lumina-naturala-remediu-impotriva-insomniei

Cateva nopti petrecute in natura, la cort, pot fi de ajutor in combaterea insomniei. Expunerea la ciclul natural de lumina-intuneric regleaza ceasul intern, care induce starile de somn si de trezire, potrivit unui studiu publicat in Current Biology.

Persoanele care respecta orarul de somn si de activitate stabilit in functie de apus si rasarit adorm mai usor si se trezesc cu un tonus mai bun dimineata. Rezultatele studiului au aratat ca dupa o saptamana in care subiectii au functionat respectand ciclul luminii solare, acestia nu s-au mai confruntat cu probleme la adormire, iar dimineata s-au simtit mai energizati. Efectele au fost mai puternice in special asupra acelor persoane care obisnuiau sa se culce foarte tarziu si apelau adesea la lumina artificala ca suport. Conform cercetarii, lumina artificiala destabilizeaza ritmul intern de odihna, iar organismul nu mai stie cand trebuie sa se pregateasca pentru starea de somn si cea de trezire.

Studiul a analizat programul a opt adulti care au fost expusi la lumina artificiala, atat in spatiul privat, cat si la locul de munca. Ulterior, acestia au fost introdusi intr-un cadru natural in care singurele surse de lumina au fost cea solara, naturala, si focul de tabara. In primul caz, subiectii tindeau sa ramana activi mai tarziu de miezul noptii si sa se trezeasca in jurul orei 8 dimineata. Astfel, ciclul normal a fost decalat cu aproximativ doua ore. Aflati in natura, subiectii si-au pastrat numarul total de ore de odihna, insa s-au culcat si s-au trezit mai devreme.

Potrivit cercetatorilor, explicatia fenomenului consta in cantitatea de melatonina secretata de organism raportat la diversele stari in care se aflau subiectii. Melatonina este un hormon care regleaza starea de somn si de trezire. In cadrul experimentelor s-a observat ca persoanele expuse la lumina artificiala continuau sa aiba un nivel ridicat de melatonina chiar si la doua ore dupa trezire, motiv pentru care acestea se simteau obosite. Insa, atunci cand programul a fost stabilit in functie de lumina naturala, valorile au inceput sa scada inca din timpul orei de dinainte de trezire.

Pentru cresterea perioadei de expunere la lumina naturala si, implicit pentru un somn mai bun, specialistii recomanda o plimbare dimineata sau la pranz, asezarea in apropierea ferestrei la locul de munca si mentinerea unei lumini slabe in perioada serii.