📢Ultima zi cu 15% reducere la achizitii de min. 200 de lei

Tusea seaca - de ce apare, ce probleme de sanatate poate indica si cum o putem combate

Tusea seaca - de ce apare, ce probleme de sanatate poate indica si cum o putem combate

 

Tusea seaca sau neproductiva este o manifestare a unei afectiuni medicale, nu o afectiune in sine. In general, aceasta nu reprezinta un motiv de ingrijorare, insa, daca este insotita si de alte simptome, precum febra, dificultatea de respiratie sau varsaturi, atunci este indicat sa recurgem la un consult medical pentru un diagnostic corect si un tratament adecvat.

In cele ce urmeaza, explicam ce este tusea uscata, care sunt problemele de sanatate pe care le poate semnala, cum se manifesta si ce remedii pot fi utilizate pentru ameliorarea ei.

CE ESTE TUSEA SEACA SI DE CE APARE

Tusea este definita in literatura de specialitate ca fiind un raspuns de aparare al organismului in fata actiunii factorilor care irita caile respiratorii superioare (de exemplu, nasul, cavitatea bucala, faringele) ori inferioare (de pilda, laringe, trahee, bronhii)). Astfel de compusi iritanti stimuleaza nervii care transmit un mesaj de alarma catre creier. Creierul determina, la randul sau, muschii pieptului si pe cei abdominali sa impinga aerul afara din plamani, pentru ca factorii iritanti sa fie eliminati. Este important sa retinem ca tusea este o manifestare a unei afectiuni medicale, nu o problema de sanatate in sine (1).

TIPURI DE TUSE

Durata tusei si severitatea ei sunt criterii de baza dupa care ne ghidam, astfel incat sa actionam corect si sa nu ne ingrijoram mai mult decat e cazul. Astfel, din perspectiva modului in care se manifesta, tusea poate fi:

  • seaca sau neproductiva - nu este insotita de mucus, adica de flegma sau sputa; poate dura, in unele cazuri (de exemplu, dupa o forma severa de gripa), pana la opt saptamani sau chiar mai mult, daca tusea se cronicizeaza; specialistii de la National Institutes of Health (NIH) recomanda ca acest tip de tuse sa fie suprimat, urmand indicatiile medicilor (2);
  • umeda sau productiva - este insotita de mucus; poate dura de la sapte zile pana la aproximativ trei saptamani; potrivit National Institutes of Health (NIH), este indicat ca acest tip de tuse sa fie reprimat doar in cazul in care manifestarile sunt severe si creeaza un disconfort greu de suportat (2);

Daca luam in calcul durata tusei, atunci ea poate fi:

  • ocazionala - este normala, fiind un semn de sanatate, pentru ca este o reactie fireasca a organismului la actiunea unui factor iritant; nu reprezinta un semn al unei probleme medicale si este de scurta durata;
  • acuta - de obicei, este o consecinta a unei infectii a cailor respiratorii superioare si foarte rar este nevoie de interventie medicala semnificativa; dureaza cel mult trei saptamani;
  • subacuta - daca tusea se manifesta intre trei si opt saptamani;
  • cronica - daca tusea persista peste opt saptamani.

CAUZELE APARITIEI TUSEI SECI

Expertii spun ca tusea este unul dintre principalele motive pentru care pacientii se prezinta la cabinetul medical. Concret, peste 30 de milioane de vizite medicale anuale au drept motiv tusea. Pentru stabilirea unui diagnostic corect si a unui tratament adecvat, este necesara identificarea cauzelor aparitiei tusei (3).

Potrivit WebMD, de cele mai multe ori, tusea seaca este cauzata de:

  • infectiile respiratorii - raceala comuna sau gripa poate debuta cu tuse seaca sau este posibil ca aceasta sa apara la final si sa persiste cateva saptamani, dupa ce toate celelalte manifestari ale infectiei respiratorii au trecut; se poate intampla, de exemplu, atunci cand un virus cauzeaza inflamarea si sensibilizarea cailor respiratorii, acestea sa necesite un proces de recuperare mai indelung; de asemenea, acest lucru se intampla pentru ca un virus, de pilda, poate cauza inflamarea si sensibilizarea cailor respiratorii, care se refac mai greu, nu imediat ce acesta a disparut; de asemenea, gripei si racelilor comune li se pot adauga tusea convulsiva, laringita, sinuzita, drept posibile cauze ale tusei seci;
  • alergiile sau astmul - contactul cu alergenii, cum sunt mucegaiul, acarienii sau polenul, poate duce la o agravare a manifestarilor alergiilor, printre care se numara si tusea seaca; aceasta poate deveni persistenta; totodata, si astmul poate fi o cauza a tusei neproductive;
  • refluxul gastroesofagian - atunci cand aciditatea crescuta de la nivelul stomacului urca spre gat din cauza refluxului acid, in special in timpul noptii (pozitia culcat), traheea, coardele vocale si gatul sunt iritate, ceea ce poate provoca tuse neproductiva;
  • factorii iritanti - episoadele de tuse uscata pot avea drept cauza si inhalarea unor agenti iritanti, ca fumul de tigara, compusii volatili din unele parfumuri, aerul rece;
  • sindromul picaturii postnazale - este vorba despre rinoreea postnazala, adica acumularea de secretii in spatele nasului ori in gat, din cauza unor tulburari de productie a mucusului (exces) sau de inghitire a acestuia; glandele din membrana mucoasa produc mucus, care este inghitit odata cu saliva; in cazul unor disfunctionalitati din acest punct de vedere, poate sa apara tusea neproductiva;
  • utilizarea anumitor medicamente - unele medicamente, cum sunt cele pentru hipertensiune, cele folosite in cazul afectiunilor oncologice sau de natura psihica, dar si anumite antibiotice pot avea ca efect advers tusea neproductiva;
  • nivelul de umiditate scazut - tusea uscata poate fi provocata de aerul prea uscat, cald sau rece, dintr-o incapere; este o manifestare care apare pentru o perioada scurta de timp, cand organismul incearca sa se adapteze conditiilor de mediu;
  • tulburarile de natura psihologica - tusea psihogena (manifestata pe fond nervos) este o consecinta a unor tulburari emotionale puternice, a starilor de anxietate.

TUSE USCATA - MANIFESTARI
cum se manifesta tusea seaca

Tusea seaca devine o problema atunci cand este persistenta si episoadele in care se manifesta sunt virulente. Uneori, plamanii pot fi atat de iritati, incat episoadele de tuse devin foarte dese. In functie de severitatea si durata ei, chiar si dupa ce nu mai este prezenta, tusea seaca poate avea drept consecinta dureri la nivelul coastelor si al muschilor abdominali, care pot dura pana la cateva saptamani.

Tusea neproductiva, in special cea cronica, poate fi, adesea, insotita si de o serie de alte manifestari, cum ar fi:

  • rinoree (secretie nazala) sau congestie nazala (nas infundat);
  • disfonie (pierderea vocii) sau raguseala;
  • respiratie suieratoare;
  • dificultati de respiratie;
  • pirozis (arsuri retrosternale - care se simt in spatele sternului - osul pieptului);
  • gust acru;
  • sangerari.

Tusea uscata nu prezinta, in general, complicatii, mai ales daca este gestionata corect. Insa, daca este persistenta sau cronica, poate duce la unele complicatii, cum ar fi (4):

  • stare de epuizare - uneori, accesele de tuse sunt atat de agresive, incat apare o stare de epuizare accentuata; acest lucru se intampla pentru ca tusea nu ne permite sa respiram normal;
  • tulburari de somn - in special insomnii, pentru ca nu ne putem odihni din cauza acceselor de tuse;
  • cefalee (dureri de cap) - apar fie din cauza efortului din timpul episoadelor de tuse, fie pentru ca nu ne putem odihni suficient;
  • senzatia de ameteala, voma - mai ales atunci cand suferim si de reflux gastrointestinal, pot sa apara senzatia de voma si chiar varsaturi;
  • transpiratie excesiva - transpiratia este secretia transmisa de glandele sudoripare, prin care organismul isi face termoreglarea; in timpul episoadelor acute de tuse seaca, depunem un efort foarte mare, temperatura corpului creste si poate sa apara transpiratia excesiva.
  • incontinenta urinara - accesele de tuse supun muschii abdominali unei presiuni care poate agrava sau determina aparitia incontinentei urinare;
  • fracturi la nivelul coastelor - in momentul in care tusim foarte mult, se creeaza o presiune asupra coastelor, la nivelul carora se pot produce fisuri, mai ales daca avem si o afectiune care scade rezistenta oaselor, ca osteoporoza, de exemplu;
  • sincopa (lesin) - atunci cand episoadele de tuse seaca sunt frecvente si intense, nu mai putem respira normal, iar oxigenul nu mai ajunge in cantitati suficiente in creier; astfel, este posibil sa apara sincopa (lesinul).

CE ASCUNDE TUSEA SEACA: PROBLEME DE SANATATE ASOCIATE

Tusea uscata sau iritativa apare, de cele mai multe ori, ca urmare a unei infectii virale sau bacteriene la nivelul cailor respiratorii si poate fi declansata si de factori iritanti ori alte cauze. In mod normal, nu reprezinta un pericol, mai ales daca dispare odata cu celelalte simptome ale unei gripe sau raceli comune.

In momentul in care este persistenta, adica dureaza de peste 3-4 saptamani, este insotita de sangerari, precum si de alte manifestari, cum ar fi febra sau dificultatea de respiratie, este bine sa recurgem la un consult medical, pentru ca tusea neproductiva poate sa fie, in acest caz, indiciul unor probleme de sanatate mai complicate. Iata mai jos ce ascunde tusea seaca:

  • afectiunile cardiace - de multe ori, atunci cand muschiul inimii este slabit, sangele nu poate fi pompat destul de eficient pentru a obtine oxigenul din toate celulele; atunci cand se intampla acest lucru, nu exista o cantitate suficienta de sange bogat in oxigen care sa ajunga la creier si la muschi, iar lichidele incep sa se acumuleze in plamani si in alte tesuturi (5);
  • COVID-19 - tusea seaca in sine nu reprezinta o manifestare tipica infectiei cu noul tip de coronavirus, SARS COV-2, mai ales daca este vorba despre tuse cronica; ea poate fi regasita in simptomatologia multor afectiuni respiratorii si nu numai; daca, insa, tusea uscata este insotita de febra, dificultati de respiratie, cefalee, dureri musculare, diaree, pierderea mirosului si a gustului, atunci ea poate fi un indiciu al acestei infectii (6);
  • probleme pulmonare grave - tusea neproductiva poate fi una dintre manifestarile unei probleme pulmonare grave, precum cancerul pulmonar, embolia pulmonara, tuberculoza, bronhopneumopatia cronica obstructiva (BPOC) (7).

TUSE SEACA PERSISTENTA. CAND ESTE RECOMANDAT SA NE PREZENTAM LA MEDIC

simptomele tusei seci cand mergem la doctor

In mod normal, tusea neproductiva nu reprezinta motiv de ingrijorare, atunci cand este un simptom al unei infectii respiratorii comune, de exemplu, si nu dureaza mai mult de 2-3 saptamani. Exista, insa, si situatii in care este bine sa recurgem, cat mai repede, la recomandarile medicilor, pentru un diagnostic corect si un tratament adecvat, iar acestea se refera la (1,7):

  • durata mare - daca tusea persista mult timp dupa ce o infectie respiratorie a trecut (peste patru saptamani);
  • aparitia brusca si fara motiv - daca tusea apare din senin, fara un motiv identificabil si daca persista ori este virulenta;
  • este insotita si de alte manifestari, cum ar fi:
    • febra, varsaturile, respiratia rapida sau ingreunata;
    • respiratia suieratoare;
    • pierderea in greutate;
    • schimbarea semnificativa si constanta a vocii;
    • senzatia persistenta de nod in gat;
    • durerile toracice;
    • sangerarile.

DIAGNOSTICAREA CORECTA

Diagnosticarea corecta incepe cu analiza istoricului medical si cu identificarea cauzelor tusei. Medicul ne poate recomanda, printre altele, efectuarea anumitor analize de sange, teste ale mucoasei nazale si faringiene, radiografii pulmonare, spirometrii, tomografii computerizate. Pentru ca intreg procesul de diagnosticare sa fie mai usor, este bine sa fim pregatiti cu raspunsuri la cateva intrebari importante, cum sunt si cele de mai jos, inca dinainte de a ne prezenta la medic (8):

  • Cand a inceput tusea?
  • Este neproductiva mereu sau sunt si episoade cu mucus? Daca exista mucus, ce aspect (incolor, galbui, verzui) are si ce consistenta (lichid, vascos)? Exista urme de sange?
  • Suferim de vreo alergie si am intrat in contact cu alergenii?
  • Am intrat in contact cu persoane care prezentau simptome ale unei infectii respiratorii ca raceala comuna, gripa, tuberculoza, pneumonia, tusea convulsiva?
  • Avem si alte probleme medicale, cum ar fi cele cardiace?
  • Suntem fumatori sau obisnuim sa vapam?

CUM POATE FI TRATATA TUSEA SEACA
leacuri babesti pentru tusea seaca

Medicamentele pentru ameliorarea tusei sunt, in general, utilizate doar daca ea devine o manifestare acuta, creeaza foarte mult disconfort, produce tulburari de somn si este asociata cu alte simptome, care pot fi indicii ale unei probleme medicale mai complicate. Trebuie retinut faptul ca, indiferent ca este vorba despre tratament medicamentos sau despre alte remedii, este bine sa recurgem la indicatiile medicului si sa nu ne tratam pe cont propriu (1).

Din aceasta perspectiva, tratamentul recomandat de medic pentru sustinerea ameliorarii tusei seci poate include, printre altele:

  • folosirea dropsurilor - acestea pot contribui la calmarea tusei seci; nu sunt indicate copiilor care au sub sase ani, pentru ca exista riscul ca acestia sa se inece cu ele (1);
  • utilizarea siropurilor de tuse - siropurile de tuse pot contribui la reducerea iritatiei de la nivelul gatului si al bronhiilor si la stimularea fluidificarii secretiilor mucoaselor; este important de retinut ca nu este indicata utilizarea acestora fara recomandarea medicului;
  • cresterea nivelului de umiditate din aer - o recomandare a specialistilor de la Mayo Clinic este sa crestem nivelul de umiditate din incaperile in care stam sau sa facem dusuri fierbinti (cu aburi);
  • consumul de lichide - apa, supele, ceaiurile pot contribui la reducerea consistentei mucusului din gat; recomandarea este sa nu bem lichide fierbinti, pentru ca acestea irita mai tare gatul (1,9);
  • evitarea agentilor poluanti - evitarea fumului de tigara si a produselor care ar putea elimina in aer compusi iritanti;
  • utilizarea mierii - potrivit WebMD, o lingurita de miere poate contribui la reducerea productiei de mucus; nu este recomandata copiilor care au varsta sub un an;
  • consumul de ghimbir - studiile au demonstrat ca anumiti compusi din radacina de ghimbir pot sustine relaxarea muschilor de la nivelul cailor respiratorii; putem consuma ghimbirul crud sau sa il combinam cu miere si sa-l punem in ceai (9);
  • gargara cu apa sarata - poate fi un remediu naturist, care sa contribuie la ameliorarea manifestarii tusei seci, pentru ca sustine eliminarea factorilor iritanti din gat si inmoaie mucusul; putem folosi solutii saline si pentru nas (9).

METODE SUPLIMENTARE DE PREVENTIE

Nu este usor si posibil mereu sa previi tusea uscata, dar anumite bune obiceiuri pot fi utile in acest sens. Printre acestea se numara: 

  • evitarea fumatului și a expunerii la fumul de tigara
  • evitarea alergenilor respiratorii si digestivi
  • hidratarea corespunzatoare
  • folosirea unui purificator de aer
  • vaccinarea, acolo unde este posibil (gripă, tuse convulsivă, COVID-19 etc.)
  • Evitarea contactului cu persoane care prezinta infectii respiratorii
  • spalarea corecta si frecventa a mainilor
  • consultarea unui medic in cazul simptomelor asociate prezentate mai sus

Tusea seaca sau neproductiva nu reprezinta, in general, un motiv de ingrijorare, cata vreme ea nu dureaza mai mult de 2-3 saptamani si este cunoscuta cauza exacta a aparitiei ei. Daca devine persistenta si este asociata si cu alte manifestari, atunci este indicat sa recurgem la recomandarile medicilor pentru un diagnostic corect si, implicit, pentru o schema de tratament adecvata. Totodata, retinem ca orice remediu, fie el medicamentos, fie naturist, nu vindeca problema medicala in sine, care se manifesta si prin tuse, ci poate contribui doar la ameliorarea acesteia.

Surse:

  1. https://www.mayoclinic.org/symptoms/cough/basics/definition/sym-20050846
  2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2080754/
  3. https://www.webmd.com/cold-and-flu/overview#1
  4. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/chronic-cough/symptoms-causes/syc-20351575
  5. https://www.webmd.com/heart-disease/heart-failure/heart-failure-symptoms
  6. https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/symptoms-testing/symptoms.html
  7. https://www.nhsinform.scot/illnesses-and-conditions/lungs-and-airways/cough
  8. https://www.lung.org/lung-health-diseases/wellness/cough/diagnosing-treating
  9. https://www.webmd.com/cold-and-flu/ss/slideshow-natural-cough-remedies

Sursa foto: Shutterstock

 

Urmatorul articol


Lasa un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate inainte de publicare