suplimentele-cu-dha-pot-reduce-stresul-in-cazul-femeilor-insarcinate

Femeile insarcinate, care traiesc situatii de stres ridicat, pot lua suplimente de omega-3, acid docosahexaenoic (DHA), potrivit unui studiu, publicat in editia din noiembrie, a revistei Obstetrics & Gynecology. Reducerea nivelului de cortizol, poate imbunatati mediul uterin de dezvoltare a fetusului, subliniaza cercetatorii.

Femeile care au luat DHA s-au simtit mai putin stresate, la 30 de saptamani de sarcina si au inregistrat un nivel mai scazut de cortizol, hormonul stresului, fata de femeile care n-au luat acest supliment, scrie dr. Kate Keenan, profesor in cadrul Departamentului de Psihiatrie, University of Chicago, Illinois.

Studiul a cuprins 64 de femei, cu sarcini intre 16 si 21 de saptamani, cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani, cu venituri medii si mici, care locuiau in mediul urban. Acestea au luat fie 450 mg de DHA zilnic, sau placebo.

Cercetatorii au masurat nivelul de stres al participantilor intocmind rapoarte in baza unor chestionare, dar si a testelor de saliva, atat la inceputul studiului cat si la final. Testele de saliva au masurat nivelul de cortizol al femeilor implicate in studiu, inainte si dupa aplicarea Trier Social Stress Test (masoara nivelul de stres ca urmare a anumitor excercitii mentale, probleme de matematica etc).

La 30 de saptamani de sarcina, nivelul de stres perceput era semnificativ mai scazut la participantele care au luat DHA, comparativ cu femeile care au luat placebo. Totodata, cresterea cortizolului in situatii stresante a fost cu 20% mai mic la femeile ce au administrat DHA, fata de grupul placebo.

Gestionarea nivelului de cortizol in sarcina este importanta pentru dezvoltarea normala a copilului. Studiile anterioare arata ca nou-nascutii ale caror mame s-au confruntat cu situatii stresante in sarcina si au avut un nivel ridicat de cortizol, sunt hiperactivi, plang mai mult si au probleme psihologice ulterior.

Sursa: medscape