Doar astazi, 29 martie, ai 25% reducere la minim 2 produse Childlife

Somnul copiilor: de la provocare la reusita

Somnul copiilor: de la provocare la reusita

Problemele de somn la copii

Somnul copiilor este una din provocarile majore cu care se confrunta parintii in primii ani de viata ai copiilor lor. In ce ii priveste pe copii, lipsa unui somn inalt calitativ si cantitativ duce la probleme de atentie, irascibilitate, sistem imunitar slab si lipsa unei dezvoltari cognitive optime.

Intr-un studiu amplu* (publicat in Official Journal of American Academy of Pediatrics) in care cercetatorii au masurat somnul a peste 15.000 de copii cu varste intre 0 si 18 ani, s-a constatat ca 30% din copii aveau tulburari de somn comportamentale, 3% sufereau de apnee de somn obstructiva si intre 5% si 30% dintre copii sufereau fie de terori nocturne fie de enuresis nocturn (incontinenta urinara in timpul somnului). Fascinanta a fost descoperirea cercetatorilor legata de faptul ca desi graficele masuratorilor lor aratau aceste probleme de somn, parintii nu considerau ca simptomatologia este una ingrijoratoare. Perceptia generala este aceea ca pana la varsta scolara, copiii pur si simplu nu dorm bine. Avem nevoie de educatie si cunoastere a problemelor de somn, precum si de constientizare a consecintelor serioase ce deriva din somnul intrerupt sau insuficient.

Vestea buna este ca majoritatea problemelor de somn din copilarie pot fi corectate usor, atat timp cat sunt observate la timp si parintii stiu ce au de facut pentru a le remedia.

Cum recunoastem problemele de somn?

Cei mai importanti indicatori ai problemelor de somn la copii sunt:

  • Peste 4-5 treziri nocturne dupa varsta de 6-7 luni
  • Sforaitul sau intreruperea respiratiei pe timpul somnului
  • Irascibilitate si lipsa concentrarii in timpul zilei
  • Inabilitatea de a intra in somn fara un ajutor extern
  • Inabilitatea de a se reintoarce la somn fara un ajutor extern
  • Performante cognitive scazute in timpul zilei

Care sunt miturile si care este realitatea vis-a-vis de somnul copiilor?

In cei peste 4 ani in care am lucrat cu parinti pentru indreptarea diverselor probleme de somn ale copiilor, am putut observa, impreuna cu ei, demitizarea multor idei si preconceptii legate de somn:

  • Mituri
  • Realitate

Copiii nu dorm bine. Au treziri frecvente si trebuie doar sa asteptam sa treaca aceasta etapa.

Copiii pot dormi bine.

Daca il punem pe bebe la somn mai tarziu, va dormi pana mai tarziu a doua zi.

Cu cat ii punem pe copii mai tarziu la somn, cu atat vor dormi mai putin, vor avea treziri matinale si un somn fragmentat.

Copiii pot dormi oriunde si nu trebuie sa ii ferim de zgomote sau sa le oferim un mediu special.

Copiii au nevoie de un spatiu dedicat somnului, care sa ii ajute sa initieze si sa mentina un somn calitativ.

Copilul se adapteaza la ritmul familiei, nu are nevoie de un program special de somn.

Copiii au nevoie de multe ore de somn in anii copilariei, iar privarea de la cantitatea de somn necesara are efecte negative in plan psihic, cognitiv si emotional.

Cum ii ajutam pe cei mici sa aiba un somn sanatos?

  1. Asiguram un mediu de somn adecvat - asigura-te ca bebelusul doarme intr-o camera ordonata, bine aerisita, fara lumina naturala sau artificiala pe timpul somnului. Ideal este ca pana la varsta de 3 ani sa pastram intuneric complet pe toata durata somnului, atat pentru somnul de zi cat si pentru cel de noapte. In patutul copilului nu trebuie sa existe altceva in afara de cearsaful ce acopera salteaua si o jucarie de somn (dupa varsta de 6 luni). Un sunet de fond il poate ajuta pe bebelus sa mentina un somn mai lung, daca in casa sau apartament sunt si alte zgomote care il pot trezi.
  2. Cream o rutina de somn placuta, care sa il ajute pe cel mic sa faca tranzitia de la activitatea de zi la starea de relaxare pregmergatoare somnului. Copiii iubesc rutina. Daca pentru adulti, ora de culcare vine cu o pregatire minima, cei mici au nevoie sa ii ajutam sa inteleaga ca urmeaza ora de somn. Astfel, crearea unei rutine si mentinerea acesteia este esentiala. Cu cat stabilim un program mai predictibil, cu atat micutii se vor simti mai in siguranta si mai linistiti.
  3. Ii ajutam pe cei mici sa construiasca asocieri de somn pozitive. In linii mari, asocierile de somn sunt comportamentele, obiectele si evenimentele pe care bebelusul le asociaza cu somnul. Ele pot fi legate de mediu – intuneric, patutul lui sau patul parintilor sau sunete specifice, de parinti – alaptatul, statul la pieptul mamei, plimbatul prin camera, leganatul sau obiecte – sau suzeta, jucaria, paturica somn, caruselul. Diferenta dintre copiii care dorm bine si cei care nu au un somn bun este de cele mai multe ori determinata de tipul de asocieri create pentru somn si ce asteptari are bebe in momentul in care are treziri partiale (treziri naturale - de tranzitie dintr-un ciclu de somn in altul). Pentru a preveni tulburarile comportamentale de somn este ideal sa oferim bebelusului cat mai multe sanse pentru a dezvolta autonomie si a fi confortabil la somn fara multe ajutoare externe. Atunci cand bebe creeaza o asociere pentru adormire, el se va astepta sa poata reproduca acea asociere si la trezirile partiale din somnul de zi sau noapte. Atat timp cat asocierile nu sunt in controlul acestuia, bebe se va trezi complet si somnul va fi unul cu multe intreruperi.
  4. Respectam programul de somn al copilului, in functie de varsta. Un nou-nascut doarme 8 ore fragmentate pe parcursul noptii si are aproximativ 4 somnuri pe parcursul zilei, avand un total de 16-20 de ore de somn din 24. Un bebelus de 6 luni doarme 10-11 ore pe noapte si are 3 somnuri de zi, cumuland doar 12-14 ore de somn din 24 ore. Lipsa unui somn de zi adaptat varstei sau culcarea prea tarzie vor cauza oboseala cronica, cu efecte multiple in calitatea somnului copilului: treziri nocturne, adormire dificila, perioade lungi de stat treaz in timpul noptii sau treziri foarte matinale. Bebelusii trec prin multe schimbari de program, pana la varsta de 2 ani. Cu cat parintii se informeaza si respecta programul de somn adaptata varstei, cu atat mai usor le va fi si lor si bebelusului sa aiba un somn odihnitor.
  5. Urmariti mereu starea de sanatate a copilului si respectati controalele de rutina la medicul pediatru. Somnul este influentat direct de starea de sanatate a copilului, precum si de dieta acestuia. Mergeti constant la medicul pediatru si urmariti mereu ca cel mic sa aiba o alimentatie sanatoasa si un tratament corect in caz de boala. La fel de important este sa verificati respiratia copilului pe parcursul noptii. Daca observati ca are pauze in respiratie sau sforaie, intrebati medicul si/sau un specialist in ORL sau somnologie pentru a diagnostica corect apneea de somn – sindrom ce poate influenta negativ calitatea somnul si sanatatea celui mic.
  6. Fiti perseverenti. Bebelusii se raporteaza la lume prin noi, prin ceea ce le transmitem, prin emotia si increderea cu care ii ghidam in cunoasterea universului. Atat timp cat ne informam, stabilim un atasament sanatos, cei mici ne vor avea mereu ca reper si ghid in dezvoltare. In momentul in care facem schimbari, este esential sa fim perseverenti si sa acordam copiilor o perioada de adaptare.

Atunci cand cautam echilibrul fizic si emotional, cand ne dorim sa functionam optim in familie si individual, atunci cand vrem ca cei mici sa se bucure de o dezvoltare sanatoasa, este esential sa acordam importanta somnului. Copiii pot dormi bine, copiii pot iubi somnul atunci cand ii ghidam cu blandete, perseverenta si rabdare.

*(Lisa J. Meltzer, Courtney Johnson, Jonathan Crosette, Mark Ramos and Jodi A. Mindell.Pediatrics June 2010, 125 (6) e1410-e1418; DOI: https://doi.org/10.1542/peds.2009-2725)

Oana Vlah

Psiholog si Consultant in Somnul Copiilor

www.somnicdepitic.ro

https://www.facebook.com/somnicdepitic/

Urmatorul articol


Lasa un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate inainte de publicare