- Cele mai frecvente boli ale pielii: tipuri, simptome, cauze, tratament
- Detoxifierea organismului: mituri și adevăruri despre curele de detox și beneficiile lor
- Totul despre neuroni: cum se formeaza, cum functioneaza si care este rolul lor in organism
Ce este insuficienta respiratorie: cauze, simptome si tratament
Insuficiența respiratorie apare atunci când oxigenarea și ventilația sunt insuficiente pentru a satisface cerințele metabolice ale organismului. Aceasta poate fi rezultatul unei anomalii în plămâni și căile respiratorii, în peretele toracic și mușchii respiratori sau la nivelul chemoreceptorilor centrali și periferici. Manifestările clinice depind, în mare măsură, de locul patologiei.
Cuprins:
Ce este insuficiența respiratorie?
Insuficiența respiratorie: cauze
Insuficiența respiratorie: factori de risc
Insuficiența respiratorie: simptome
Insuficiența respiratorie: diagnostic și tratament
Ce este insuficiența respiratorie?
Insuficiența respiratorie este o afecțiune care se dezvoltă în momentul în care plămânii nu pot elibera suficient oxigen în sânge sau nu pot elimina dioxidul de carbon.
În momentul respirației, plămânii preiau oxigen din aer, pe care îl eliberează apoi în sânge și astfel este transportat către organe și țesuturi, pentru ca acestea să funcționeze optim. Pe de altă parte, plămânii trebuie să elimine dioxidul de carbon din sânge, prin expirare. În caz contrar, organele pot avea de suferit.
Așadar, dacă funcția pulmonară este diminuată, iar acest proces al respirației nu se mai desfășoară în mod corespunzător, apare insuficiența respiratorie.
Insuficiența respiratorie poate fi acută sau cronică.
Insuficiența respiratorie acută se întâmplă rapid și fără prea multe avertismente. Este, cel mai adesea, cauzată de o tulburare sau o leziune, care afectează respirația. Pneumonia, supradoza de opioide, accidentul vascular cerebral sau leziunile la nivelul plămânilor ori a măduvei spinării se numără printre cauze. Insuficiența respiratorie acută necesită tratament de urgență, pentru că poate pune viața în pericol.
Insuficiența respiratorie cronică se dezvoltă lent. Printre simptomele acestei probleme de sănătate se numără dificultățile de respirație sau senzația că nu ai suficient aer (dispneea), oboseală extremă, diminuarea capacității de a desfășura exerciții fizice și somnolență.
Există două tipuri de insuficiență respiratorie:
- hipoxemică, provocată de nivelurile scăzute de oxigen din sânge - în acest caz nivelul de dioxid de carbon este aproape de normal.
- hipercapnică, provocată de nivelurile ridicate de dioxid de carbon - în acest caz nivelul de oxigen în sânge este aproape normal sau insuficient.
Ambele afecțiuni pot provoca complicații grave și, de multe ori, ele coexistă.
Insuficiența respiratorie: cauze
Bolile care afectează respirația pot provoca insuficiență respiratorie. Acestea pot afecta mușchii, nervii, oasele sau țesuturile care susțin respirația. Sau pot afecta direct plămânii. De asemenea, infecțiile se pot numără printre cauzele insuficienței respiratorii.
Printre bolile care pot cauza insuficiență respiratorie se numără:
- cele care afectează plămânii: boala pulmonară cronică obstructivă, fibroza chistică, pneumonia, embolia pulmonară, astmul și COVID-19;
- cele care afectează nervii și mușchii care controlează respirația, cum ar fi scleroza laterală amiotrofică, distrofia musculară, leziunile măduvei spinării și accidentul vascular cerebral;
- cele care afectează coloana vertebrală, cum ar fi scolioza, întrucât pot afecta oasele și mușchii folosiți pentru respirație.
Totodată, printre cauzele insuficienței respiratorii se numără și anumite leziuni ori consumul unor substanțe care pot afecta respirația:
- leziuni ale țesuturilor și coastelor din jurul plămânilor;
- supradozaj de droguri sau alcool - în acest caz poate fi afectată funcția creierului și capacitatea de a inspira sau expira;
- leziuni prin inhalare, cum ar fi inhalarea fumului toxic (dintr-un incendiu), a vaporilor, a unor substanțe chimice - țesuturile plămânilor, inclusiv sacii de aer și capilarele, pot suferi daune.
Insuficiența respiratorie: factori de risc
Riscul de insuficiență respiratorie poate fi ridicat, printre altele, din cauza vârstei, a ocupației, a stilului de viață ori din pricina altor afecțiuni medicale.
- Vârsta. Copiii prematuri care suferă de detresă respiratorie neonatală, din cauza unui plămân subdezvoltat, a hipertensiunii pulmonare sau a anumitor malformații pulmonare congenitale, au un risc mai mare de insuficiență respiratorie. De asemenea, vârstnicii sunt mai predispuși riscului de a suferi de insuficiență respiratorie.
- Ocupația. Mediul de lucru poate fi un factor de risc, dacă este unul toxic. Aerul poluant reprezintă una dintre cauzele insuficienței respiratorii. Fumul chimic, azbestul, coloranții, vopselurile, fumul de țigară, praful se numără printre iritanții pulmonari.
- Obiceiurile nesănătoase. Fumatul poate provoca boli pulmonare care cresc riscul de insuficiență respiratorie. De asemenea, consumul de droguri sau alcool sporește riscul de supradozaj, care afectează zona creierului ce controlează respirația. În timpul unei supradoze, respirația devine lentă și superficială, iar acest lucru poate provoca insuficiență respiratorie acută.
- Medicamentele sau procedurile medicale. Anumite sedative utilizate în timpul unor intervenții chirurgicale pot afecta respirația. Din această cauză, riscul de insuficiență respiratorie este mai mare, mai ales dacă există și alți factori de risc. Totodată, complicațiile apărute ca urmare a unei intervenții chirurgicale majore pot crește riscul a suferi de insuficiență respiratorie.
- Antecedentele familiale de probleme respiratorii.
- Sistemul imunitar compromis. Persoanele care au cancer sau cele care au suferit un transplant sunt mai predispuse să dezvolte insuficiență respiratorie.
Insuficiența respiratorie: simptome
Simptomele insuficienței respiratorii depind de cauzele care au determinat slaba funcționare a plămânilor, de nivelul de oxigen și dioxid de carbon din sânge și de modul în care se dezvoltă (lent sau brusc).
În cazul unui nivel scăzut de oxigen se pot observa următoarele simptome:
- dificultăți de respirație și senzația că nu ai suficient aer (dispnee);
- pielea, buzele și unghiile pot avea o culoare albăstruie;
- dificultăți în desfășurarea unor activități de rutină (urcatul scărilor, spălarea, îmbrăcarea);
- somnolență.
Un nivel ridicat de dioxid de carbon poate provoca:
- respirație rapidă;
- confuzie;
- vedere încețoșată
- dureri de cap.
Simptomele specifice nivelului scăzut de oxigen, precum și cele frecvente în cazul în care e prea mult dioxid de carbon în sânge pot fi resimțite în același timp. În cazul unor persoane, insuficiență respiratorie le face să își piardă cunoștința. Aritmiile (bătăile neregulate ale inimii) pot reprezenta un alt simptom al insuficienței respiratorii.
Insuficiența respiratorie: diagnostic și tratament
Tratamentul insuficienței respiratorii se stabilește în funcție de gravitate, de cauză și dacă este acută sau cronică, iar diagnosticul este stabilit în urma unui control realizat de un medic specialist.
Diagnosticul insuficienței respiratorii
Medicul va stabili diagnosticul ținând cont de trei aspecte importante:
- istoricul medical - pentru a verifica dacă există alte probleme de sănătate care pot afecta plămânii și respirația;
- examenul fizic - care, de regulă, constă în verificarea bătăilor inimii, verificarea plămânilor (pentru a observa frecvența respirației și anumite sunete neobișnuite la inspirare și expirare), măsurarea nivelului de oxigen și a dioxidului de carbon din sânge, verificarea tensiunii arteriale și a temperaturii;
- teste de diagnostic - care, de obicei, constau în teste de sânge, radiografie toracică, tomografie computerizată a pieptului, electrocardiogramă, bronhoscopie, ecografie pulmonară, biopsie pulmonară.
După ce medicul pune diagnosticul de insuficiență respiratorie, va identifica factorii care o cauzează și va stabili tratamentul, ținând cont și de severitate, dar și de tipul acesteia (acută sau cronică).
Insuficiența respiratorie acută poate pune viața în pericol și poate necesita un tratament medical de urgență într-un spital. Acesta poate ajuta la îmbunătățirea rapidă a respirației și la furnizarea de oxigen corpului pentru a preveni afectarea organelor. Ulterior, se va trata cauza insuficienței respiratorii.
Insuficiența respiratorie cronică poate fi, adesea, tratată la domiciliu. Doar în cazul unei forme grave, poate fi nevoie de tratament într-un centru de îngrijire, pe termen lung.
Tratamentul insuficienței respiratorii
Printre opțiunile de tratament pentru insuficiența respiratorie se numără:
Terapia cu oxigen
Realizată printr-o canulă nazală sau printr-o mască ce se fixează peste nas și gură.
Medicamentele
Administrate pentru ameliorarea simptomelor sau tratarea cauzei:
- antibiotice, pentru tratarea infecțiilor bacteriene pulmonare (pneumonia);
- bronhodilatatoare, pentru deschiderea căilor respiratorii sau pentru tratarea unei crize de astm;
-
corticosteroizi, pentru a reduce inflamația.
Traheostomia
O incizie realizată chirurgical la nivelul gâtului, prin care este plasat un tub pentru a ajuta pacientul să respire.
Ventilație mecanică
Folosită pentru a introduce aer în plămâni și pentru a transporta dioxidul de carbon în exteriorul plămânilor.
Fizioterapia
Necesară pentru menținerea forței musculare și prevenirea rănilor.
În cazul pacienților care suferă de insuficiență respiratorie acută, tratamentul imediat îi poate ajuta să revină la activitățile normale. De asemenea, persoanele care suferă de insuficiență respiratorie cronică, trebuie să țină sub control această problemă și, sub îndrumarea și recomandările medicului, să stabilească un program de îngrijire continuă.
Renunțarea la vicii, precum alcoolul, țigaretele și drogurile, precum și evitarea factorilor iritanți pentru plămâni (fumul, praful, substanțele chimice) se numără printre măsurile de prevenire a insuficienței respiratorii.
Aașdar, insuficiența respiratorie este o problemă medicală care poate provoca leziuni pe termen lung la nivelul plămânilor și poate cauza inclusiv decesul pacientului, de aceea este importantă solicitarea asistenței medicale de urgență dacă apar simptome ale acestei probleme de sănătate.
Sursă foto: Pexels
Resurse:
- https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/respiratory-failure
- https://www.nhlbi.nih.gov/health-topics/respiratory-failure
- https://www.webmd.com/lung/acute-chronic-respiratory-failure
- https://medlineplus.gov/respiratoryfailure.html
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7185453/
- https://www.healthline.com/health/chronic-respiratory-failure#diagnosis
Produse recomandate
-
Respiratory Protect Capsules
30 capsule vegetale- Pret obisnuit
- 83,00 lei