Transport gratuit la orice comanda in perioada 12-13 Octombrie

Cat de important este calciul pentru sanatate? Afla totul despre rolul acestui mineral

Cat de important este calciul pentru sanatate? Afla totul despre rolul acestui mineral

Prezent pretutindeni in natura, calciul are un rol esential in organismul uman, asigurand functionarea normala a sistemului osteoarticular, densitatea osoasa si functionarea celulelor musculare si nervoase. Macroelement vital pentru oameni, calciul se regaseste in mai multe alimente, insa fixarea lui in oase depinde si de prezenta altor vitamine si minerale.

Cuprins:

In corpul uman, calciul reprezinta aproximativ 2% din masa corporala si se depoziteaza in proportie de 99% in sistemul osos si in dinti, sub forma fosfatului si a citratului de calciu. Cantitativ, oasele au in componenta aproximativ un kilogram de calciu.

Carenta de calciu poate genera o serie de afectiuni caracterizate de simptome specifice, printre care si spasmofilia. Afla care este rolul acestui mineral, cum se manifesta si ce probleme de sanatate poate cauza lipsa de calciu, dar si cum poate fi evitata aceasta cu o alimentatie sanatoasa si cu suplimentele potrivite, administrate la recomandarea medicului.

De ce avem nevoie de calciu: principalele beneficii ale acestui mineral

Calciul are un rol important pentru intregul organism. Desi ponderea acestuia este mai mare la nivelul oaselor si al danturii, se regaseste in mai multe organe si sisteme din organism si contribuie la buna functionare a acestora:

  • Contribuie la reglarea batailor inimii si, implicit, are un rol important in functionarea optima a miocardului. De asemenea, regleaza presiunea arteriala.
  • Datorita calciului, muschii raspund comenzilor date de catre nervi.
  • Are un rol important in coagularea sangelui, intervenind in mai multe etape diferite ale acestui proces.
  • Este un mineral responsabil de activarea unor enzime.
  • Este cel care determina raspunsul celular ca urmare a schimbarilor hormonale.
  • Permeabilizeaza membranele celulare pentru a permite trecerea ionilor; astfel, se poate spune despre calciu ca ajuta plasmalema (membranele celulare) de a-si indeplini principalul rol, acela de a transporta substantele. Printre substantele transportate cu ajutorul calciului se mai numara si monozaharidele, nucleotidele si aminoacizii. Asta inseamna ca acest mineral are o contributie notabila in absorbtia in organism a nutrientilor si in transportul acestora catre organe.
  • Influenteaza in mod direct cresterea sau scaderea nivelului unor hormoni precum sunt cei tiroidieni, fiind astfel responsabil si de functionarea normala a sistemului endocrin.
  • Calciul poate influenta semnificativ si starea de sanatate a unghiilor, a pielii si a parului, dar si aspectul acestora.
  • Are un rol important si in intarirea sistemului imunitar, facand organismul puternic in fata infectiilor si capabil sa se vindece.
  • Este esential pentru sanatatea danturii si a oaselor, avand un rol important de sustinere pentru structura scheletica.
  • Dezvoltarea creierului si activitatea cerebrala sunt dependente de calciu. De asemenea, mineralul ajuta sistemul nervos central sa functioneze optim.
  • Conform cercetarilor din ultimii 20-30 de ani, calciul are un rol important si in reducerea riscurilor de aparitie a mai multor tipuri de cancere, printre care se numara cancerul de colon, cel rectal si cel de prostata.

Cele mai bune surse naturale de calciu

surse naturale de calciu

Principala sursa alimentara de calciu o reprezinta produsele lactate. Acestea acopera nevoia de acest mineral in proportie de 60-80%, in conditiile unui regim alimentar obisnuit.

Alte alimente bogate in calciu sunt: busuiocul, salvia, menta, cimbrisorul, patrunjelul, scortisoara, migdalele, fasolea, broccoli, semintele de susan, smochinele, somonul si sardinele. Iata cat calciu contin acestea:

alimente bogate in calciu

Calciul ingerat este absorbit in organismul adultilor doar in proportie de 30-45% si de 60% in cel al copiilor, restul fiind eliminat prin urina si transpiratie sau sedimentat.

Alimente si bauturi care impiedica absorbtia calciului in organism

alimente care impiedica absorbtia calciului

Absorbtia calciului in organism poate fi impiedicata de consumul unor substante pe care le gasim in alimente si bauturi obisnuite. Una dintre ele este cafeina, care intra in componenta cafelei, a ciocolatei si a anumitor ceaiuri. Consumul de ceaiuri laxative sau diuretice, de exemplu, contribuie la eliminarea calciului prin pierderile masive de electroliti.

De asemenea, consumul excesiv de sare, produse de carmangerie, alcool poate sa afecteze absorbtia si fixarea calciului in corpul uman. Medicamentele antihipertensive si antiinflamatoarele steroidiene pot contribui, la randul lor, la eliminarea calciului din organism.

Doza zilnica recomandata de calciu

Pentru ca se afla in plin proces de crestere si dezvoltare a sistemului osteo-muscular, copiii au nevoie de mai mult calciu decat adultii. Lipsa acestui mineral poate avea consecinte grave pentru cei mici, cum ar fi rahitismul.

Iata care este doza zilnica recomandata de calciu, in functie de categoria de varsta:

  • sugari: 200-260 mg;
  • copii intre 1 si 3 ani: 700 mg;
  • copii intre 4 si 8 ani: 1000 mg;
  • copii si adolescenti intre 9 si 18 ani: 1.300 mg;
  • adulti: 1.000 mg;
  • femei insarcinate sau care alapteaza, femei la menopauza: 1.000-1.300 mg.

Cum iti dai seama ca ai carenta de calciu

carenta de calciu

Carenta de calciu, uneori responsabila pentru aparitia unor afectiuni precum osteoporoza, cataracta si rahitismul, poate fi depistata inca de la primele semne. Lipsa acestui mineral este foarte frecventa in randul copiilor, care pot suferi o stagnare in dezvoltarea osoasa; de aceea, suplimentele pe baza de calciu sunt recomandate adesea de medicii pediatri.

Printre simptomele cele mai comune ale carentei de calciu se numara:

  • tulburarile de ritm cardiac si palpitatiile;
  • senzatia de amorteala;
  • rigiditatea sau contractiile musculare involuntare (carceii);
  • durerile de cap intense si persistente;
  • dereglarile ciclului menstrual sau tulburarile de menopauza;
  • pierderile de memorie si starile de lesin.

Suplimentele cu calciu: cand si cum se administreaza

Este recomandat ca suplimentele alimentare sa fie administrate la indicatia medicului sau a unui alt specialist in domeniul sanatatii, daca in urma analizelor de sange se constata ca exista o carenta de calciu. Concentratia normala de calciu in sange este de circa 10 mg/100 ml.

Cand cauzele carentei de calciu tin de regimul alimentar, administrarea preparatelor ce contin calciu poate fi necesara. Acestea pot fi injectabile sau orale, acestea din urma fiind uneori asociate cu magneziu, fier, zinc sau vitaminele A, D si E, astfel incat calciul sa se fixeze mai bine in organism.

De altfel, carenta de calciu nu este asociata doar cu alimentatia deficitara. Aceasta poate sa apara si din cauza lipsei de vitamina D3 - pe care corpul o produce in mod natural prin expunerea la soare - sau a unor probleme de sanatate, precum hipertiroidia, anemia, diabetul ori afectiunile renale.

Suplimentele cu calciu se administreaza oral in cazul carentelor si al demineralizarilor osoase, dar si in completarea unor tratamente medicamentoase. De asemenea, calciul injectabil este folosit pentru ameliorarea simptomelor de hipocalcemie (dezechilibru electrolitic ce apare din cauza lipsei de calciu) sau tetanie hipocalcemica (hiperexcitabilitate neuromusculara). La hipocalcemia severa, ionii de calciu sunt injectati intravenos.

In cazul suplimentelor, medicul este cel care stabileste doza administrata. Pentru bebelusi cu varste de pana la 1 an, doza de calciu nu depaseste 270 mg/zi. Adultilor li se vor administra in jur de 1.000 mg/zi, cu exceptia femeilor aflate la menopauza si a barbatilor cu varste peste 70 de ani, care pot consuma pana la 1.300 mg/zi. Pentru o absorbtie optima, suplimentele de calciu vor fi administrate intre mese.

Contraindicatii si atentionari

Suplimentele alimentare pe baza de calciu nu se administreaza persoanelor care sufera de hipercalcemie (exces de calciu in organism) sau calculi renali. De asemenea, calciul oral sau injectabil nu trebuie administrat in paralel cu medicamentele destinate afectiunilor cardiace.

E indicat ca suplimentele cu calciu sa fie luate la recomandarea medicului si sub monitorizarea acestuia, deoarece excesul poate provoca hipercalcemie. In astfel de cazuri, este recomandata interventia medicala de urgenta.

In ceea ce priveste eventualele efecte adverse, sunt situatii rare cand calciul poate provoca, intr-adevar, tulburari digestive. Cercetarile recente asociaza administrarea acestor suplimente cu riscul crescut de aparitie a unor afectiuni cardiovasculare, insa nu exista suficiente dovezi care sa demonstreze aceasta corelatie.

Sursa foto: Shutterstock

Produse recomandate


  • 473ml (gust de po...
    Pret obisnuit
    168,00 lei
  • 30 ml (gust de fr...
    Pret obisnuit
    58,00 lei
  • 120 capsule moi
    Pret obisnuit
    55,00 lei
  • 50 capsule moi
    Pret obisnuit
    82,00 lei
  • Pret obisnuit
    83,00 lei
  • flacon cu 60 caps...
    Pret obisnuit
    61,00 lei

Urmatorul articol


1 comentariu

  • DRAMBAREAN DIANA ANGELICA

    M-a ajutat mult acest articol

Lasa un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate inainte de publicare