vitamina-a-beneficii-surse-si-efecte-secundare

Vitamina A a fost descoperita in anul 1913, insa abia in 1947 medicii au reusit sa o reproduca in laborator.

1. Ce este vitamina A. Informatii esentiale despre Vitamina A
a. Forme ale vitaminei A
b. Rolul si beneficiile vitaminei A in organism
c. Aportul zilnic necesar de vitamina A
d. Alimente ce contin vitamina A
e. Formule farmaceutice pentru vitamina A
f. Interactiunea vitaminei A cu alte medicamente sau vitamine

2. Deficienta de vitamina A in organism
a. Simptomele lipsei de vitamina A
b. Factorii de risc pentru deficienta de vitamina A
c. Prevenirea deficientei de vitamina A
d. Efecte secundare ale excesului de vitamina A

3. Utilizarea vitaminei A in cosmetica

4. Contraindicatii in administrarea vitaminei A

Informatii esentiale despre Vitamina A

Vitamina A este o vitamina liposolubila (solubila in grasimi), cu un rol esential in organismul uman. Vitamina A este o denumire generica, ce se refera la mai multe substante, printre care retinol, retinal, acid retinoic, retinoizi si cartenoizi.

Absorbtia acestei vitamine se realizeaza la nivelul intestinului subtire, in prezenta sarurilor biliare si a mineralelor.

Forme ale vitaminei A

Vitamina A este absorbita de organismul uman sub forma de retinol si se regaseste atat in regnul animal, cat si in cel vegetal. Mayo Clinic distinge doua forme de vitamina A:

Retinoizi sau Vitamina A preformata - cum sunt retinolul sau acidul retinoic, pe care organismul le absoarbe din surse precum ficat, rinichi, oua sau lactate;
Carotenoidele - cum este beta-carotenul (cea mai activa forma de vitamina A), pe care organismul il absorbe din legume, mai ales din morcovi, fructe de catina sau macese. Carotenoidele sunt provitamine (substante inactive), organismul fiind cel care le transforma in vitamina A.

Rolul si beneficiile vitaminei A in organism

O cantitatea suficienta de vitamina A asigura buna functionare a intregului organism. Este necesara pentru producerea rodopsinei - pigmentul responsabil de vederea crepusculara si nocturna - si sprijina sanatatea pielii, a unghiilor si a dintilor.

Vitamina A are efect antioxidant, tine nivelul colesterolului sub control, si ne ajuta sa stocam grasimi. Protejeaza in acelasi timp mucoasa bucala si digestiva, dar are grija si de sistemul respirator. Contribuie la dezvoltarea oaselor, sprijina sistemul imunitar si ne ajuta sa ne vindecam mai rapid in cazul unor infectii sau inflamatii.

Tocmai de aceea, medicii o prescriu in cazurile de rujeola, pentru o recuperare mai rapida si reducerea riscului unor complicatii.

Astfel, printre beneficiile si functiile vitaminei A amintim:

● Efect antioxidant puternic;
● Ne ajuta sa asimilam calciul;
● Sprijina vederea, mai ales vederea nocturna;
● Are grija de sanatatea unghiilor si a dermului;
● Sprijina formarea globulelor albe;
● Ajuta la formarea anticorpilor si sprijina sistemul imunitar;
● Sprijina sistemul digestiv;
● Sprijina sistemul reproducator;
● Ne ajuta sa distingem corect culorile.

alimente ce contin vitamina A

Aportul zilnic necesar de vitamina A

Aportul zilnic necesar de vitamia A se calculeaza in functie de grupa de varsta:

Aportul zilnic necesar de vitamina A pentru copii - sugarii au nevoie, zilnic, de 350 micrograme de vitamina A. Aportul creste la 400 de micrograme pentru copiii cu varste cuprinse intre 1 si 3 ani. 450 de micrograme este necesarul zilnic pentru un copil cu varsta cuprinsa intre 4-6 ani. Pentru grupa de varsta 7-9 ani aportul creste la 500 de micrograme, iar pentru grupa 10-12 ani la 550 de micrograme;
Aportul zilnic necesar de vitamina A pentru adolescenti - fete - fetele de 13-19 ani trebuie sa ia din alimentatie 600 de micrograme de vitamina A zilnic;
Aportul zilnic necesar de vitamina A pentru adolescenti - baieti - baietii de 13-15 ani au nevoie de 700 de micrograme zilnic, in timp ce baietii de 15-19 ani, de 800 de micrograme;
Aportul zilnic necesar de vitamina A pentru adulti - femei - 600 de micrograme;
Aportul zilnic necesar de vitamina A pentru adulti - barbati - 800 de micrograme;
Aportul zilnic necesar de vitamina A pentru varstnici (peste 75 de ani) - femei - 600 de micrograme;
Aportul zilnic necesar de vitamina A pentru varstnici (peste 75 de ani) - barbati - 700 de micrograme;
Aportul zilnic necesar de vitamina A pentru femei insarcinate sau care alapteaza - femeile gravide ar trebui sa isi ia din alimentatie 700 de micrograme de vitamina A zilnic, in timp ce proaspetele mamici, care alapteaza, au nevoie de 950 de micrograme.

Alimente ce contin vitamina A

Vitamina A se regaseste in mod natural in alimente de origine animala, cum sunt ouale, ficatul, pestele gras (ansoa, macrou, hering etc.), lapte si produse lactate nedegresate, cum sunt smantana sau untul.

vitamina A

Provitamina A se regaseste mai ales in legume si fructe verzi - spanac, salata verde, galbene - lamaie, grepfrut - sau portocalii - mango, portocale sau morcovi.

Formule farmaceutice pentru vitamina A

Suplimentele de vitamina A pot fi derivate din ulei natural din ficat de peste sau pot fi hidrosolubile, recomandate persoanelor cu intoleranta la ulei si celor care sufera de acnee. Vitamina A se regaseste si in compozitia suplimentelor de tip multivitamine, dar poate fi prescrisa de medic si in forma injectabila.

Uleiul de ficat de cod este una dintre cele mai bogate surse de vitamina A.

Vitamina A acida este folosita in creme si unguente antiacneice si impotriva ridurilor, eliberate numai pe baza de reteta.

Interactiunea vitaminei A cu alte medicamente sau vitamine

Vitamina A isi exercita cel mai bine efectele in combinatie cu vitaminele B, D si E, dar si in prezenta calciului, a fosforului si a zincului. Poate deveni insa inactiva daca este alaturata cu fierul sau cuprul.

Medicamentele prescrise pentru reducerea colesterolului pot scadea absorbtia de vitamina A. In acest caz, medicul va poate recomanda suplimentarea cu Vitamina A.

Vitamina A naturala si provitamina A nu sunt distruse prin prepararea termica a alimentelor.

deficienta de vitamina A

Deficienta de vitamina A in organism

Carenta de vitamina A se numara printre cauzele principale ale pierderii vederii, mai exact a diminuarii acuitatii vizuale la intuneric. Alte semne pot include incetinirea cresterii, in cazul copiilor, sau probleme ale aparatului reproducator, la adulti. Uscarea pielii, infectiile frecvente si gingivita pot fi legate de o deficienta de vitamina A.

Carenta grava de vitamina A poate cauza anemii severe sau chiar deces.

Simptomele lipsei de vitamina A

Cele mai grave simptome ale lipsei de vitamina A sunt:

Scaderea acuitatii vizuale - daca dioptriile variaza mult de la un an la altul, este foarte posibil sa aveti o carenta de vitamina A in organism. Aceasta vitamina este esentiala insa pentru toate functiile ochilor. Mai mult, in lipsa ei nu am putea vedea. Printre simptomele timpurii ale problemelor oculare cauzate de lipsa de vitamina A includem senzatie de mancarime la nivelul ochilor, senzatie de arsura si inflamarea pleoapelor;
Probleme la nivelul aparatului digestiv - in lipsa unei cantitati optime de vitamina A, tractul digestiv se usuca, secretia sucurilor digestive fiind semnificativ redusa. Creste astfel riscul unor infectii intestinale si a diareei;
Aspect imbatranit al pielii - deficienta de vitamina A provoaca uscarea pielii, care devine dura si solzoasa. In plus, lipsa unui aport optim de vitamina A provoaca ingrosarea straturilor de keratina de la nivelul palmilor si talpilor, iar pielea de pe brate, coapse si fese are aspect de „piele de gaina“;
Infectii la nivelul sistemului respirator - in lipsa unei cantitati suficiente de vitamina A in organism, nasul, gatul sau bronhiile devin uscate si aspre, tractul respirator fiind astfel supus la infectii grave;
Boli ale aparatului reproductiv - un aport scazut de vitamina A poate duce la metaplazie (transformarea morfologica si functionala a unui tesut) scuamoasa la nivelul grandelor sexuale, vezicii, uterului, pelvisului etc. La femei poate provoca si vaginita;
Deficienta de vitamina A in timpul sarcinii - o carenta severa de vitamina A in timpul sarcinii poate duce la avort spontan.

Factorii de risc pentru deficienta de vitamina A

Printre factorii de risc care pot duce la o deficienta se vitamina A in organism amintim:

Consumul de alcool - vorbim despre abuzul de alcool, care duce la deficite de vitamina A si zinc si provoca o un lung sir de dereglari in organism, printre care pierderea simtului gustativ si olfactiv, disfunctii sexuale sau nictalopie (orbul gainilor in termeni populari sau orbirea pe timp de noapte). Combaterea deficitului va ameliora aceste simptome;
Alimentatia deficitara - cea mai frecventa cauza a deficitului de vitamina A este malnutritia. Vegetarienii sau persoanele care consuma putina carne si produse de origine animala prezinta cel mai mare risc;
Lipsa alaptarii la san - laptele matern este cea mai importanta sursa de vitamina A pentru sugari. Copiii care nu sunt alaptati prezinta un risc mai mare de a dezvolta un deficit de vitamina A;
Sarcina - o deficienta poate aparea si in timpul sarcinii, pentru ca organismul unei femei gravide consuma o cantitate mai mare de vitamine si minerale. Este recomandata o alimentatie bogata in legume si fructe. Suplimentele alimentare se vor lua in aceasta perioada numai la recomandarea medicului, pentru ca vitamina A poate provoca malformatii congenitale ale fatului.

Prevenirea deficientei de vitamina A

Cea mai buna metoda pentru a preveni o deficienta de vitamina A este o dieta echilibrata, din care sa nu lipseasca ficatul, lactatele, fructele si legumele verzi, galbene si portocalii.

alimente ce contin vitamina A 2

Efecte secundare ale excesului de vitamina A

Excesul de suplimente de vitamina A poate avea efecte grave in organism. Reactiile adverse ale hipervitaminozei A sunt pierderea in greutate si anorexia, greata, varsatui, stari de lesin, iritabilitate, stare sub-febrila, uscarea si descuamarea pielii si a mucoaselor, prurit, alopecie, uscarea parului, cefalee, dureri la nivelul oaselor si articulatiilor, tulburari de vedere etc. Simptomele vor disparea treptat, dupa oprirea administrarii suplimentelor, insa pot persista timp de cateva saptamani.

Hipervitaminoza A poate avea si efecte acute, printre care: varsaturi, diaree, vedere dubla, somnolenta, ameteli, sangerari la nivelul gingiilor, stari de confuzie, hipertensiune, caderea parului, stomatita etc. Aceste simptome, specifice supradozajului, apar dupa aproximativ 6 ore de la ingestia unor doze foarte mari de vitamina A.

Utilizarea vitaminei A in cosmetica

Pentru ca sustine mai ales sanatatea dermului, vitamina A este folosita foarte des in industria cosmetica.

Vitamina A controleaza nivelul de sebum produs, reducand astfel inflamatiile de la nivelul pielii. In combinatie cu vitaminele E sau C, aceasta poate estompa complet urmele acneei.

Tot vitamina A stimuleaza si productia de colagen, fiind folosita astfel in produse care atenueaza semnele imbatranirii pielii - odata cu varsta, dar si in urma expunerii la soare.

vitamina A in cosmetica

Cremele imbogatite cu vitamina A pot reda stralucirea si luminozitatea tenului. Este compatibila cu toate tipurile de ten, insa recomandata de dermatologi mai ales pentru piele matura si uscata sau pentru tenul mixt si gras, cu tendinte acneice.

Este un antioxidant foarte eficient si lupta impotriva radicalilor liberi, atenueaza cearcanele si reduce aspectul de piele iritata. Cremele imbogatite cu vitamina A hidrateaza si catifeleaza pielea.

Datorita efectelor benefice la nivelul pielii, este prescrisa si in tratamentul unor afectiuni precum psoriazisul.

Contraindicatii in administrarea vitaminei A

Suplimentele de vitamina A trebuie administrate cu prudenta pacientilor cu ciroza si alte afectiuni hepatice, inclusiv hepatita virala, celor care sufera de alcoolism cronic sau insuficienta renala in faza cronica.

In timpul sarcinii suplimentarea de vitamina A este recomandata, insa doar sub indrumarea medicului ce monitorizeaza sarcina.

Vitamina A este esentiala pentru functionarea corecta a organismului, fiind benefica mai ales pentru piele si sanatatea ochilor. Suplimentele de vitamina A se administreaza doar la nevoie, la recomandarea medicului, in urma analizelor de rutina anuale.

Sursa foto: Shutterstock.com