DUBLU puncte Secom Club la produsele Good Routine

Fii primul ajutor pentru copilul tau

Fii primul ajutor pentru copilul tau

Copiii sunt imprevizibili, iar un moment de neatentie poate fi fatal. In aceste cazuri, fiecare clipa este importanta, iar reactia corespunzatoare a parintilor, pana la venirea ambulantei, este decisiva. Mai jos, va prezentam cateva masuri de prim ajutor pe care este bine sa le stie fiecare parinte.

SUFOCAREA PRIN INGHITIREA DIVERSELOR OBIECTE


Copiii sunt curiosi si au tendinta de a introduce in gura tot felul de lucruri. In cazul in care observati ca micutul a inghitit ceva si se sufoca, sunati la 112, iar pana ajunge echipajul de urgenta puteti incepe manevra Heimlich. Tineti copilul cu fata in jos, pe unul dintre antebratele dumneavoastra. Cu degetele aratator si mijlociu sprijiniti pometii obrajilor sau cu palma sustineti barbia bebelusului. Cu podul palmei libere aplicati cinci lovituri intre omoplati (lovituri interscapulare). Ajutorul dintre tamponajul spatelui si gravitatie ar trebui sa va ajute la degajarea corpului strain. Daca prima manevra este ineficienta, intoarceti copilul cu fata in sus, mentinand pozitia, asezati doua degete la nivelul sternului si apoi efectuati cinci compresii toracice rapide.
ATENTIE!
Scoateti cu grija obiectele straine din gura copilului si fiti atenti sa nu le adanciti in caile respiratorii. Daca micutul nu mai respira, incepeti manevrele de resuscitare cardio-respiratorie.

CONSUMUL DE SUBSTANTE PERICULOASE


Daca copilul a inghitit medicamente sau a inhalat ceva nociv, trebuie sa fiti foarte atenti cand ii acordati primul ajutor. In primul rand, pastrati recipientul, ambalajul din care a consumat copilul, pentru a-l arata personalului medical. Astfel, medicii vor sti ce antidot sa-i dea. Veficati functiile cardio-respiratorii, iar daca copilul este constient, incercati sa-i dati apa si sa-i produceti voma.
ATENTIE!
Nu induceti voma daca stiti ca copilul a luat un acid puternic (substante de curatenie), baze puternice (gaz lampant, amoniac), soda caustica.

PLAGILE


Daca cel mic s-a taiat sau are o rana deschisa ca urmare a unei lovituri, incercati in primul rand sa actionati asupra hemoragiei, pana la interventia echipei de salvare. Folositi o compresa sau fasa sterila pe locul taieturii. Daca nu este o plaga arteriala, nu folositi garoul, deoarece veti limita circulatia sangvina in tot corpul.
ATENTIE!
Daca sangele trece prin fasa, nu o desfaceti, ci aplicati o alta fasa peste ea. Dupa ce aplicati pansamentul compresiv, verificati daca mana/piciorul sunt albastre. In acest caz, slabiti fasa.

INTEPATURI/MUSCATURI


Fie ca iesiti la iarba verde, fie ca sunteti in vacanta la bunici, cainii sau anumite insecte pot pune in pericol viata copilului. Daca cel mic a fost muscat de un caine, dezinfectati rana, opriti sangerarea si apelati la medic pentru tratament. Cainii pot fi purtatori de rabie, de aceea s-ar putea sa fie necesar tratamentul antirabic. In cazul in care copilul a fost muscat de o albina, furnica, viespe si se produce o reactie alergica, aplicati o compresa rece la locul intepaturii. Degajati-i caile aeriene, daca prezinta dificultati respiratorii, si administrati-i un antihistaminic pana la venirea doctorului.

Referinte:

1. lectiadeprimajutor.ro
2. Ghidul Sanatatii Familiei, Clinica Mayo, editia a III-a, Editura ALL

Articol publicat in Nr. 5 al revistei ”Perspective, Jurnal de Medicina Integrativa”

Urmatorul articol


Lasa un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate inainte de publicare