acizii-grasi-omega-3-incetinesc-evolutia-artritei

Acizii grasi Omega-3 au o contributie seminificativa la sanatatea sistemului cardiovascular, dar sunt de asemenea benefici in lupta impotriva artritei, potrivit unui nou studiu. Cercetarea a fost realizata in cadrul Duke University si analizeaza legatura dintre obezitate, grasimile din alimentatie si artrita.

Desi este cunoscut faptul ca obezitatea este un factor ce influenteaza negativ sanatatea articulatiilor, nu existau foarte multe informatii privind procesele si cauzele exacte ce duc la deteriorarea acestora. Premisa uzurii mecanice din cauza greutatii suplimentare pe care articulatiile trebuiau sa o gestioneze nu explica insa, potrivit oamenilor de stiinta, de ce apareau complicatii si in cazul unor articulatii ce nu erau supuse presiunii in exces.

Potrivit rezultatelor cercetarii elementele care compun dieta persoanei joaca un rol mai important in sanatatea articulatiilor decat factorii mecanici. Acizii grasi Omega-3 nu pot avea efect reversibil asupra leziunilor osteoarticulare insa incetinesc progresia acestora. De asemenea, o alimentatie bogata in grasimi nesanatoase conduce nu doar la greutate corporala excesiva, ci si la agravarea artritei.

Cercetarea a avut la baza efectele consumului de grasimi bune versus grasimi nesanatoase asupra unui esantion de soareci afectati de probleme osteoarticulare. Oamenii de stiinta au inclus in alimentatia unui grup grasimi saturate, acizi grasi Omega-3 pentru cel de al doilea grup si Omega-6 pentru cea de a treia sectiune a esantionului. Sanatatea articulatiilor subiectilor care au consumat in principal Omega-3 era superioara celorlalte categorii.