Comanda telefonic: 0720 873 888, L - V 9:00 - 17:00

Artrita psoriazica

Artrita inflamatorie asociata cu leziuni psoriazice tegumentare si unghiale. Este o afectiune autoimuna, care afecteaza ligamentele si tendoanele, fascii si articulatii si care poate sa apara chiar si in lipsa componentei tegumentare (psoriazisul clasic). Evolutia bolii se caracterizeza prin remisiuni si episoade de exacerbare a simptomatologiei, iar in unele cazuri se poate ajunge chiar si la artrita mutilanta.
Are anumite caracteristici care o aseamana si altor tipuri de artrite: tumefactie locala articulara, durere, redoarea articulara, evolutie cu distructia si deformarea zonei. Artrita psoriazica poate afecta orice parte a corpului se poate localiza la orice articulatie, de la articulatiile mici ale mainii pana la articulatii intervertebrale, iar simptomele sunt variate in intensitate, de la moderate la severe.
Exista cinci tipuri diferite de artrita psoriazica care afecteaza adultul:

  • artrita asimetrica afecteaza de obicei una sau cateva articulatii, mai ales genunchiul, soldul sau articulatiile mici ale degetelor. Procesul debuteaza la nivelul degetelor mainii si picioarelor. Articulatiile afectate apar adesea rosii, tumefiate si dureroase.
  • artrita simetrica apar simptome bilaterale, simetrice.
  • artrita interfalangiala distala in care sunt afectate in special articulatiile interfalangiene (articulatiile dintre falangele degetelor, atat de la maini cat si de la picioare) distale si poate sa prinda si unghiile.
  • artrita cu spondilita este o forma in care mobilitatea pacientului este foarte mult afectata, mai ales la nivelul regiunii nucale si spatelui. Procesul se poate extinde si poate prinde intreaga coloana.
  • artrita mutilanta se localizeaza in special la nivelul mainilor si picioarelor (uneori si la coloana), iar evolutia este atat de grava, iar procesul inflamator atat de intens, incat articulatiile sunt distruse.
Inapoi la glosar