in-aceeasi-echipa-medicul-oncolog-si-pacientul

Interviu cu dr. Carmen Crihana, medic primar oncolog

Conform Institutului National de Sanatate Publica, in 2018 s-au inregistrat 83.461 de cazuri noi de cancer in Romania. Un calcul al prevalentei indica faptul ca in 5 ani se va ajunge la 202.230 de cazuri. Sunt statistici ingrijoratoare, care ar trebui sa responsabilizeze mai mult pacientii, medicii si factorii de decizie din institutiile medicale. E nevoie de un efort comun pentru a preveni aceasta boala si pentru a o trata aplicand terapii eficiente.

  • Din experienta dumneavoastra, este stilul de viata dezechilibrat un factor favorizant important in dezvoltarea cancerului? Ati putut identifica anumite obiceiuri sau modele de comportament la pacientii dumneavoastra care ar putea influenta aparitia cancerului?

Stilul de viata modern abunda in factori de risc ai aparitiei acestei boli. Fumatul la varste din ce in ce mai tinere este unul dintre ei – fiind dovedita relatia directa dintre aparitia cancerelor bronhopulmo­nare si cancerele sferei ORL. In Romania se fumeaza foarte mult! Consumul exce­siv de alcool, mai ales daca se combina si cu fumatul, este un factor de risc in aparitia cancerelor gastrice, pancreatice, hepatice. Conform OMS, Romania se afla pe locul 10 in lume la consumul de alcool pe cap de locuitor adult.

Viata sedentara, mai ales daca este asocia­ta cu o alimentatie superprocesata, abun­denta in produsi de sinteza, favorizeaza aparitia cancerului de colon sau gastric.

carmen crihana medic primar oncolog

Alti factori favorizanti au insa legatura cu ereditatea (predispozitia genetica), imunitatea organismului, de multe ori scazuta, asociata anumitor boli (hepatite, diabet zaharat, chiar si infectii banale, repetate – viroze, raceli). Practicarea unor meserii care se desfa-soara in mediu toxic (manuirea de solventi sau ingrasaminte chimice) poate duce la aparitia cancerului pulmonar sau al vezicii urinare.

Dar ca sa inchei tot cu un factor favori­zant indus de dezechilibrele stilului de viata, vreau sa amintesc si stresul. Nu pot sa nu ma gandesc acum la pacien­tele cu cancer de san pe care le-am con­sultat in ultimele luni, care, toate, mi-au marturisit ca au trecut printr-un stres puternic in ultimul an: divort, pierderea locului de munca, disparitia cuiva drag.

  • Unii bolnavi de cancer refuza trata­mentele alopate sau interventiile chirur­gicale pe considerentul ca acestea ar fi toxice sau cresc riscul de metastazare a bolii. Care este adevarul stiintific?

Pacientul este parte integranta din deci­zia terapeutica luata impreuna cu medi­cul prescriptor, insa medicul trebuie sa aiba abilitatea si rabdarea necesare sa pre­zinte diferitele etape de diagnostic si tra­tament pe care pacientul le va parcurge.

Ca exemplu imi vine in minte acum punctia biopsie mamara. Da, poate di­semina minim boala in urma punctiei, dar se va face imediat un tratament citostatic (in momentul in care este con­firmata neoplazia), care va contracara acest fenomen. Punctia biopsie mamara este absolut necesara pentru diagnos­ticul de certitudine de malignitate si pentru efectuarea imunohistochimiei, pentru a vedea ce tip de cancer mamar este si ce tratament va primi pacienta in continuare.

  • Oamenii se tem ca la noi nu sunt reco­mandate tratamente inovatoare pentru pacientii oncologici. Ne puteti da exem­ple de terapii inovatoare pe care le folositi si cu care obtineti rezultate favo­rabile la pacientii dumneavoastra care indeplinesc criteriile specifice pentru astfel de tratamente?

Deja nu mai este o noutate ca sunt dis­ponibile si in Romania tratamente ino­vatoare. Imunoterapia este folosita de cativa ani, si fiecare dintre noi, medicii oncologi, incercam sa capatam propria experienta in domeniu, mai ales in privinta gestionarii efectelor secundare. Rezultatele sunt foarte bune. In ceea ce ma priveste, 2/3 din pacienti la un an de zile au remisiuni partiale sau complete – dar cu efecte secundare pe masura, care au putut fi insa depasite cu succes pana acum.

  • Persoanele in ale caror familii exista antecedente sunt ingrijorate de riscul ereditar de cancer, in special in privinta copiilor. Exista teste genetice pe care le pot efectua?

Exista multiple teste genetice, cu paneluri pentru diferite localizari sau generale. Din pacate, la noi, dar cred ca niciunde in lume, testele genetice efectu­ate rudelor pacientilor cu cancer nu sunt gratuite. Dar pretul lor scade de la an la an si sunt din ce in ce mai accesibile. As recomanda si consultatia genetica asoci­ata acestor teste – geneticienii stiu mai bine decat noi sa integreze un test sau altul, asociat unei patologii. O infor-matie de actualitate este ca testari genetice gratuite se pot face specific unor pacienti cu cancer deja confirmat, cu scopul de a li se recomanda un anu­mit tratament citostatic.

Fitoterapia este un partener de incredere, tratamentele naturale putand fi asociate sigur si eficient tratamentelor conventionale.

  • Considerati ca este in avantajul paci­entului oncologic ca acesta sa beneficie­ze de asocierea terapiilor oncologice cu terapii integrative complementare cu su­port stiintific (ex. fitoterapia stiintifica)?

Pacientul trebuie privit ca un intreg, avand un corp, o minte si un spirit, o la­tura emotionala. Niciodata nu vom avea rezultate maxime daca tratam numai o parte dintre ele. Din experienta mea, pa­cientele care vin prima data la cabinet cu diagnosticul de cancer (de san sau altul), vin sfioase, infricosate. Trebuie sa le castigi increderea, sa la dai sperante, sa ai rabdare si empatie pentru ceea ce li se intampla. Sa le explici fiecare etapa si fiecare tratament pe care il vor ince­pe. Deci, actionam intai asupra emotiei (uneori si medicamentos), iar in pasul doi trecem la tratamentul propriu-zis. Fitoterapia (terapia cu produse din plan­te care provin din culturi controlate) este un partener de incredere, tratamen­tele naturale putand fi asociate sigur si eficient tratamentelor conventionale. Are efecte secundare minime si, daca se respecta dozele adecvate, sustine cu suc­ces tratamentele conventionale, medica­mentoase. De multe ori poate fi folosita in controlul durerii, al depresiei sau in cazul altor simptome asociate canceru­lui, astfel ca reintegrarea socio-profesi­onala a pacientilor se poate face mult mai rapid. Dar niciodata fitoterapia sin­gura nu poate avea succes – ea insoteste, dar nu inlocuieste terapia alopata.

  • Ce pot face pacientii pentru a reduce riscul reaparitiei bolii si cum pot maxi­miza o supravietuire sanatoasa?

Pot urmari cancerul prin controale clinice si imagistice, dupa un program bine stabilit. In caz de recidiva se reia de la capat lupta cu boala (interventie chirurgicala – cand se mai poate opera, chimioterapie, radioterapie paliativa, hormonoterapie etc.), dar de fiecare data si tratament simptomatic (al durerii, al emezei/vomei, pentru normalizarea tranzitului intestinal, de sustinere hepa­tica, pentru suplimentarea de vitamine si minerale, cand este necesar etc.).

  • In multe cazuri, diagnosticul se stabileste cand boala este intr-o faza avansata si sansele de vindecare sunt reduse. Faceti-ne cateva recomandari pentru a evita o astfel de situatie.

In tara noastra, multe dintre cazu­rile prezentate prima data la medic sunt avansate sau metastatice, atunci cand sansele terapeutice scad direct proportional cu severitatea bolii. Preventia este cea mai buna cale de a evita sau macar de a reduce acest lucru. Preventia este relativ simpla, nu este nevoie de examinari sofisticate, pentru inceput o radiografie pulmonara perio­dica, o ecografie abdominala, un set de analize uzuale prin medicul de familie. La femei se mai adauga si o ecografie a sanilor si o ecografie endovaginala (exa­men Papanicolau) la 2 ani si, la pacientii cu rude de gradul I cu neoplazii, anual.

Daca se gasesc modificari pe acestea, se trece mai departe la examene imagistice (CT, RMN) si clinice de specialitate.

  • Pe baza experientei dumneavoastra in domeniul oncologiei, putem afirma ca aceasta boala poate fi invinsa?

Da, categoric! In fiecare zi ne luptam cu ea si vad multe exemple. Cu cat boala va fi depistata mai devreme si atunci cand vom avea teste predictive mai exacte, ne vom putea pregati arsenalul terapeutic si mai devreme, si mai tintit, astfel incat rata de vindecare sa creasca.