Episodul 11
Mirela Retegan

(…) Eu am plecat de la ideea ca in spatele unui copil-lumina trebuie sa fie macar un parinte-soare, incercand sa-i motivez pe cei care nu au coechipier in cresterea copilului sa nu mai dea vina pe faptul ca sunt singuri si sa realizeze ca daca macar unul dintre parinti ramane soare in relatia cu copilul, atunci reuseste sa alunge toti norii.

(…) Cred ca parintii pot sa ramana soare in vremurile astea incercand sa-si aminteasca, de fapt, care-i rolul lor pe pamant si in ce punct al vietii lor se afla.

(…) rolul cel mai important pentru mine este rolul de mama, rolul de parinte, rolul de ghid, rolul de educator, rolul de protector, rolul de prieten, soare, lumina, bucurie a copilului meu. Este prioritatea mea zero.

(…) Arbitrul este ala care tine fluierul in gura si cartonasele in mana. Cum ai gresit, fluiera si te penalizeaza. Iti da un cartonas galben, doua, rosu, te scoate, te pune pe tusa…

(…) Antrenorul e ala care se imbraca in trening, care vine cu tine pe teren, care alearga, care in timpul meciului isi framanta mainile, striga de pe margine, ramane in continuare si cand tu esti singur in teren, ramane in continuare pe margine conectat cu tine.

(…) E supersimplu sa stai pe margine si sa penalizezi. De aici a plecat ideea de antrenor. Fiti parinti antrenori pentru copiii vostri! Si mergeti impreuna cu ei, faceti lucruri impreuna cu ei. (…) Antrenor, in viziunea mea, este omul care stie mai mult decat mine si ma invata, cu puterea propriului exemplu, nu de pe margine punandu-ma sa-mi iau notite si trimitandu-ma acasa sa-mi invat lectiile.

(…) marea problema a parintilor – si a mea a fost aceeasi problema – era de organizare, de cum imi organizez timpul si prioritatile.

(…) Noi avem cateva roluri importante in viata copiilor. Psihologii spun ca ar fi vreo trei: cea de a-i educa prin exemplele noastre de parinti, cea de a-i proteja si cea de a le fi prieteni, respectiv de a fi simpatici in viata lor, de a fi bucurie in viata lor.

(…) Mintea mea de mama a fost activa in permanenta. Nu intri in pauza din pozitia asta niciodata.

(…) Eu imi doresc foarte mult ca parintii sa iasa din zona asta de ipocrizie in care jucam: “Vai, ce frumos de intelegem noi in familie!” Nu-i adevarat. Dupa ce se inchide usa, sunt atat de putini parintii care reusesc sa-si stapaneasca furia.

(…) Trebuie sa intelegem ca nu suntem perfecti si trebuie sa ne acceptam inclusiv limitele, inclusiv caderile, oboselile si, daca reusim sa le explicam copiilor nostri ca este o perioada grea si pentru noi,

(…) Copiii aud ceea ce le spunem noi. Daca noi suntem pentru ei nori, ca de aici vine ideea de-a fi soare, daca noi punem toate problemele noastre pe tapet si le aducem in viata copiilor nostri, n-avem cum sa-i facem pe ei sa se simta bine.

(…) Poti sa ai o discutie foarte onesta cu el, sa te uiti in ochii lui si sa-i spui: “Mama a avut astazi o zi foarte grea. Mi s-au intamplat…” Si el o sa te intrebe: “Ce ti s-a intamplat?” Si spune-i, fara sa incerci sa fii “life is life”. Spune-i frumos si onest.

(…) Cand esti parinte, ti se activeaza ceva, nu stiu, e ceva chimic acolo care reuseste dintr-o privire, dintr-o replica, din ceva, sa te faca sa uiti toata oboseala, toate problemele si sa te remontezi.

(…) Nu cred in ideea ca “copilul este viata mea”. Nu, copilul este parte din viata mea. Este o parte din viata mea si este o parte importanta de care eu trebuie sa am grija. Dar nu e toata viata mea, nu este sensul vietii mele, copilul nu este… “Sunt mama si asta imi ocupa tot timpul”.

(…) Dar ce am inteles eu – si a fost extrem de sanatos – exista anumite momente in viata copilului tau in care trebuie sa fii acolo. Atunci trebuie sa fii acolo, cand el are cu adevarat nevoie. Si asta e o chestie pe care o simti. Asta e un lucru pe care n-ai cum… Nu ti-l preda nimeni.

(…) Daca noi ne epuizam in fiecare zi pacalindu-ne ca ne dedicam toata viata copiilor, dar de fapt ei stau pe langa noi in timp ce noi suntem conectati in cu totul alta parte, asta nu inseamna ca ti-ai dedicat viata copilului tau. I-ai dedicat prezenta fizica.

(…) Cine imi da mie dreptul sa decid asupra viitorului copilului meu? Pot doar sa-l ghidez. Pot doar sa-mi dau seama care-i sunt talentele, unde e vocatia lui si sa-l sustin sa se duca in directia respectiva.

(…) Am rugat-o pe invatatoare, dupa prima sedinta cu parintii, sa nu distruga ce am construit eu in sapte ani si am avut grija indeaproape sa nu distruga asta.

(…) Da. Sincer, eu le recomand parintilor sa nu se lase la voia intamplarii si sa se gandeasca foarte bine cu ce raman copiii lor dupa ce termina scoala.

(…) daca ar trebui s-o iau de la capat, as face toate muncile posibile si tot ce tine de mine, ca sa reusesc sa strang niste bani, sa ii asigur copilului meu o viata fericita la scoala, un mod de-a invata cu bucurie ceea ce poate sa invete.

(…) e foarte important sa cultivi cu partenerul in aducerea pe lume, in cresterea unui copil, o relatie onesta si curata de coechipieri in povestea asta si i-as da in primul rand sfatul de a nu face un copil ca sa-si salveze toate esecurile de pana atunci.

(…) nu exista o experienta mai frumoasa pe lumea asta decat sansa de a vedea cum, in mainile tale, se modeleaza un suflet si sansa de a fi de pe margine, antrenorul unui campion

(…) cea mai mare provocare a mea de parinte ramane cea de a face pasul inapoi si de a-i lasa loc copilului sa creasca in ritmul lui. Eu sunt un om extrem de dinamic.

(…) eu cred foarte tare ca…(…) atunci cand copilul creste in inaltime, noi parintii, crestem in intelepciune, pentru ca altfel ne tot ducem in jos, ne garbovim.

(…) Daca un parinte creste in intelepciune direct proportional cu cresterea copilului in varsta si in inaltime, ei raman pe aceeasi lungime de unda si se pot intelege in continuare.