15% reducere la achizitii de minim 200 de lei!

Totul despre colesterol. Ce rol are in organism si cum putem preveni cresterea colesterolului

Totul despre colesterol. Ce rol are in organism si cum putem preveni cresterea colesterolului

Colesterolul nu este intotdeauna daunator organismului, insa atunci cand depaseste anumite valori pot sa apara diverse probleme de sanatate. Colesterolul marit este una dintre cauzele care duce la aparitia bolilor cardiovasculare si la alte afectiuni asociate.

Cuprins:

Ce este colesterolul

Colesterolul este un tip de grasime (molecula lipidica) de care organismul uman are nevoie pentru a functiona in mod normal. Acesta substanta are o consistenta ceroasa, este produsa de ficat, si se regaseste in sange. In mod normal, ficatul produce intre 1 si 2 doua grame de colesterol, insa colesterolul in exces din sange poate creste riscul de afectiuni cardiace, conform WebMD.

Tipuri de colesterol

Colesterolul nu se dizolva in sange, este transportat in organism cu ajutorul lipoproteinelor si se imparte in doua categorii:

  • HDL (High Density Lipoprotein) sau „colesterolul bun“ - este produs de organism, iar lipoproteinele cu densitate mare transporta excesul de colesterol inapoi catre ficat, care il proceseaza si il elimina din organism.
  • LDL (Low Density Lipoprotein) sau „colesterolul rau“ - provine din dieta alimentara, iar lipoproteinele cu densitatea mica transporta colesterolul catre tesuturi, in principal in sistemul arterial, unde se depune pe peretii vaselor de sange si poate provoca afectiuni cardiace. Una dintre cele mai intalnite cauze care cresc nivelul colesterolului LDL sunt grasimile trans (hidrogenate).

    tipuri de colesterol

Care este rolul colesterolului in organism

Atunci cand valorile colesterolului sunt optime, acesta are numeroase beneficii pentru sanatatea organismului:

  • producerea unor hormoni - una dintre functiile importante ale colesterolului este sinteza hormonilor sexuali. Daca apar dereglari la nivelul secretiei de hormoni reproducatori, apar si probleme cu greutatea, cu digestia sau cu sanatatea psihica
  • protejarea celulelor - colesterolul este o componenta vitala a celulelor, avand rolul unei bariere protectoare. Cand nivelul de colesterol creste sau scade, celulele isi pierd capacitatea de a metaboliza si de a produce energie
  • ajuta digestia - colesterolul sprijina procesul de digestie si contribuie la producerea bilei, acesta fiind lichidul secretat de ficat si folosit apoi pentru digerarea alimentelor bogate in grasimi. In plus, bila usureaza si procesul de absorbtie a nutrientilor din alimente
  • are efect antioxidant - colesterolul are in acelasi timp rolul unui antioxidant si ajuta organismul sa lupte impotriva radicalilor liberi (substante poluante, radiatii, fum de tigara) si a efectelor negative pe care le au acestia
  • ajuta sistemul imunitar - coleresterolul are un rol esential in buna functionarea a sistemului imunitar pentru ca ajuta organismul sa lupte cu infectiile si sa se vindece dupa o boala sau o interventie chirurgicala. In aceste situatii, ficatul produce colesterol si il raspandeste in organism pentru a accelera procesul de vindecare

Cum masuram colesterolul si care sunt valorile optime

Nivelul crescut de colesterol este asimptomatic, asa ca nu putem sti daca nivelul de colesterol este prea ridicat. De aceea, este recomandat sa facem analize de sange in mod regulat sau cel putin o data la 5 ani pentru a tine sub control nivelul colesterolului. Testele de sange ne vor arata care este nivelul grasimilor care circula in organism, care se numesc lipide.

Grupul de analize care evalueaza metabolismul grasimilor si ajuta la masurarea nivelului de colesterol se numeste profil lipidic. Acesta trebuie facut pe nemancate, la cel putin 9 sau 12 ore de la ultima masa, astfel incat alimentele sa nu influenteze rezultatele testului.

Dupa efectuarea rezultatelor, trebuie sa urmarim valorile lor.

Colesterolul total:

  • valoare normala - pana la 200 miligrame pe decilitru
  • valoare la limita - intre 201 - 240 mg/dcl
  • valoare de risc - peste 240 mg/dcl

Colesterolul HDL „colesterol bun”:

  • valoare normala - peste 60 mg/dcl
  • valore la limita - intre 40 - 59 mg/dcl
  • valoare de risc - mai putin de 40 mg/dcl (riscul de aparitie a afectiunilor inimii este ridicat pentru ca nu mai este protejata de „colesterol bun”)

Colesterolul LDL „colesterolul rau”:

  • valoare normala - sub 100 mg/dcl
  • valoare buna - intre 100 - 129 mg/dcl
  • valoare la limita - 130 - 159 mg/dcl
  • valoare de risc - intre 160 - 189 mg/dcl
  • valoare de risc crescut - nivelul colesterolului trece de 190 mg/dcl

Totodata, nivelul optim al LDL depinde si de riscul pe care o persoana il are pentru a dezvolta o afectiune cardiaca:

  • persoane cu risc crescut de a dezvolta o afectiune cardiaca sau care sufera deja de o boala cardiaca - este indicata o valoare de cel mult 100 mg/dcl, iar in cazuri cu risc crescut, nivelul maxim recomandat poate fi de 70 mg/dcl
  • persoane cu risc moderat de afectiuni cardiace - valoarea maxima de colesterol LDL este de 130 mg/dcl
  • persoane cu risc scazut de afectiuni cardiace - valoarea optima pentru colesterolul LDL este de 160 mg/dcl

Care sunt cauzele care determina cresterea colesterolului

Valorile crescute ale colesterolului sunt influentate de factori precum:

  • consumul de grasimi hidrogenate - cunoscute si ca grasimi trans, sunt folosite in alimentele procesate, margarina si mancarurile fast-food. Acestea trebuie evitate deoarece reduc nivelul de HDL (colesterol bun) si cresc nivelul de LDL (colesterol rau), favorizand dezvoltarea de boli cardiace, precizeaza MayoClinic. Grasimile trans sunt cea ma intalnita cauza a colesterolului marit
  • dieta necorespunzatoare - nivelul colesterolului creste atunci cand consumam alimente cu un continut ridicat de grasimi saturate (unt, slanina, grasimile din lactatele integrale precum iaurt sau branza), carbohidrati si zaharuri. In schimb, cresterea cantitatii de fibre poate ajuta la scaderea colesterolului LDL. Fibrele se gasesc in alimente precum porumb, grau, ovaz, seminte de in, fructe oleaginoase, fasole, dovlecei, portocale, pere sau banane
  • lipsa activitatii fizice - pentru un nivel optim al colesterolului, trebuie sa facem miscare cel putin 30 de minute, pe zi. Daca practicam exercitii fizice in mod regulat, nivelul de LDL va scadea, iar de HDL va creste
  • greutatea - obezitatea este in acelasi timp si un factor de risc pentru aparitia bolilor cardiace. Mentinerea unei greutati potrivite sau pierderea in greutate ne poate ajuta sa scadem nivelul de LDL din sange
  • fumatul - provoaca ingrosarea vaselor de sange si le predispune la acumularea de grasime. Studiile au aratat ca fumatul scade nivelul colesterolului HDL si, in acelasi timp, creste nivelul colesterolului LDL (colesterolul rau). In cazul persoanelor care au colesterolul marit, fumatul creste sansele de aparitie a bolilor cardiovasculare, diabetului si hipertensiune arteriala
  • varsta si sexul - pe masura ce imbatranim, nivelul colesterolului va creste. Inainte de menopauza, femeile au de obicei un nivel mai scazut al colesterolului total in comparatie cu barbatii de aceeasi varsta. Totusi, dupa menopauza, nivelul de colesterol LDL tinde sa creasca la femei
  • ereditatea - cantitatea de colesterol din sange este determinata partial si de gene, iar un nivelul crescut de colesterol poate fi mostenit din familie
  • afectiuni medicale - exista si unele boli care pot provoca o crestere a nivelului de colesterol din sange. Acestea sunt bolile de ficat, de rinichi, hipotiroidismul, boli ale vezicii biliare si afectiuni ale pancreasului

Ce afectiuni pot sa apara din cauza colesterolului marit

Nivelul ridicat al colesterolului LDL (colesterolul rau) este daunator organismului si poate provoca aparitia bolilor cardiovasculare:

  • cardiopatie ischemica - bolile inimii sunt strans legate de un nivel marit al colesterolului. Atunci cand nivelul colesterolului „rau“ este ridicat, grasimile se depun pe peretii arterelor, formand o placa de aterom (ateroscleroza), care ingreuneaza circulatia sangelui catre inima. Astfel, pot sa apara durerile in piept (angina pectorala) sau chiar infarctul miocardic, in cazul in care circulatia sangelui este blocata complet
  • boala arteriala periferica - reprezinta blocarea circulatiei sangelui in vasele de sange periferice, in special la nivelul mainilor si picioarelor. De asemenea, mai pot fi afectate si arterele ficatului
  • hipertensiune - atunci cand grasimea este acumulata in artere, pe peretii vaselor de sange se depune o placa de aterom care ingreuneaza circulatia sangelui, iar inima va pompa mult mai greu sange in organism. Rezultatul este cresterea anormala a presiunii sangelui, adica aparitia hipertensiunii

Factori de risc pentru un colesterol crescut

Nivelul ridicat de colesterol in organism poate duce la aparitia bolilor cardiace, iar acest risc este stabilit in functie de factori precum:

  • diabetul de tip 2
  • cel putin un accident vascular cerebral sau infarct miocardic in istoricul medical
  • stenoza carotidiana - existenta blocajelor arteriale la nivelul gatului, principalele vase de sange care asigura fluxul sangvin catre creier
  • boala arteriala periferica - existenta unui blocaj al fluxului de sange la nivelul membrelor

Totodata, factorii de risc includ:

  • ereditatea
  • fumatul
  • hipertensiunea arteriala
  • o valoarea a HDL mai mica de 40 mg/dcl
  • varsta (barbatii cu varsta peste 45 de ani si femeile peste 55 de ani au un risc mai mare de a avea o valoarea ridicata a colesterolului)

Cum putem preveni cresterea colesterolului

Nivelul colesterolului poate fi mentinut la o valoare optima daca tinem cont de cateva reguli:

  • evitarea grasimilor trans (hidrogenate) - acestea cresc nivelul colesterolului rau si scad nivelul colesterolului bun din organism, crescand riscul de aparitie a atatcurilor de cord. Grasimile trans se gasesc in prajeli, in alimentele de tip fast-food si in dulciurile din comert, biscuiti sau torturi. De asemenea, ar trebuie sa evitam produsele care contin uleiuri hidrogenate
  • o dieta specifica - este indicat sa introducem in alimentatia zilnica alimente bogate in fibre. Nivelul colesterolului rau LDL poate fi redus consumand alimente precum orzul, ovazul, fasolea kidney, perele, prunele sau merele. Fructele oleaginoase nesarate si neindulcite au un nivel redus de colesterol contribuind si ele la mentinerea sub control a colesterolului din organism. Putem consuma nuci, alune de padure, migdale, nuci pecan sau fistic. Legumele si fructele proaspete sunt recomandate si ele in dieta pentru prevenirea cresterii colesterolului
  • consumul alimentelor bogate in acizi Omega-3 - acestia reduc nivelul trigliceridelor si cresc nivelul colesterolului HDL (colesterol bun). Omega-3 il gasim in somon, macrou si hering, dar si in nuci, migdale si semintele de in
  • renuntarea la fumat - ajuta la imbunatatirea nivelului colesterolului HDL (colesterolul bun). Potrivit MayoClinic, intr-un an dupa renuntarea la fumat, riscul de aparitie a bolilor cardiovasculare scade la jumatate fata de cea a unui fumator, iar in 15 ani, riscul este diminuat la fel ca in cazul unei persoane nefumatoare
  • mai multa miscare - daca practicam exercitii fizice timp de 30 de minute in fiecare zi, putem reduce nivelului colesterolului din organism. Sportul are beneficii nu doar asupra sanatatii inimii, ci ne ajuta sa ne mentinem greutatea sub control, factor care influenteaza nivelul colesterolului

Solutii naturale pentru reducerea colesterolului „rau“

In afara de o alimentatie echilibrata si de un stil de viata sanatos, nivelului colesterolului poate fi redus si cu ajutorul unor solutii naturale:

  • germeni de grau - uleiul de germeni de grau este un tratament de ajutor pentru reducerea colesterolului. Acesta trebuie sa fie folosit in stare naturala, prin fierbere sau prajire isi pierde proprietatile curative. Il putem folosi la salate sau la mancaruri gatite, insa trebuie adaugat la final, dupa prepararea lor
  • anghinare - aceasta planta scade colesterolul in exces si poate fi folosita ca tratament si de persoanele care au probleme cu functia biliara. Aceasta trebuie folosita cu moderatie, doar o jumatate de lingurita la o cana, o data la doua saptamani
  • rostopasca - este buna atat pentru colesterol, cat si ca protectie hepatica. Este indicat sa consumam trei sferturi de lingurita la o cana, o data la 3-4 saptamani
  • boabe de mustar - putem sa inghitim cate o lingurita de boabe de mustar, cu 30 de minute inainte de masa, de trei ori pe zi. Boabele de mustar ajuta la reglarea nivelului de colesterol, dar si al nivelului de lipide din sange
  • seminte de in - acestea sunt o sursa bogata de Omega 3 si de fibre solubile. Pentru a-si elibera continutul, le putem da prin rasnita de cafea pentru a le sfaramita cat mai bine si apoi le putem servi cu putin iaurt si cu cereale la micul dejun
  • laptele de soia - proteinele din soia scad nivelul colesterolului rau (LDL) si ridica nivelului colesterolului bun (HDL)
  • ceai de ventrilica - ventrilica este o planta cu proprietati terapeutice care ajuta la scaderea nivelului de colesterol. Putem prepara un ceai folosind doua lingurite de planta uscata si maruntita la o cana cu apa fierbinte si lasam apoi la infuzat timp de 15 minute. Ceaiul de ventrilica trebuie consumat pe stomacul gol, cu jumatate de ora inainte de masa, pana la trei cani pe zi

Tratamente alopate pentru colesterolul marit

Tratarea colesterolului ridicat are scopul de a reduce nivelul de LDL si a riscului de aparitie a bolilor cardiovasculare. Tratamentul alopat este prescris doar de medic, in urma unor investigatii amanuntite. Medicamentele care ajuta la scaderea colesterolului sunt statinele, fibratii, acidul nicotic si niacina.

Un stil de viata sanatos si o dieta echilibrata sunt primul pas pentru a mentine sub control nivelul colesterolului. Valorile ridicate nu inseamna neaparat ca putem suferi si de afectiuni cardiovasculare, insa este important sa stim din timp care este nivelul colesterolului, pentru a putea preveni alte afectiuni serioase. Colesterolul trebuie sa fie mentinut in parametri normali pentru o buna functionare a organismului.

Sursa foto: Shutterstock

Produse recomandate


Urmatorul articol


Lasa un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate inainte de publicare