Invariabil, de fiecare data cand racim, in discutii apare sistemul imunitar. Desi nu suntem pe deplin constienti, febra, secretiile nazale, tusea sunt consecinta luptei pe care o duce sistemul imunitar cu „invadatorul”. Sistemul imunitar este insa mult mai complex si, chiar daca nu-l putem vedea, acesta asigura securitatea organismului, protejandu-ne de o multitudine de amenintari.

Similar unei armate bine structurate, sistemul imunitar este unitatea responsabila de aparare a organismului. Acesta reuneste un ansamblu de celule, molecule si organe care functioneaza intr-o retea de interactiuni extrem de complexe.

Termenul de imunitate provine din latinescul immunis si era folosit in Roma Antica, atunci cand se vorbea despre persoanele scutite de impozite, acestea fiind considerate imune. Termenul a fost preluat de limbajul medical, imunitatea referindu-se la persoanele scutite de boala.

Sistemul imunitar este capabil sa recunoasca si sa distruga milioane de inamici, insa adeseori virusurile, bacteriile, parazitii reusesc sa-i perturbe barierele de aparare. In plus, chiar daca este o masinarie complexa, sistemul imunitar nu este perfect si nici invincibil, uneori gresindu-si tintele, alteori fiind atacat de agentii externi sau de anumite medicamente, cazuri in care apar bolile autoimune si deficitele imunitare.

STRUCTURA SISTEMULUI IMUNITAR

Corpul uman este protejat de un complex de structuri ale sistemului imunitar, care functioneaza atat la nivel extern, cat si intern. Pielea reprezinta prima bariera in calea microbilor si a altor agresiuni ale mediului extern, insa atunci cand microorganismele patrund in organism sau se produce o leziune externa, sistemul imunitar isi mobilizeaza rapid structurile aflate in sange, la nivelul celulelor zonei afectate.

LIMFOCITELE

Limfocitele sau celulele albe sunt trupele aflate in prima linie de aparare a sistemului imunitar. Acestea sunt produse de maduva osoasa si se gasesc in sange, limfa si organele limfatice (amigdale, ganglioni, splina, timus, apendice).

Exista mai multe tipuri de celule albe, insa principalele implicate in mecanismele de aparare sunt celulele B, celulele T, fagocitele si celulele natural killer.

Celulele B si T recunosc si coordoneaza atacul impotriva invadatorilor straini (numiti si antigene). Celulele B ataca microorganismele „de la distanta”, producand substante numite anticorpi (imunoglobuline). Anticorpii se ataseaza de organismele agresoare sau de toxinele acestora, blocandu-le activitatea. Ulterior, celulele B memoreaza caracteristicile agresorilor, recunoscandu-le mult mai rapid in cazul unor atacuri viitoare. Celulele T coordoneaza apararea imunitara si distrug agentii infectiosi la contactul cu acestia. Atunci cand o celula T identifica antigenul, il ataca cu ajutorul unor proteine numite limfokine.

Fagocitele sunt leucocite care inglobeaza si consuma agentul strain din organism.

Celulele natural killer sunt celule capabile sa elibereze substante (citokine) care sa contribuie la distrugerea agentilor straini.

SISTEMUL LIMFATIC

70% dintre celulele sistemului imunitar se gasesc la nivel intestinal, acesta fiind esential pentru buna functionare a imunitatii

Splina este cel mai mare organ limfatic. Este situata in partea stanga a abdomenului si functioneaza ca un filtru pentru sange si depozit pentru limfocite. De aceea, persoanele care au suferit o interventie chirurgicala de splina pot avea dezechilibre imunitare.

Timusul este locul in care se maturizeaza celulele T, devenind capabile sa produca un raspuns imun.

Ganglionii limfatici sunt structuri mici, ovale, situate pe parcursul sistemului circulator limfatic si care functioneaza ca statii de filtrare a antigenelor. Atunci cand in ganglioni patrund particule infectioase sau tumorale, celulele imunitare se aglomereaza la acest nivel, determinand inflamarea acestora.

Maduva osoasa este tesutul moale aflat in spatiile din interiorul oaselor lungi si care produce celule imunitare.

Apendicele si placile Peyer sunt formatiuni limfatice specializate, care contin celule imunitare ce impiedica patrunderea microorganismelor infectioase in sistemul digestiv.

CUM FUNCTIONEAZA SISTEMUL IMUNITAR?

Un sistem imunitar sanatos trebuie sa recunoasca structurile proprii organismului (self) de cele straine (numite non-self). In conditii normale, sistemul imunitar reactioneaza impotriva structurilor non-self si le indeparteaza din organism.

Daca antigenul (organismul strain) reuseste sa treaca de barierele exterioare ale sistemului imunitar si patrunde in organism, acesta poate reactiona printr-un raspuns non-nespecific, respectiv, specific.

Raspunsul imunitar non-specific se declanseaza atat in cazul unei leziuni externe (lovitura, arsura, inghet, contact cu substante chimice etc.), cat si atunci cand in organism patrund microorganisme, de la microbi pana la paraziti, cum sunt viermii. Inflamatia este reactia generala si rapida a corpului, in aceste cazuri. Dupa atac, se declanseaza alarma (tesutul afectat elibereaza substante chimice care atrag celulele albe) si se mobilizeaza intregul arsenal de lupta. Peretii capilarelor devin mai permeabili si porosi, facand astfel posibila trecerea limfocitelor si a altor substante ale sistemului imunitar. Fagocitele inconjoara, inghit si distrug invadatorii, iar in anumite cazuri sangele poate sa se coaguleze pentru a impiedica hemoragia, dar si pentru a baricada patrunderea altor microbi.

Raspunsul specific poate aparea odata cu o reactie non-specifica, cum este inflamatia, sau dupa aceasta, daca infectia persista. In cadrul raspunsului de aparare specific, apararea poate fi mediata celular (implica limfocitele T si se bazeaza pe abilitatea acestor celule de a identifica si distruge antigenul) sau mediata de anticorpi (prin substantele secretate de celulele B care se ataseaza de invadator).

VARSTA INFLUENTEAZA IMUNITATEA

La nastere, sistemul imunitar este relativ slab dezvoltat, insa dispune de mecanisme de aparare formate din bariere fizice (piele, mucoasa intestinala si respiratorie), celulare (fagocite, celule natural killer) si organe imunitare. Acestea fac parte din imunitatea ereditara (nespecifica) a organismului. In timp, odata cu maturizarea si expunerea la diversi agenti infectiosi, se dezvolta imunitatea specifica (dobandita).

Acest tip de imunitate este individuala, obtinuta pasiv (din laptele matern) sau activ (in urma contactului cu agentii infectiosi, bolile, vaccinurile). Apararea specifica se realizeaza cu ajutorul anticorpilor specifici (imunoglobuline), formati de catre limfocite la patrunderea in organism a agentilor straini (antigeni). In primele 6 luni de viata, copiii beneficiaza de rezerva imunitara placentara si de imunoglobulinele obtinute din colostru si laptele matern. Dupa aceasta perioada, in lipsa unui suport imunitar, copilul este mai vulnerabil la diverse infectii si boli. Persoanele in varsta se confrunta cu un declin imunitar, fiind mult mai expuse virozelor, gripelor si altor infectii, din cauza raspunsului imunitar lent. Declinul imunitar la varstnici este cauzat si de scaderea numarului celulelor imunitare (creste perioada de vindecare in boala), de dereglarile care pot aparea in raspunsul imunitar fata de structurile self (ce duc la aparitia bolilor autoimune), scazand vigilenta sistemului imunitar in detectarea modificarilor care apar la nivel celular (risc ridicat de cancer).

DEREGLARILE IN SISTEMUL DE APARARE

Alterarea mecanismelor de recunoastere imunologica poate determina aparitia unor boli si sindroame grave. Acestea pot fi date de incapacitatea innascuta sau dobandita de a recunoaste un agresor (imunodeficiente), de dereglarile in mecanismul de recunoastere self (anticorpii ataca propriile tesuturi sau organe) sau de tulburari ale sistemului limfatic (dezvoltarea si proliferarea celulelor neoplazice).

Afectiunile autoimune sunt cauzate de un raspuns nepotrivit al sistemului imunitar impotriva propriului organism. In acest caz, acesta inceteaza sa recunoasca organe sau tesuturi ale organismului ca fiind self, generand impotriva acestora anticorpi. Nu se cunoaste cauza aparitiei acestui dezechilibru, insa anumite bacterii, virusuri, toxine, medicamente si predispozitia genetica ii pot determina aparitia. Cele mai afectate organe si tesuturi sunt: celulele rosii ale sangelui, vasele sangvine, glandele endocrine (tiroida, pancreasul), musculatura, articulatiile si pielea. O persoana poate avea in acelasi timp mai multe boli autoimune.

Imunodeficientele sunt o clasa de tulburari diferite, care apar atunci cand unele componente sau intregul mecanism de aparare nu functioneaza. Acestea pot fi primare (sunt cauzate de defecte mostenite sau genetice) sau dobandite (cauzate de o infectie virala – HIV).

Imunodeficientele primare sunt defecte ale unor componente ale sistemului imunitar, persoanele afectate fiind mai predispuse la infectii. Acestea se pot manifesta la orice varsta, insa in majoritatea cazurilor sunt diagnosticate in copilarie. Se cunosc peste 200 de tipuri de imunodeficiente primare, care se clasifica, in functie de zona sistemului imunitar afectata, in: deficiente predominante de anticorpi (agamaglobulinemii autozomale recesive, deficienta selectiva de IgA, sindromul de Hiper IgE etc.), deficienta principala in limfocitele T (imunodeficiente combinate), deficiente ale complementului seric (deficienta de C1q, deficienta de C4 etc.), defecte in functionarea fagocitelor etc.

Imunodeficienta dobandita (SIDA) este o boala infectioasa, cunoscuta abia intre anii 1970-1980, care afecteaza sistemul de aparare al organismului. Agentul etiologic este HIV (Human Immunodeficiency Virus), un virus care se transmite prin sange, fluidele organismului si laptele matern. Boala altereaza atat de mult barierele de aparare ale organismului incat si un microorganism considerat in mod normal inofensiv poate provoca infectii severe.

Alergiile reprezinta reactii anormale ale sistemului imunitar la substante care sunt in general inofensive pentru majoritatea oamenilor. Surse de alergeni sunt: polenul, praful, mucegaiurile, animalele, anumite alimente si medicamente, dar si intepaturile unor insecte. Alergenii pot provoca reactii la nivelul nasului, plamanilor, ochilor, pielii, tractului digestiv si pot fi periculoase pentru viata.

Afectiunile neoplazice Multiplicarea necoordonata a celulelor sau producerea de celule anormale la nivelul anumitor componente ale sistemului imunitar determina aparitia unor forme de cancer. Printre acestea, mentionam limfoamele (cancerul sistemului limfatic), leucemia (cancerul celulelor albe) si tumorile timusului.

Chiar daca percepem sistemul imunitar ca pe entitatea care trebuie sa ne apere de afectiunile respiratorii, sistemul imunitar este mult mai complex si functioneaza prin structurile aflate la nivelul intregului organism.


Referinte:

• Understanding the Immune System – How It Works, U.S. Department of Health and Human Services National Institutes of Health, NIH Publication No. 03-5423 September 2003
• Ghidul sanatatii familiei, dr. Scott C. Litin, Editura All, editia a 3-a
• Corpul uman – manual complet,Steve Parker, Editura Litera, 2014

Articol publicat in Nr. 3 al revistei ”Perspective, Jurnal de Medicina Integrativa”