DUBLU puncte Secom Club la produsele Good Routine

Ardeiul iute: proprietati, beneficii si contraindicatii

Ardeiul iute: proprietati, beneficii si contraindicatii

 

Are un gust picant, o savoare intensa, dar si numeroase beneficii terapeutice: ardeiul iute este, fara doar si poate, unul dintre cele mai interesante alimente din cate exista. Il poti folosi atat in bucatarie, pentru condimentarea diferitelor preparate, cat si la ameliorarea unor manifestari, gratie proprietatilor sale medicinale. 

Ardeiul iute este un aliment pe care ar fi bine sa-l ai mereu la indemana, iar, in cele ce urmeaza, vom analiza in detaliu proprietatile, beneficiile pentru sanatate si modul sau de utilizare.

CE ESTE ARDEIUL IUTE

Cunoscut sub denumirea stiintifica de Capsicum annuum, ardeiul iute este o planta care face parte din familia Solanaceae, alaturi de cartofi si rosii.

Acesta poate fi consumat fie crud, fie sub forma de pudra (paprika/ boia), fie gatit ori murat si, de regula, este acel ingredient care ofera mai multa savoare mancarii datorita gustului iute. In functie de culoare (rosu, verde, galben), de forma si de marime, dar si de cat de picant este, exista mai multe soiuri de ardei iute (chili, cayenne, serrano, habanero, jalapeño etc.), pe care le poti folosi in bucatarie. Soiul care a fost consemnat in Guinness World Records drept cel mai picant ardei iute este Carolina Reaper, cultivat in Carolina de Sud, Statele Unite ale Americii.

CARE SUNT PROPRIETATILE ARDEIULUI IUTE


Pe langa faptul ca da un gust iute si intens preparatelor, ardeiul iute are un continut caloric scazut, insa este bogat in antioxidanti, vitamine si minerale.

Conform Departamentului de Agricultura al Statelor Unite (United States Department of Agriculture), 100 de grame de ardei iute contine 36 de miligrame de calciu, 1,3 miligrame de fier, 4 miligrame de magneziu, 113 miligrame de potasiu si 397 de miligrame de sodiu (1). Mai mult decat atat, aceeasi cantitate de ardei iute contine un complex bogat de vitamine: 0,12 miligrame de vitamina B6, 0,05 miligrame de folat (cunoscut drept forma naturala de vitamina B9), plus niacina, tiamina si riboflavina, principii active cu rol antioxidant (2).

ARDEI IUTE ROSU VERSUS ARDEI IUTE VERDE

Ardeiul iute este un campion in ceea ce priveste continutul de vitamina C. O cantitate de 100 g de ardei iute contine 34 de miligrame de vitamina C. Continutul acestei vitamine creste in timpul maturizarii ardeiului, de aceea este dublu intr-un ardei iute rosu fata de cel verde. Vitamina C are proprietati antioxidante si ajuta, printre altele, la reducerea stresului oxidativ si a inflamatiei in organism, avand efect protector impotriva unor afectiuni asociate imbatranirii.

CAPSAICINA, COMPUSUL RESPONSABIL DE GUSTUL IUTE

Dar proprietatile sale nutritionale nu se limiteaza numai la aceste principii active. Ardeiul iute contine si capsaicina, compusul responsabil pentru gustul sau iute. Capsaicina reprezinta un alcaloid, care produce efecte multiple la nivelul organismului, in special asupra sistemului muscular si cardiovascular (3).

Concret, una dintre functiile capsaicinei este aceea de a stimula receptorul TRPV1, care se afla in nociceptori (receptorii durerii din piele) (4). Prin actiunea substantei asupra lui TRPV1, receptorii ajung sa nu mai raspunda la stimulii care cauzeaza durerea. Practic, nu o mai receptioneaza.

De asemenea, studiile au evidentiat eficacitatea capsaicinei in ceea ce priveste sindromul metabolic (5), o dereglare a organismului, cauzata de depunerea de grasime la nivel abdominal, care creeaza rezistenta la insulina. In cadrul unui studiu clinic realizat pe soareci obezi a fost evidentiat faptul ca injectiile cu capsaicina au avut actiune antiinflamatoare asupra tesutului adipos (6). 

Nu in ultimul rand, capsaicina a fost asociata cu inhibarea procesului de adipogeneza (procesul de formare a grasimilor), cu suprimarea apetitului, dar si cu stimularea termogenezei (capacitatea organismului de a produce caldura), in urma careia se ard caloriile (7).

In ceea ce priveste continutul de capsaicina din ardeiul iute, trebuie mentionat faptul ca acesta variaza de la un soi la altul. Exista un instrument de masurare, scara Scoville, pentru gustul iute al alimentelor, in functie de care se stabilesc anumite scoruri. De exemplu, un aliment nu este considerat iute daca are intre 0 si 700 de unitati Scoville. Insa, daca depaseste 80.000 de unitati Scoville, alimentul respectiv este considerat extrem de iute. Multe dintre specii de ardei iute, inclusiv habanero si Carolina Reaper, depasesc lejer acest prag.

CE BENEFICII ARE ARDEIUL IUTE PENTRU SANATATE

In ciuda gustului arzator, pe care unii il iubesc, in timp ce altii nu reusesc sa-l tolereze deloc, ardeiul iute este un aliment cu beneficii semnificative pentru sanatatea organismului.

SUSTINE AMELIORAREA DURERILOR

Datorita capsaicinei din componenta lui, care inhiba receptorii durerii prin inducerea senzatiei de caldura (fara a cauza, insa, arsuri la nivelul organismului), ardeiul iute contribuie la atenuarea durerilor cauzate de diferite manifestari (de la migrene la dureri ce tin de sistemul osos si de cel muscular).

POATE REGLA GREUTATEA CORPORALA

Capsaicina joaca un rol important si de aceasta data, prin faptul ca diminueaza apetitul si stimuleaza termogeneza, procesul de incalzire a corpului, care accelereaza arderea. Bogat in fibre și apa, ardeiul iute ajuta la stimularea tranzitului intestinal si declanseaza senzația de satietate.

AMELIOREAZA INFLAMATIILE

Capsaicina din ardeiul iute are proprietati antiinflamatoare si asta pentru ca reuseste sa suprime actiunea substantei P8, un neuropeptid secretat de celulele nervoase, asociat cu procesele inflamatoare. Acesta este si motivul pentru care multe produse cu actiune antiinflamatoare au capsaicina in compozitia lor.

SUSTINE BUNA FUNCTIONARE A SISTEMULUI CARDIOVASCULAR

Prin reglarea functiilor metabolice, a colesterolului si imbunatatirea circulatiei sangvine, ardeiul iute poate oferi suport in reducerea hipertensiunii si apararea functiilor cardiovasculare;

SUSTINE INTREGUL SISTEM IMUNITAR

Gratie continutului sau bogat in vitamine, minerale, capsaicina si antioxidanti, ardeiul iute se numara printre resursele de incredere pentru buna functionare a organismului.

REDUCE RISCUL DE AVC

Potrivit unor studii, ardeiul iute, in combinatie cu vitamina B6 si B9, ar reduce riscul de accident vascular cerebral si de boli neurodegenerative.

ARDEIUL IUTE SI SUSTINEREA SANATATII FICATULUI

Potrivit unor cercetari recente, exista o asociere intre ardeiul iute si ficatul in sensul in care capsaicina ar fi utila in inhibarea fibrogenezei, incetinind astfel progresia unei leziuni hepatice.

ARDEI IUTE BENEFICII SEXUALE

Capsaicina stimuleaza productia de endorfine, hormonii starii de bine, circulatia sangvina si procesul de oxigenare. De asemenea, stimuleaza microcirculatia sangvina si, implicit, cresterea fluxului de sange inspre penis. In ceea ce priveste ardei iute beneficii sexuale, poate fi mentionata sustinerea erectiei pe o perioada mai lunga.

ARDEIUL IUTE SI COLONUL 

Datorită continutului ridicat de vitamina C, ardeiul iute poate fi util sanatatii colonului. Astfel, condimentul ar fi util in prevenirea mai multor tipuri de cancer, precum cel mamar și de colon. 

MODURI DE UTILIZARE


Exista mai multe moduri in care poti consuma si utiliza ardeiul iute, astfel incat sa profiti la maximum de valoarea sa nutritionala si de beneficiile pe care le are asupra organismului.

UZ INTERN

Ardeiul iute poate fi consumat ca atare, in stare cruda (pentru asta, insa, trebuie sa ai o toleranta ridicata la alimentele picante), in diverse salate sau preparate (guacamole) ori ca topping (la cartofi sau pizza, de exemplu).

Apoi, avem optiunea ceaiului de ardei iute, un remediu numai bun pentru protejarea functiilor cardiace, care stimuleaza circulatia sangvina si accelereaza metabolismul. Exista si varianta suplimentelor alimentare pe baza de ardei iute, capsule care ajuta la controlul greutatii si la sustinerea sistemului imunitar. Marele avantaj al acestora este ca pot fi luate chiar si de cei care nu se inteleg prea bine cu gustul picant.

Nu in ultimul rand, pentru uzul intern poate fi indicata si tinctura de ardei iute, care se administreaza dupa ce a fost diluata in prealabil in apa (de obicei, raportul este de 10-15 picaturi de tinctura la 100 de mililitri de apa). Odata bauta, aceasta solutie ajuta digestia, accelereaza arderea caloriilor prin stimularea termogenezei si regleaza circulatia sangelui in organism.

UZ EXTERN

In ceea ce priveste uzul extern, ardeiul iute se regaseste in compozitia unor produse din industria farmaceutica si cea cosmetica. Este vorba, in principal, despre creme si unguente impotriva durerilor si a inflamatiilor diverse, dar si despre lotiuni termice si alte remedii ardei iute, care ajuta la combaterea celulitei prin incalzirea pielii si indepartarea straturilor de tesut adipos.

 

PRECAUTII SI CONTRAINDICATII

In ciuda faptului ca ofera numeroase beneficii pentru sanatate, compusii ardeiului iute, in special capsaicina, ar putea avea si efecte adverse in unele cazuri, motiv pentru care alimentul trebuie consumat cu precautie. 

Persoanele care sufera de afectiuni ale sistemului gastrointestinal ar trebui sa limiteze consumul, daca remarca faptul ca ardeiul iute poate cauza senzatia de arsura in stomac, dar si crampe si dureri abdominale. Pentru prevenirea senzatiilor de arsura in stomac, ardeiul iute ar trebui utilizat cu moderatie. 

ARDEIUL IUTE IN SARCINA

De asemenea, femeile insarcinate si cele care alapteaza ar trebui sa fie atente la cantitatea de mancare picanta pe care o consuma. Desi se spune ca aceasta poate provoca balonare, colici sau iritatii si eruptii cutanate in cazul bebelusilor, nu exista o baza stiintifica pentru aceasta idee, ba chiar studiile au aratat ca sugarii reactioneaza foarte rar la alimentele pe care le consuma mamele lor (9).

In concluzie, ardeiul iute ramane un aliment cu beneficii concrete pentru sanatate, gratie proprietatilor sale nutritionale generoase. Iar acest lucru vine la pachet si cu un gust intens, foarte interesant, numai bun de incercat atunci cand ai nevoie de ceva care sa iti trezeasca simturile.

 

Produse recomandate


  • 100 capsule vegetale
    Pret obisnuit
    83,00 lei

Urmatorul articol


Lasa un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate inainte de publicare