vitamina-d-noi-directii-in-practica-medicala-curenta

Supranumita si “Vitamina Soarelui”, Vitamina D provine atat din alimentatie, cat si din procesele de sinteza proprie, care au loc la nivelul pielii, sub influenta radiatiilor UV-B. Cea mai importanta forma din punct de vedere metabolic este vitamina D3. Aceasta este sintetizata la nivelul pielii din 7-dehidrocolesterol sau provine din alimentatie sau suplimentare.

Cuprins

Introducere
Sursele alimentare de vitamina D
Recomandari pentru un nivel optim de Vitamina D
Aplicatiile Vitaminei D in tratamentul diverselor patologii
Rolul vitaminei D in absorbtia calciului
Fata nevazuta a “Vitaminei Soarelui”
2000UI sau 500UI?

Introducere

Vitamina D3 este convertita hepatic in 25-dihidroxivitamina D3, principala forma circulanta a vitaminei D3. In final, aceasta forma este transformata la nivel renal in 1,25-dihidroxivitamina D3, cea mai activa forma din punct de vedere metabolic, numita si calcitriol. Dincolo de procesele care au loc la nivel hepatic si renal, vitamina D poate fi metabolizata si de catre celulele cu rol in imunitate. Astfel, 1,25-dihidroxivitamina D3 este concentrata local la nivelul structurilor limfoide, care contin in mod normal concentratii ridicate ale acesteia, evitandu-se efectele sistemice de nedorit ale unor concentratii crescute, precum hipercalcemia si resorbtia osoasa accelerata.

Sursele alimentare de vitamina D

Vitamina D se regaseste atat in surse de tip vegetal, cum sunt anumite specii de ciuperci, cat si in surse de tip animal. Printre cele mai bogate in Vitamina D sunt ciupercile Portobello, Maitake si ciupercile apartinand genului Morchella[1]. Acestea contin in mod natural vitamina D2, forma denumita ergocalciferol. Sursele alimentare animale de tipul pestelui gras, ficatul, uleiurile de peste, galbenusul de ou contin vitamina D3 (colecalciferol). Aceasta este mai bine asimilata si utilizata de organism.

Recomandari pentru un nivel optim de Vitamina D

In cadrul conferintei “Vitamina D Actualizare 2011”, de la Charité Berlin, un grup de 22 de experti din intreaga lume au discutat despre nevoia schimbarii protocoalelor actuale privind suplimentarea Vitaminei D.

Recomandarile curente de 200 UI/zi ca si masura compensatorie a insuficientei expunerii la soare sunt insuficiente, au concluzionat cercetatorii. Acestia subliniaza faptul ca in lunile de iarna este necesara o suplimentare de 1000 – 2000 UI/zi sau 7000 – 14000 UI/saptamana, in functie de varsta si greutate si un nivel sangvin de cel putin 20 ng/ml (de 25-OH(hidroxi)-Vitamina D).
Tabel 1 Vitamina D


Datele unui studiu de mare anvergura realizat in SUA, arata ca nivelul concentratiei sangvine a Vitaminei D ar trebui sa fie de 40 – 60 ng/ml, ceea ce inseamna o suplimentare de pana la 10000 UI/zi de Vitamina D. Institutul de Medicina (IOM – Institute of Medicine) recomanda o doza maxima de siguranta de 4000 UI zilnic. Copii ar trebui sa primeasca o doza zilnica de 50 UI/kg corp. Mamele care alapteaza au nevoie de 6000 UI/zi.

Tabel 2 Vitamina D

Aplicatiile Vitaminei D in tratamentul diverselor patologii

Este bine cunoscut in practica medicala curenta, rolul vitaminei D in echilibrarea nivelului calciului si fosforului in organism, pentru mentinerea proceselor celulare normale si a functiei neuro-musculare optime precum si a modularii procesului de osificare. Astfel vitamina D stimuleaza absorbtia calciului de la nivel intestinal prin mai multe mecanisme, dintre care mai important fiind cel de sustinere a sintezei porteinei de transport a Ca (calbindina) si stimularea activitatii pompei de Ca2+ dependenta de ATP.

Cea mai importanta actiune a 1,25 dihidroxivitaminei D este sa creasca absorbtia Ca de la nivel intestinal. Ionizarea calciului la nivel digestiv este favorizata de pH-ul acid. Expunerea la aciditatea gastrica sau la substantele care formeaza complexe solubile cu Ca, creste absorbtia de aminoacizi si saruri biliare, pe cand expunerea la substante care formeaza complexe insolubile cu calciul (oxalatii, acizii grasi cu catena lunga), scade absorbtia.

Rolul vitaminei D in absorbtia calciului

Exista mai multe procese prin care se realizeaza absorbtia calciului. Unul dintre ele este reprezentat de absorbtia activa (cu consum de energie) a ionului de Ca2+. Absorbtia calciului la nivel intestinal este modulata in functie de nivelul de Ca ionic seric. Scaderea acestuia conduce la sinteza crescuta de PTH (parathormon) care stimuleaza formarea de 1,25 dihidroxivitamina D la nivel renal. In plus vitamina D intensifica activitatea pompei de Ca2+ dependenta de ATP, in acelasi timp stimuland absorbtia de Mg2+ si P. La nivel osos, 1,25dihidroxivitamina D actioneaza sinergic cu PTH, stimuland resorbtia osoasa.

Carenta de vitamina D conduce la scaderea substantiala a absorbtiei intestinale a Ca si la stimularea productiei de PTH, deci la aparitia hiperparatiroidismului secundar. Astfel, cantitatile de PTH produse ca urmare a carentei de vitamina D vor contribui la corectarea calcemiei prin accelerarea demineralizarii osoase. Astfel se va ajunge la aparitia rahitismului la copil si a osteomalaciei la adult, caracterizate prin demineralizare si deformare osoasa, dureri si predispozitie catre dezvoltarea fracturilor osoase.

Fata nevazuta a “Vitaminei Soarelui”

Studiile recente ofera informatii valoroase despre rolul Vitaminei D in modularea imuna, protectie anti-tumorala si neuroprotectie.

  • Modulare imuna

Reduce productia citokinica a limfocitelor T Helper 1 (reduce productia de IFNγ si IL-1) si promoveaza activitatea limfocitelor T Helper 2 (inhiba IFNγ si stimuleaza IL-4) si tot ea reduce sinteza de IL-12 si stimuleaza productia de IL-10, ceea ce are ca efect reducerea activitatii limfocitelor T Helper 1 si stimularea limfocitelor T supresoare de tip 1. Desi per ansamblu are actiune de ponderare a imunitatii dobandite, 1,25dihidroxivitamina D3 favorizeaza in schimb imunitatea innascuta, promovand proliferarea monocitara si productia de IL-1 si catelicidina de catre monocite si macrofage. Un studiu randomizat, dublu-orb, placebo controlat, realizat in Japonia, de Urashima si colab. in 2010 a aratat ca suplimentarea vitaminei Dcu 1.200 UI/zi, la scolari,in sezonul rece a scazut incidenta infectiei cu virus gripal A de la 18,6% la 10,8% in grupul tratat.

  • Protectie antitumorala

Calcitriolul a dovedit proprietati antitumorale, in special in anumite tipologii de cancer (cancerul de prostata, carcinom scuamocelular, pulmonar, ovarian, mamar, pancreatic, de vezica urinara, in neuroblastom). Legarea calcitriolului de receptorii nucleari induce expresia unor gene implicate in protectia antitumorala. Astfel, calcitriolul dovedeste actiune antiproliferativa, reducand multiplicarea celulelor tumorale. Calcitriolul favorizeaza expresia mai multor gene antiproliferative: gena CDKN1A care codifica p21 Waf1/Cip143 (proteina p21 opreste cresterea celulara, sinteza sa este indusa si de proteina p53 codificata de gena oncosupresoare TP53); gena GADD45A (gena responsabila de oprirea cresterii celulare a carei expresie este indusa de degradarea materialului ADN); gena CCNC (gena antiproliferativa, care codifica ciclina C - implicata in oprirea replicarii celulare). Practic progresia procesului de multiplicare celulara este controlata de cicline si interactiunea lor cu enzime denumite kinaze dependente de ciclina.

Mecanismele antitumorale ale vitaminei D constau in:

  • Modularea cailor de semnalizare intracelulara care implica enzime de tipul kinazelor.
  • Favorizeaza apoptoza celulelor tumorale, inhiband expresia proteinelor anti-apoptotice Bcl-2 si Bcl-XL si posibil prin promovarea expresiei genelor pro-apoptotice Bax, Bak, Bad; dar si prin inhibarea activitatii enzimei telomeraza reverstranscriptaza.
  • Stimularea diferentierii celulare, ajutand practic celulele tumorale sa recapete o serie din caracteristicile initiale ale tesutului in care au aparut, devenind mai putin maligne.
  • Inhiba actiunea unor factori proliferativi (factorul de crestere insulin-like (insulin like growth factor), factorul de crestere epidermal (epidermal growth factor)), de asemenea stimuleaza si actiunea unor factori anti-proliferativi (transforming growth factor beta).
  • Inhiba neoangiogeneza: inhiba expresia HIF1 A (factor 1 alpha indus de hipoxie) si implicit cea a factorului endotelial de crestere vasculara (VEGF-vascular endothelial growth factor); de asemenea prin inhibarea NFkB, inhiba sinteza de IL-8.
  • Inhiba metastazarea prin: stimularea expresiei caderinei E, a inhibitorului tisular de metaloproteinaze de tip 1 (TIMP1), inhiibarea activitatii MMP9 (metaloproteinazei proteinelor matriceale de tip 9).

Pe baza anumitor studii epidemiologice s-a evidentiat un posibil rol protector al vitaminei D fata de aparitia anumitor tipuri de cancer, fiind sugestiva munca lui Giovannucci si a colaboratorilor sai. Acestia au evidentiat ca un nivel seric crescut de 25 hidroxicolecalciferol (62.5 ng/mL) se asociaza cu o reducere de 50% a riscului de dezvoltare a cancerelor din sfera ORL, a celui esofagian, pancreatic, dar si a leucemiei acute. In Jurnalul American de Nutritie Clinica (AJCN) a fost publicat rezultatul unui studiu interventional, populational, dublu-orb, placebo-controlat, ce a durat 4 ani. Studiul a fost realizat pe 1179 de femei trecute de 55 de ani, aflate la postmenopauza. Ele au fost aleator impartite in mai multe grupuri. Primul grup a primit 1400-1500mg de calciu zilnic, al doilea – calciu 1400-1500mg plus vitamina D3 1100 UI zilnic, iar ultimul grup a primit placebo zilnic. In grupul ce a primit calciu si vitamina D riscul de cancer dupa primele 12 luni de studiu a fost cu 77% mai scazut decat al celor care au primit doar calciu sau placebo. Autorii afirma ca nivelul seric al vitaminei D este un marker independent pentru predictia aparitiei cancerului.

  • Neuroprotectie

Nivelul crescut al ionilor de Ca in celula nervoasa se asociaza cu intensificarea neurotoxicitatii. Calcitriolul reduce nivelul ionilor de calciu in celulele nervoase de la nivel cerebral prin stimularea expresiei proteinelor de legare a Ca (parvalbumina, calbindina) si prin inhibarea expresiei canalelor ionice pentru Ca de tip L la nivelul hipocampului. Calcitriolul ofera protectie antioxidanta (inactiveaza ROS si RNS - reactive oxygen/nytrogen species). Inhiba SiON (sintetaza inductibila a oxidului nitric) la nivelul maduvei spinarii si a creierului, inhiband astfel productia excesiva de oxid nitric in context inflamator. Favorizeaza procesele reparatorii, stimuland sinteza factorului de crestere neuronal, neurotrofinei NT3, factorului neurotrofic glial si expresia receptorului pentru neurotrofine p75 NTR). Actioneaza ca imunosupresor limitand fenomenele hiperimune sau autoimune la nivel de SNC, prin stimularea citokinei antiinflamatorii IL-4, a TGF beta si inhibarea citokinelor pro-inflamatorii (IL-6, TNF alfa). Calcitriolul reduce expresia proteinelor de clasa II ale complexului major de histocompatibilitate) si a cofactorului CD 4 care joaca un rol important in procesele autoimune la nivelul sistemului nervos.

Potrivit cercetarilor conduse la Universitatea din Exter ratele de dementa senila si boala Alzheimer sunt semnificativ mai mari la persoanele cu un nivel scazut de vitamina D, comparativ cu cele ale caror niveluri sunt normale — la testarea cu pana la sase ani inainte de debutul simptomelor. Un studiu, publicat in revista Neurology, a monitorizat nivelurile de vitamina D in sangele a 1.659 de persoane de cel putin 65 ani, care nu sufereau de dementa, boli cardiovasculare sau accident vascular cerebral la momentul testarii. La finele studiului, specialistii au descoperit ca persoanele cu un deficit moderat de vitamina D au prezentat un risc cu 53 % mai mare de a suferi de dementa si de 69% mai mare de boala Alzheimer decat cei cu niveluri normale ale vitaminei. De asemenea, in cazul persoanelor cu deficite si mai severe, s-a constatat un risc cu 125% mai mare de manifestare a dementei si cu 122% mai mare de Alzheimer.

2000UI sau 500UI?

Indiferent de varsta, mentinerea unui nivel optim de vitamina D trebuie sa devina o preocupare pentru oricare dintre noi. Astfel cele doua formule de vitamina D3 de la Secom® contin doza optima pentru orice categorie de varsta, de la cel mai mic, pana la cel mai in varsta membru al familiei. Vitamina D3 sub forma lichida are o concentratie de 500UI/8 picaturi, cantitate suficienta pentru o dezvoltare armonioasa, iar capsulele gelatinoase moi contin vitamina D3 in doza de 2000UI/1 capsula ce influenteaza pozitiv procesele celulare de la nivel osos, muscular, nervos si imunitar.

[1] http://mushroominfo.com/all-about-vitamin-d/