dezvoltarea-sistemului-osos-al-copiilor

Copiii au o capacitate extraordinara de a se misca: alearga, merg de-a busilea, sar si cad fara a pati ceva. Lucruri simple, greu de realizat si chiar riscante pentru un adult sau varstnic.
Care sunt particularitatile sistemului osos al copilului, ce-l distinge de un adult si care sunt factorii care influenteaza dezvoltarea osoasa la copil?

Copilul nu este un adult in miniatura, iar sistemul osos poate oferi multiple argumente in aceasta privinta. In prima luna de viata, copilul creste cu aprox. 2,5-5 cm si cu 25-30 cm la un an. Procesul de crestere este una dintre caracteristicile sistemului osos al copilului, la care se adauga un element important din tesutul osos – cartilajul.

Potrivit dr. Ioan Fodor, medic primar ortopedie pediatrica, doctor in stiinte medicale, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu“, cartilajul de crestere este un element important care face diferenta intre osul adultului si cel al copilului. „Acest cartilaj face ca oasele copiilor sa fie mai putin predispuse fracturilor. Prezent pana la varsta de 17-18 ani, cartilajul de crestere asigura dezvoltarea in lungime a oaselor. In plus, la copii, periosul, cel care asigura cresterea in grosime a oaselor, este mult mai gros si mai bine vascularizat, element ce confera o rezistenta mai mare oaselor si permite vindecarea rapida a fracturilor”.

Cresterea sistemului osos al copiilor

Dr. Fodor explica faptul ca procesul de crestere a sistemului osos este constant, insa este mai accelerat in primii ani, atunci cand copilul creste fara vreo influenta hormonala, si la pubertate. „Inceputul pubertatii se remarca printr-un impuls ascendent al cresterii, care se termina odata cu inchiderea cartilajelor de crestere. Varsta osoasa este un marker al maturitatii osoase, se poate evalua prin mai multe metode, in principal radiologice. In dezvoltarea sistemului osteoarticular, pot aparea modificari ce tin de dezvoltarea organismului copilului, de factori genetici, traumatici etc.

Perioada de crestere se termina in jurul varstei de 17 ani la baieti si de 16 ani la fete, cand cartilajele de crestere se inchid”, sustine specialistul in ortopedie pediatrica.

Factorii endocrini pot interveni in procesul de crestere

„Orice dereglare a sistemului endocrin poate induce tulburari de crestere si dezvoltare si poate avea consecinte asupra oaselor. In dezvoltarea sistemului osos sunt implicati urmatorii factori: hormonal paratiroidian (PTH, care actioneaza direct asupra metabolismului fosfocalcic), TSH-ul, estrogenii, testosteronul si, evident, hormonal de crestere – GH”, afirma conf. univ. dr. Otilia Marginean, medic primar pediatrie, medic specialist endocrinologie, doctor in stiinte medicale, sef clinica 1 Pediatrie UMF „Victor Babes” Timisoara.

Specialistul adauga ca „dereglarile glandelor paratiroide interfereaza cu metabolismul fosfocalcic. Atat hipofunctia, cat si hiperfunctia acestora pot induce rarefiere osoasa si modificarea arhitecturii normale a osului. De asemenea, hormonii gonadici, in special estrogenii, duc la scaderea achizitiei masei osoase la copil”, explica conf. univ. dr. Otilia Marginean. Atunci cand parintii observa dereglari in procesul de crestere a copilului, este important sa se adreseze endocrinologului. In functie de informatiile oferite de anamneza si de examenul clinic, se pot recomanda anumite investigatii si teste de laborator.

Alimentatia, sursa de nutrienti pentru dezvoltarea scheletului la copil


Alimentatia ofera necesarul de calciu, magneziu si vitamine pentru sistemul osos si nu numai, sustine dr. Fodor, medic primar ortopedie pediatrica. „In perioada de crestere, copiii au nevoie de cantitati substantiale de calciu si de vitamina D3, care ajuta la fixarea calciului la nivelul oaselor. In lipsa vitaminei D3, doar 15-20 % din aportul alimentar este absorbit si utilizat de catre organism. Din acest motiv, lactatele n-ar trebui sa lipseasca din dieta zilnica.”.


Nu neglijati suplimentele alimentare!


„Suplimentele maresc aportul de calciu in unele perioade ale cresterii. Este recomandata administrarea suplimentelor pana la varsta de 7 ani, in perioada de toamna-iarna alimentatia este saraca in vitamine, iar ziua este scurta. In perioada rece, atunci cand expunerea la soare este mai mica, este necesara suplimentarea cu vitamina D3. Aceasta vitamina contribuie la fixarea calciului in oasele copilului”, explica dr. Fodor si recomanda, inainte de administrarea suplimentelor de calciu si de vitamina D3, efectuarea anumitor analize, cum ar fi ionograma.


Cand trebuie sa mergem la un consult ortopedic?


Primul consult al copilului la ortopedul pediatru trebuie facut in primele 2–3 saptamani dupa nastere. „Orice afectiune ortopedica malformativa se poate rezolva prin tratament ortopedic corect efectuat, daca se prezinta la medic cat mai repede posibil. Astfel, se evita complicatiile tratamentului chirurgical. La primul consult, recomandam efectuarea testelor de screening pentru luxatia sau displazia de sold. Ecografia de sold este obligatorie imediat dupa nastere, avand relevanta asupra diagnosticului precoce pana la varsta de 3,5-4 luni, maximum. Consultul ortopedic este necesar si pe parcursul dezvoltarii copilului. Pana la varsta de 1 an se efectueaza periodic, iar daca nu exista probleme, anual. La pubertate este obligatoriu consultul ortopedic. Astfel, pot fi diagnosticate deformarile de coloana si se instituie tratamentul”, spune dr. Ioan Fodor, medic primar ortopedie pediatrica.


Articol publicat in Nr. 4 al revistei Perspective, Jurnal de Medicina Integrativa

Victoria Donos