gene implicate in metabolismul acestor telomeri, 2/3 dintre ele tind sa-i scurteze, pentru ca tendinta e sa imbatranim, si 1/3 tind sa-i lungeasca. Intotdeauna, exista o balanta antagonic–dia­lectica, pentru ca la imbatranire, doar in sta­dii avansate, terminale, apare capitularea. Pana atunci, acest proces degradativ fiziologic este tamponat de o serie de elemente compen­satorii, de tip adaptativ.

In ceea ce priveste dimensiunea genica: se considera ca daca am imbatrani fara niciun fel de alte conotatii decat prin program, acesta ar fi „successful aging”. Conform acestei teorii, am putea trai intre 150 si 300 de ani sau chiar mai mult. Totusi, fara sa acumulezi boala, faptul ca zambesti sau razi de miliarde de ori iti acumuleaza riduri; faptul ca stai aplecat in ani te face sa ai postura batranului: un pic adus de spate. Faptul ca te ingrasi cand stai in pozitie ortostatica inseamna ca articulatiile soldului si genunchiului se vor uza suplimen­tar. Atunci nu vei mai avea suplete si agilitate, fara a mai vorbi de patologie.

Bineinteles, la acestea se adauga bolile cronice sau traumele, uneori acumulate din tinerete, precum si patologia de civilizatie moderna (alimentatie tip fast-food, sedenta­rism, stres...).

  • Civilizatia moderna inseamna progres. Exista aspecte ale acestei vieti care contribuie la felul in care imbatranim?

Eu sunt un mare fan al dialecticii. Dialectica este paradigma de gandire care, dupa parerea mea, nu a explicat totul, dar a dezamagit cel mai putin. Doua dintre legile dialecticii, unitatea si lupta contrariilor si, respectiv, acumularile cantitative genereaza salturile calitative, sunt exemple pe care le intalnim permanent. Cum spune un proverb american, „curentul care-ti tranteste in nas o usa iti deschide o fereastra”.

Deci dialectica vorbeste mereu de unitatea si de lupta permanenta a contrariilor. Si la nive­lul telomerilor, al metabolismului lor, exista gene care ii scurteaza si altele care-i cresc. Una peste alta, se prezinta legate de mecanismul care de la bun inceput este conceput pentru imbatranire. In cadrul dimensiunii de uzura, in mod paradoxal, trebuie sa recunoastem ca istoria omenirii a fost o istorie grea. Nu stim cum era in comuna primitiva, dar probabil ca era legea pumnului si a celui mai tare. Cel mai tare lua totul. Despre sclavagism in feudalism si capitalismul primitiv, nu prea avem ce sa vor­bim. Regula era: foarte putini care traiesc bine, foarte multi care traiesc mizerabil sau mai rau. Epoca contemporana este un progres, mai ales in tarile dezvoltate. Nu se mai pune problema foamei cronice, insa apare efectul de bumerang dialectic. Daca mancam prea mult, tot nu e bine. Acest vis milenar al oamenilor de a scapa de foamete s-a realizat in tarile civilizate, dar s-a intors in obezitate, care e o problema majora de sanatate publica pentru ca predispune la dia­bet zaharat, boli cardio- si cerebro-vasculare, patologie articulara degenerativa.

Deci, avem de multe ori o alimentatie excesiv calorigena cantitativ, iar calitativ fara valoare nutritiva – „calorii oarbe” –, insa agresiva pe metabolismul intermediar si pe tubul diges­tiv; aceasta, coroborata cu sedentarismul. Ceea ce arata ca suntem exact la antipodul concepte­lor de healthy lifestyle si de fitness. Aceste con­cepte se refera la o buna forma fizica si psihica, echilibru psiho-emotional, o nutritie sanatoasa si un stil de viata proactiv.

„Sedentarismul, impreuna cu alimentatia, favorizeaza dimensiunea metabolica sau de uzura.”

Dr. Gelu Onose, Medic primar recuperare, medicina fizica si balneologie si medic primar geriatrie si gerontologie

Sedentarismul, cum spuneam, este la polul opus. Acesta, impreuna cu alimentatia, favo­rizeaza dimensiunea metabolica sau de uzura a imbatranirii. La „moara metabolismului intermediar”, atunci cand prin alimentatie se face incarcarea energetica prin conversia biochimica aferenta, apar radicalii liberi toxici de oxigen – specii reactive de oxigen, oarecum comparabili cu fumul pe care-l scot autotu­rismele prin motoarele lor cu ardere interna. Radicalii liberi de oxigen sunt adevarate otra­vuri endocelulare si reprezinta unul dintre vectorii cei mai agresivi, inclusiv in procesul de imbatranire. Acestia altereaza capacitatea si proprietatile selective ale membranelor bio­logice. O membrana biologica, daca este selec­tiva, permite trecerea numai in sensul necesar a unor substante si constituie totodata suportul fizic pentru producerea starii de repaus sau de excitatie. Prin alterarea bi-stratului lipidic din membrane, acestea nu mai functioneaza cum trebuie. In consecinta, fenomenele celulare nu sunt de buna calitate, inclusiv replicarea informatiei pe care noi permanent o luam din ADN-ul nostru, via ARN, mesager informational, si o transmitem in citoplasma, la „fabrica” de proteine pe care o reprezinta ribozomii.

Daca informatia incepe sa fie viciata, atunci si proteinele noi sunt de proasta calitate. Subti­litatea dialectica e ca imbatranim, deci celulele imbatranesc pentru ca proteinele si moleculele din care sunt facute deja au amprenta imba­tranirii prin erori si prin faptul ca informatia nu se copiaza mereu de pe acelasi nivel al ADN-ului. Se parcurge ca pe un film al vietii. Si atunci, inca de la inceput, cand celulele de schimb sunt noi, vin deja imbatranite si au capacitati functionale si rezistenta biologica diminuate. Totusi, informatia e de pe acelasi ADN. Astfel, desi ne schimbam cartea de iden­titate la un interval de 10–15 ani, nu se poate spune ca nu ne recunoaste cineva.

  • Se discuta mult despre imbatranirea prematura. Cum se manifesta ea? Si care sunt factorii care o determina?

Imbatranirea prematura, ca boala care se numeste progerie, este o alterare genica grava care face ca un copil, spre exemplu, de 7 ani, sa arate ca o persoana de 90 de ani. Sunt cazuri foarte rare. Insa imbatranirea prema­tura inseamna o constelatie genetica pe care o mostenesti daca provii dintr-o familie de obezi, de diabetici, de hipertensivi, dar si daca ai un stil de viata sedentar sau/si dezordonat, esti dependent de alcool, tutun sau/si droguri, ai o alimentatie stresanta metabolic si agresiva pe tubul digestiv, suferi de boli cronice.

E posibil ca la 20 de ani sa ai o calitate a retelei vasculare ca a unei persoane de 40 de ani si invers. Acelasi lucru se intampla si pentru sistemul imun, deoarece este unul dintre siste­mele homeostatice majore ale organismulului. Si imunosenescenta reprezinta un pilon impor­tant al schimbarii noastre in sens degradativ.

Reducerea capacitatii de aparare a organismu­lui si disfunctiile mecanismelor de autofagie fac ca in organismul batranului sa se acumuleze detritus, un fel de „gunoi”, la nivel celular/sub­celular. Cand esti batran, chiar daca-ti doresti sa faci curat in casa, nu mai poti. Asa se intampla si cu organismul. Nu mai poate sa-si elimine adecvat o serie de deseuri metabolice, plus ca, inclusiv din punct de vedere replicativ, celulele au o capacitate tot mai limitata. Prin scurtatea exce­siva a telomerilor, nu mai exista mecanisme care sa permita replicarea, iar o celula atat de imba­tranita nu mai este nici activa metabolic. Totusi, nu moare imediat, ci ramane un consumator/balast care nu mai contribuie cu nimic la echili­brul si la functiile organismului. Mai mult, prin faptul ca se deperformeaza/degradeaza o serie de fenomene imunomoleculare, inclusiv prin leziunile produse la nivel biochimic mentionate mai inainte, acest detritus are si un caracter auto-imuno-inflamator. Vorba-ceea, cand esti tanar, e cum e mai bine, cand esti batran, e cum e mai prost. Spun asta pentru ca atunci cand esti batran, nu ai capacitatea de aparare fata de provo­cari antigenice noi, in schimb, ai o predispozitie la patologia autoimuna.

In final totusi, lucrurile trebuie sa se termine.

  • Ati mentionat conceptul de successful aging. Ce putem face pentru a-l atinge?

Conceptul de successful aging nu este extraor­dinar de nou, dar este inclusiv o recunoastere indirecta a faptului ca nu avem o pilula mira­culoasa care sa ne faca sa ramanem tineri, cum de altfel nici nu este in firea lucrurilor. Unul dintre dictoanele atribuite Doamnei Profesor Ana Aslan – desi nu este un consens din punctul de vedere al apartenetei exclusive, spune ca „obiectivul este sa dam viata anilor, nu ani vietii”. Geriatria si Gerontologia repre­zinta o specialitate foarte noua, pentru ca pana aproape de jumatatea secolului 20 durata medie de viata nu depasea 50 de ani. In mai putin de 100 de ani, durata medie de viata aproape ca s-a dublat. Imbatranirea demogra­fica in ritm alert este una dintre cele mai mari provocari ale umanitatii la nivel global la ince­putul acestui nou mileniu. Potrivit estimarilor, numarul persoanelor de 65 de ani se va dubla pana in 2060, iar numarul persoanelor de 80 de ani sau de peste 80 de ani se va tripla pana in 2060. Acesta antreneaza o imensa presiune pe sistemele de pensii, sistemele de asigurari de sanatate (intrucat varstnicii, mai ales cu cat sunt mai batrani, cu atat sunt, din cauza poli­patologiei caracteristice, cei mai mari consu­matori de resurse medico-sociale, in conditiile in care nu mai sunt contribuabili activi – si este normal si moral sa fie asa, intrucat au cotizat la sistemele de asigurari in timpul vietii lor active profesional) si pe piata muncii (intrucat masura de a prelungi varsta de pensionare – corecta, in principiu, avand in vedere cresterea duratei medii de viata – ocupa locuri de munca si pot exista astfel penurii de locuri de munca pentru indivizi mai tineri, aflati la varste active bio-profesional).

  • Speranta noastra de viata este mai mare. La ce ar trebui sa fim atenti cand vine vorba despe sanatate, astfel incat sa avem o batranete activa, fara prea multe suferinte?

Vreau sa subliniez ca si in lipsa unei preocupari pentru monitorizarea atenta a successful aging si a ceea ce poate duce la successful aging, adica viata activa si nutritie sanatoasa, durata medie de viata a crescut. Un director din Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) spunea in 1999 (declarat de OMS Anul International al Varstni­cilor) ca statele dezvoltate au imbatranit dupa ce s-au imbogatit, iar in statele sarace, populatia imbatraneste inainte sa se fi imbogatit.

Nu s-a descoperit nimic revolutionar, doar ceea ce stiam: alimentatia sanatoasa – spre exemplu dieta de tip mediteranean – si un stil de viata proactiv sunt considerate si in prezent principalele demersuri catre successful aging. Dar nici acestea nu pot da garantii ferme.

„Epoca contemporana este un progres, mai ales in tarile dezvoltate. Nu se mai pune problema foamei cronice, insa apare efectul de bumerang dialectic. Daca mancam prea mult, tot nu e bine. Acest vis milenar al oamenilor de a scapa de foamete s-a realizat in tarile civilizate, dar s-a intors in obezitate.”

Dr. Gelu Onose, Medic primar recuperare, medicina fizica si balneologie si medic primar geriatrie si gerontologie

Lumea vie este caracterizata prin adaptabi­litate. Asa am evoluat ca specie, filogenetic, si probabil ca o sa ne adaptam sa traim si peste 100 de ani. Principiile de baza ale unui stil de viata sanatos raman aceleasi.

Daca vom gasi molecule, desi nu cred ca este un obiectiv strategic sa nu mai imbatranim vreo­data, atunci acestea mai degraba vor avea ca scop sa diminueze componenta metabolica/de uzura. Asa cum citam mai devreme, trebuie mai degraba sa dam viata anilor, nu ani vietii.

Deci, daca ai de trait 80 sau 85 de ani, ideea e sa-i traiesti cat mai bine in conditii de varsta a treia, nu sa fii o „boala ambulanta” de la 50 de ani. Asta inseamna calitate a vietii, care este buna atat pentru individ, cat si pentru societate.